Gratie is my middle name

Azi am fost la patinoar. Cu Razvan. Sa va spun.
Acum 100 de ani, cand eu locuiam in Romania si, mai mult decat atat, mergeam cu taica-meu la Carrefour la piata(?!? ) eram noi pe acolo, prin magazine, si eu am vazut patine. De patinaj artistic, gen.Eu, artista de mica, pentru ca de fiecare data cand ma uitam la patinaj la tv mi se parea ca stiu si eu sa fac la fel(still do) am realizat atunci, in acel moment, ca AM NEVOIE de acele patine neaparat, am simtit o nevoie aproape dureroasa fizic sa le posed,pentru ca numai asa voi putea executa triplul meu salt perfect,  asa ca bietul taica-meu a trebuit sa mi le cumpere. Un million cinci sute de mii a dat pe ele, imi amintesc perfect. O carutica de bani. Dar na..daca imi trebuiau? Arta cere sacrificii, stiti ce spun?
Am ajuns cu ele acasa, mandra nevoie mare,si am pus cutia frumos undeva. Ieri, 15 ani mai tarziu, cand impachetam, am gasit patinele. Intacte. Noute, stralucitoare. Si bang! Flash back uri au inceput sa imi secere mintea ascutita. Eu, in costumas de patinatoare, cu patinele in picioare, executand cateva dintre cele mai fantastice salturi si scheme...Bine, fara costumas, in blugi. Iar patinele nu sunt din cele albe, finute, sunt mai degraba din cele de patinaj viteza, bocancioase, asa...Iar de scheme nu poate fi vorba. Dar oricum..am simtit ca e momentul sa le incalt si sa arat lumii ce pot. Asa ca l-am intrebat pe Razvan daca vrea sa mergem, stiam ca Dica evita subiectul(cu toate ca azi, inainte sa plec, a zis ca ar plati bilet sa vina sa ma vada :))) ), iar Eduard, desi genul aventurier, nu ar fi facut decat sa ma tina din elanul cu care as fi sagetat gheata.
De dimineata dara, dus edu la cresa, rezolvat treburi auxiliare, condus sot care pleca la munca, impachetat patine stralucitoare, luat copil mare si nerabdator de mana, si hop la patinoar.
Am ajuns acolo, pana ne-am foit, pana ne-am incaltat, pana ne-am prefacut patinatori recunoscuti mondial in vestiar, in 2 ore eram gata de spectacol. Cu cele inca 20 de minute cat ne-am holbat de pe margine la balmesul de oameni care se invarteau pe acolo, cand ne-am facut curaj sa intram pe gheata au trambitat pauza de curatat. Asa ca au iesit toti, si am mai asteptat 15 minute cat timp au nivelat treburile pe acolo.
Dupa aceste 15 minute insa nu am mai avut nicio opreliste si a trebuit sa urcam.
Pffff....inca am febra la maini de cat m-am tinut de margine si la talpi de cat mi le-am strans cum strange o cioara craca. Zici ca imi cadeau lamele de la patine si trebuia sa le tin cu degetele de la picioare. In plus, desi am evitat intentionat sa mi le ascut(lamele) tocmai ca sa nu alunece prea tare si desi nu fusesera folosite like..never...patinele mele erau mai alunecoase ca un politician corupt.Ce zic eu un politician, ca un intreg Parlament...
Parca ma tragea o forta nevazuta de picioare, ca mi le incrucisam ca la x si o. Interesant peisaj, da. Stia D ce stia cand a zis ca ar fi platit sa vada asta.:)))
Razvan insa, desi pentru prima oara in viata lui pe gheata, era foarte dornic sa incerce singur, sa se aventureze in iuresul ala nebun. Si mai o cazatura, mai un a-aa-aaaa!..s-a descurcat binisor pentru prima oara. Problema lui e ca e intuitive ca mine, I se parea, dupa 74 de secunde pe gheata, ca e minim campion European, si voia deja sa faca scheme. Care, evident, nu ieseau. Ca asa vedea el la aia. Care se vedea ca erau profesionisti. Mi-a luat ceva sa ii explic ca noi abia supravietuim acolo, nu e cazul de floricele. Inca.
Si sa stiti ca dupa vreo 30 de minute de cacacenie pe margine, timp in care ma impingeau si intreceau toti copiii cu varste intre 3 si 12 ani, m-am desprins si eu, incurajata de elanul lui fii-meu, si am reusit atat sa nu cad cat si sa ma misc nitel pe acolo. Gratioasa ca o vitica abia fatata.
Dar, una peste alta, a fost amuzant rau. Am facut doua ture si ne-am promis sa revenim. Acum putem cu mana pe inima sa ne declaram connaisseurs. :))

Eu e.

Iar am chiulit. Dar stiti  ce puteti sa faceti? Sa nu mai intrati mereu sa vedeti daca am scris sau nu. E o optiune pe undeva prin blog de abonare, si primiti mail cand scriu. Astfel reducem stresul.Al meu, desigur.:)
Ce-am mai facut...torturi. Multe. Dragute.Planuri. Multe. Dragute.Treaba. Multa. Deloc draguta.Si cam atat.
Nu ne merge liftul de vreo..7639 de zile?Nu stiu. De cateva saptamani. Ca il schimba astia. Si ma distrez la maxim urcand cu Eduard(13.300 kg) in brate, de cateva ori pe zi. Mai ales ca cica am inceput si kine pentru bratul stang. A fost bine, ma simteam bine. Apoi mi s-a blocat bratul drept. Asa ca probabil o sa renunt de tot. Nu la brate, la kine. Ca daca ma apuc si de stangul ma apuca vreun picior, stiu eu. E un fel de lantul slabiciunilor.
Si urc pe scari, ziceam. 4 etaje. Noi stam la 3, dar de obicei cobor la garaj, inca un etaj.Si n-ar fi asta, dar scara noastra e ca o cochilie miiica micuta, de melc bolnav de meningita, care nici n-a mers la scoala, ca era mic si bolnav.
Si tine-te, frate, de copil cu un brat, de bara cu altul, de geanta si/sau cumparaturi cu ...altceva. Si da-I, si urca, neicusorule..pana simti ingerii din ceruri cum iti respira in ureche. Categoric sportul nu e punctul meu forte.
Si urcam injurand zilele trecute, si ma intalnesc cu baba de la 7. Stiti voi de ea, aia cu Alzeihmer, v-am povestit de ea. Acum..eu stiam ca toata babele de la etajul 2 in sus s-au relocat la rude pentru luna in curs, din motive evidente. Ei bine, se pare ca ea nu. Ea urca duios pe scari in sus. Normal ca am belit amandoi ochii cand am vazut-o, si am intrebat-o care-I smenul...ce cauta pe acolo. A zis ca acolo locuieste(duh!) si ca..urca spre casa de la etajul 7. Si cand am intrebat-o, cu ultimile puteri, daca mai poate, a zis (fara sa gafaie at all) ca e a treia oara pe ziua aia cand urca.
uat. da. fac.

Copii chiori

Fiul unor prieteni e la scoala cu Razvan. Si de fiecare data cand ma duc sa il iau pe Razvan de la scoala e si el prin curtea scolii, se joaca, iar cand ma vede vine sa ma salute. In 90% din cazuri, pe langa el se mai aciueaza si prieteni de-ai lui care fie vin sa il mangaie pe Eduard, fie sa intrebe diverse, fie pur si simplu.:) Joi, alaturi de baietel a venit si un prieten care, vazandu-l ca vorbeste cu mine, l-a intrebat daca sunt mama sau bunica lui.
Mortii ma-sii. Tre' sa renunt la Cola.

Death and taxes, pe dracu!

Bine v-am regasit!
Nu stiu ce mi-a venit sa zic asta, ca nimeni n-a fost plecat nicaieri, dar mi s-a parut "cul". Si oricum am avut o pauza de cateva zile, asa ca se cam potriveste, nu mai comentati!
Am avut o luna nebuna. Si inca mai e. Si imi cam place. Sunt atat de amortita in rutina zilnica incat, pe langa faptul ca ma rog la bunul Dumnezeu sa imi gasesc de munca, ma bucura orice iesire din peisaj, remunerata sau nu.
Iar luna asta, va ziceam, a fost plina. Am avut cateva comenzi de tort, inainte de care am fost si la un atelier unde am invatat sa aranjez pasta de zahar, dragut.Si mai urmeaza, mai urmeaza. Mai am cateva comenzi, apoi vine sor-mea in vizita, apoi cumnatii, apoi finii, apoi Revelionul, apoi..sfarsitul lumii.:)) Sau inceputul ei.Dar, dragii mosului, despre toate asteape rand, babeste, si,mai ales, alta data.
Astazi vreau sa va upgradez conceptual ala invechit..zicala aia stupida conform careia nimic nu e sigur in viata asta decat moartea si taxele.Ra-hat! Impozitele poti sa le fentezi iar pentru moarte vor gasi astia o prelungire, ceva, cat de curand,sunt sigura.
Va spun eu ce e sigur. Garantat. Parafat. Semnat. Jurat pe rosu. Doo lucruri:
1. Ca atunci cand vreau sa il culc pe Eduard la pranz(doarme mereu la noi in pat, dormim impreuna, de fapt..bine..eu doar ma prefac de multe ori) chiar daca este eclipsa de soare in ziua respectiva, chiar daca a plouat si a fost innorat toata ziua, chiar daca e miezul noptii-IESE SOARELE. Da' soare, frate, soare puternic, ca ala din zicala cu "soarele de pe strada mea". Puternic ca un taur in calduri. Stralucitor ca giuvaerul lu' Rose de pe Titanic cand a pozat goala de ma rusinez si pana in ziua de azi cand mi-a duc aminte(eram o biata copila nevinovata cand am vazut filmul..ce vreti?) Radiant ca o fecioara abia dezvirginata(ha!).Deci da. Soare.
Si ne loveste, nenica, pe mine si pe copilul pe care ma chinui sa il pun la somn, fix in ochii cei albastri. Ne trage de pleoape si ne zgarie retinele. De ne trece somnul chiar daca nu am mai dormit bine de 4 nopti ca Eduard nu stiu ce naiba are, ca somn sigur nu, si vrea apa la 3 minute, si pipi, si are un fir de par in gurita, si e nervos, si orice. In fiecare noapte. Dar asta e, desigur, povestea mea cea mai recenta, nu trebuie sa va impovarati si voi.:D
Deci, dragi tovarasi si pretini, ASTA e sigur. Every fucking time. Soare. Grande. In my eyes.
2. O alta regula solida si de neclintit din ritualul vietii mele este urmatoarea: NICIODATA, dar NICIODATA cand a doua zi e liber, gen weekend, vacanta sau chiar una din cele 5!!!! zile din 7 in care Eduard ar putea sa doarma mai mult, asta nu se intampla. No,sir! E mereu up la 7..7 fara..indifferent de ora la care s-a culcat. INSA!! Daca a doua zi are zi de cresa, sau trebuie sa ajungem la vreo programare, sau sa plecam undeva, sau orice implica sa fim treji devreme si la ora fixa...ei..atunci se schimba macazul. Atunci toate mustele tzetze din univers se reunesc pentru sedinta extraordinara si il ciupesc pe copilul meu de altfel cu somn exxxtrem de sensibil, astfel incat nu poti sa il misti nici cu fanfare militara. In ziua in care TREBUIE sa ne trezim el doarme adanc.Si mult. Si frumos, de ti se rupe sufletul sa il trezesti. Da. Asta e sigur.
Asa ca sa nu credeti in proverbe. Nu, nu moartea si taxele sunt sigure...nu,nu...

If only...

Hai s-o spunem pe sleau! Tudor si Smiley la un loc?C'mon! I'm only human!
La fiecare emisiune imi doresc sa am un inel magic ..sau un pestisor..sau ceva...care sa imi permita sa fac barbatii sa cada pe spate dupa mine. Daca l-as avea mi-as lua primul bilet spre Bucuresti si m-as opri la ei doi. Impreuna, sa castigam timp. ;) Si pana sa ajung la ei, as ascunde inelul, sa imi salvez energia. :D

Eu, draguta de mine.

Speriecioasa, uituca si chioara. 3 atribute pe care le posed si de care abuzez in fiecare zi. Numa' acum 2 minute, dupa ce am iesit din dus, in timp ce ma spalam pe dinti si mi-am aruncat in treacat o privire galesa in oglinda, mi-am (re)amintit ca trebuie sa ma demachiez, pentru ca azi a fost una din zilele acelea*, in care m-am dat cu rimel. Si iata-ma acum, cateva minutele mai tarziu, frecandu-ma la ochii rimelati profund.Asa ca trebuie iaaar sa ma ridic, chiar daca inainte sa intru in dus imi pregatisem tot minutios de ramasese doar sa intru curata si parfumata in pilotica la temperatura numa' buna.
 Uateva. Deci uituca.
Speriecioasa pentru ca, evident,ma sperii usor. De exemplu azi. Eram la subsol, asteptam liftul, stiind ca o data cu el va cobori si cineva, ca nu il chemasem eu. Asa ca liftul ajunge, eu vad ca e cineva, trag de usa sa o deschid si o sperii putin pe vecina de...86? de ani de la 5, care tresare usor, probabil neasteptandu-se sa fie cineva. Eu, insa, care STIAM ca va fi cineva, urlu de parca imi cazuse usa de la lift pe degetul mic de la picior, speriind-o si mai tare pe vecina, care ma si intreaba daca sunt bine, saraca...Stan si Bran reloaded.
Iar acum, in dus, ma clateam cand aud un zgomot metalic in cada. Tresar de parca mi-ar fi cazut steriletul, doar ca:
1. Steriletul e usor si nu face zgomot mare cand cade.
2. Nu am sterilet.
Deci speriecioasa.
Iar chioaraaa..eheee...ii fac concurenta lui Stevie Wonder lejer. Sunt mioapa de mama focului, am inceput sa am nevoie de ochelari si cand ma uit la Vocea Romaniei la televizorul nostru de 1 m diagonala care se afla la 1.5 m distanta de ochii mei.Sa vad fetele oamenilor.De asta am nevoie de ochelari.Ca nu vad amanuntele.:) Si cum e Tudor Chirila in juriu...eeh..intelegeti. Am nevoie de detalii.
Iar cand merg sa il iau pe Razvan de la scoala, pentru ca aici e obiceiul sa asteptam, toti parintii, intr-o curticica, dupa un gard mic, pana vin copiii cu doamna afara, si pentru ca doamna se opreste sa repereze parintii fiecarui copil la vreo...10 metri de noi..eu nu il disting niciodata pe Razvan, Si de fiecare data fac cu mana altui copil, care mi se pare mie, initial, ca ar fi el. Si abia dupa ce fac cu mana la jumatate de scoala apare si clasa lui Razvan, cu el pe undeva pe acolo, care vine singur, mititelul, nu mai asteapta semnul meu. O sa ma ia astia de pedofila la cat de prietenoasa sunt cu cei pe care ii consider ca fiii mei pana se duc la parintii lor biologici. Asa ca am inceput sa imi imbrac baiatul in culori distincte,si taaare ma mai bucur cand vad o geaca rosu aprins ca se apropie de noi. Imi creste sansele cu 70% sa fie copilul meu. ;)
Deci...chioara.
In rest..numai defecte.:D







*Zilele acelea sunt zilele in care imi doresc sa incep o noua viata, de fotomodel chiar, de femeie ingrijita si cocheta sigur, si incep(si termin) prin a ma da cu rimel, pentru ca 5 minute dupa sa ma frec la ochi de parca as vedea fantoma lui Michael Jackson facand placinte poale-n brau la mine in cada.Uit de rimel, evident, si ma apuca o mancarime de ochi de neimaginat, chiar daca in celelalte 364 de zile din an in care nu ma dau cu el nu am nici pe naiba.

Sunt un strigoi

E 2. (pana acum suna ca un nume de autostrada).Nu. E DOUA. Noaptea. Iar eu sunt un nenorocit de strigoi.Asta daca strigoii stau cu lumina aprinsa in sufragerie. Ca daca stau pe intuneric, nicio problema, pana acum 3 minute si eu am stat, dincolo, in dormitor, incercand sa dorm.Dar nu am reusit si, colac peste pupaza, de cate ori mi-am aprins telefonul in scopuri educative, l-am trezit si pe D. Pe el, care de cate ori il cauti doarme cu plapuma in cap de nu vede si nu aude nimic. In noaptea asta s-a trezit de fiecare data cand am aprins lumina firava a telefonului. Mda. Asa ca iata-ma in sufragerie, regretand amarnic excesul de zel de mai devreme cand am terminat de calcat lenjeriile de pat. Macar acum aveam ceva de facut.
Nici azi noapte nu am putut sa dorm. Si ieri nu bausem cafea de cat foarte de dimineata. Dar nu am putut. M-am tot foit prin pat, m-am rasucit, si cred ca abia pe la 2 m-a luat somnul. Putin timp mai tarziu se trezea Eduard, ca ii era sete. Si uite asa se foutou si somnul meu.
Asa ca azi dimineata eram zombie cu chip de papusa.(cat de tare e gluma asta? ;) ). M-am trezit la 7.30, ca de obicei in zilele bune, cand nu ma trezesc la 7 sau la 6.30. Am trezit copiii, Dica era deja plecat spre munca.I-am pregatit de scoala, respectiv de cresa, I-am dus la scoala, respectiv la cresa, apoi am ajuns acasa, mi-am luat rucsacul de sala si am plecat. La 9 incepea programul de aerobic, dar am ajuns pe la fara 10, asa ca mi-am tras o salteluta si m-am asezat,aproape motaind. Ma rugam, ca de fiecare data, sa nu mai vina nimeni, sa fiu singura, insa tot ca de fiecare data nu s-a intamplat.
Asa ca-cum sedeam eu bland si aproape adormisem in fund, tot cascand, au mai venit doua fete, dintre care una cred ca era castigatoarea Miss Fitness 2013. Avea niste picioare perfecte, si poate nu as fi ghicit asta daca nu ar fi purtat o pereche de pantaloni atat de scurti incat cand s-a asezat si ea pe salteluta, intr-un final, I-am vazut ovarele.Oricum, arata perfect. Imi amintesc chiar ca mi-am zis, printre cascaturi, ca noroc ca e uratica. O vorba idioata. Cine naiba se mai uita la fatza cand I se ofera picioarele alea la studiat? Doar o femeie. Plinuta. Ca mine.:)
In fine. Si vacile astea, dupa ce ca aratau bine, nici nu se asezau pe salteluta, frate. Una statea in pozitie de mylady, cu spatele drept de zici ca era la casting pentru printesa Kate, iar cealalata, picioroasa, facea un fel de incalzire ciudata, in sensul ca nu statea dracului locului si ma obosea pe mine mai mult decat eram deja. Ma simteam si prost,dupa ce ca eram singura rubensiana, mai eram si lenesa. Dar sa-nnebunesc daca m-as fi ridicat, pentru ceva in lume, Sa zica mersi ca nu sforaiam impertinent. Ma rog..cu vreo doua minute inainte sa inceapa programul cred ca li s-a facut rusine de rusinea mea si s-au asezat si ele, ocazie cu care, dupa cum spuneam, am avut ocazia sa ii fac un control ginecologic vizual cetatenei cu pantaloni extrem de scurti.
Dupa ce am behait 45 de minute la sala, hop acasa, am facut dus si am plecat spre Jourdan, ca trebuia sa ii duc grecului un carrot cake,apoi sa merg intr-o vizita la o prietena.
Cu ultimele forte am intrat in casa ei si am soptit dupa o cafea, ca nu apucasem sa beau si eram cu bateria pe rosu. Am stat la taclale vreo ora si ceva , timp in care mi-am improspatat fortele cu o neagra si tare, cum imi place mie :D apoi fuga la Razvan la scoala, ca azi a a avut zi scurta si a scapat la 12.
Ia-l pe Razvan de la scoala, fuga acasa, pregateste masa, pregateste copilul, pleaca spre pian. Hop am ajuns si la pian, doua ore mai tarziu ia pianistul si tai-o spre celalat artist al familiei, micul Eduard.
Culege-l si pe el , hop acasa, pe repede inainte ca trebuia sa pregatesc de mancare, sa le si dau, unora mura in gura, sa fac si lectii, si putin curat, sa termin de calcat lenjeriile(bad, bad choice), si uite-asa se face si ora lor de somn, pregateste-I, imbraca-I, citeste-le poveste, culca-I.
Si..bucura-te ca e liniste, in sfarsit.
Am sperat, dupa toate astea, ca voi cadea franta, asa ca am prestat doua episoade din Once upon a time si niste internet de mare viteza si pe la 12.00 am zis ca e momentul pentru inchidere.


E 2.21. Ce dracu o sa ma fac maine?

Sunt un strigoi...

Arta, domne', arta

Bai,ma tin sa dezbat un subiect de nu mai stiu cand. Arta. Asta e subiectul.:D
Tablourile,mai exact. Si mai exact si mai exact petele alea colorate de pe cate o panza care isi zic opera de arta.
Adica..pe  bune? WTF sunt alea? Si un copil chinez orb si cu probleme motorii poate sa faca ...chestia aia. Practic te pregatesti sa pictezi, transporti galetusa cu vopsea catre sevalet si te impiedici de dinozaurul de plus al copilului. Si hop! galetusa cu vopsea zboara exact pe panza alba si o murdareste. Shit! Te gandesti. Lasa ca vad eu cum o dreg maine, ca azi trebuie sa curat vopseaua de pe covor. Si te apuci si cureti, iar cand pleci la baie sa te speli pe maini vine fii-tu, cautandu-si probabil dinozaurul de plus, vede pata rosie de pe panza candva alba si zice:heeei! amuzaaant! si arunca si el o galetusa cu vopsea galbena pe panza, ca se gandeste mititelul ca o fi vreo noua moda prin casa. Si gata tabloul.
Asta e? Asa se face? Ca nu poti sa-mi spui ca ai stat si ai studiat istoria artei 4 ani si ai cautat muze la asfintit si intr-o zi te-a lovit inspiratia de era sa faci pe tine de emotie si ai zis:Evrika! Stiu ce o sa pictez! Doua pete de vopsea pe o panza alba!O s-o numesc....Sinergia dintre speranta si iubire!
Adica..tablourile alea mi se par o jignire la adresa pictorilor. La naiba, mi se par o jignire chiar si la adresa copiilor de clasa 1 care se chinuie sa faca un gard, o casuta si un soare pe o foaie alba.Pentru ca si ei se chinuie sa faca ceva. Dar sa stropesti culori pe panza...mnu. Asta nu e arta. E cel mult exercitiu fizic pentru intarirea musculaturii mainii.
Si, pentru ca sunt omul(oama) exemplelor, voila:

Exhibit no. 1:

Exhibit no. 2:

Gasiti diferentele! :D

Pune dracu' virgula!!!

Asadar. Ma tin sa va povestesc ceva de cateva zile, cand s-a intamplat. Si poate nu o sa vi se para amuzanta povestirea in sine, cat concluzia sora-mii.:) Sa va povestesc:
Eu duc, asa cum poate stiti(si daca nu, cum de v-a scapat?) in fiecare saptamana dulciurele la un bar de aici, din Bxl. De doua ori pe saptamana hop-top sunt acolo cu Marfa. Patronul e un grec cu grave probleme de comunicare, in sensul ca ne intelegem ca soldatul irakian cu poantele de balet.Eu ii scriu, il intreb de una-alta,si el imi raspund doar la ce ii convine. Dar ma rog, nu asta e subiectul azi.
Si pentru ca e super ametit, din cand in cand, chiar daca avem stabilit "meniul", il mai intreb ce vrea sa ii aduc, pentru ca de exemplu daca sambata cand I-am dus carrot cake  el mai are inca jumatate din ala de miercuri si e marti e normal sa te gandesti ca poate caprioara doreste altceva instead.
Deci saptamana trecuta il intreb, citez:
-"Hi, x..mitris. ( :D) For this Wednesday do you want a carrot cake or something else instead?
Raspunsul a venit asa:
"No carrot cake is fine."
Ei, spuneti voi acum ce a vrut sa zica:
1. No, carrot cake is fine. Ceea ce e ok, corespunde cu planul initial de a-I duce miercurea carrot cake.
2. No carrot cake, is fine. Ceea ce e mai putin bine, poate insemna sa nu ii duc nimic miercurea asta, pentru ca mai are inca un carrot cake intreg cel putin, si nu vrea sa faca vreo colectie.
3. No carrot cake is fine. Ceea ce e absurd, ca inseamna ca nu a gustat din carrot cake -ul meu, care e extraordinar de bun, chiar daca putin cam dulce pentru gustul meu.Nu poti judeca toate carrot cake urile daca nu ai gustat in toate,nu?

Eu am fortat un pic nota si I-am dus, punand de capul meu o virgula imaginara dupa no, unde ii sade bine si in concordanta cu intelegerea mea cu grecul.
The funny fact of the story insa reprezinta comentariul sora-mii, care dupa ce m-a ascultat prezentandu=I teoria virgulei vreo 10 minute, a concluzionat:
-"Asta nu stie ce facultate ai terminat tu."


:D

 ...'poi?

si ziceam de Belgia

Da, ca incepusem sa zic de ce imi place Belgia. De toate,ma,de toate!
Pai sa va povestesc..
..totul a inceput in 2011. :D Si ziceti mersi ca nu a inceput in 1980.;)
Eu, cum probabil stiti, ca suntem noi ai nostri, am mai avut o tentativa emigratoare in 2005. Eram tanara si nelinistita atunci, si ganduri de o lume mai buna ne curgeau prin vene.  Asa ca sotul a sugerat Grecia. (tot pentru ca suntem noi ai nostri, stiti si de ce). Asa ca Grecia a fost. Am vandut tot. TOT. Si am plecat. In Atena.
Am rezistat de minune 2 saptamani, dupa care treaba a inceput sa scartaie(doar la mine, desigur) si..s-a terminat. Am inceput sa vreau sa ma intorc. Si dau pe repede inainte ca nu de "un cosmar numit Atena " vreau sa vorbesc in aceasta frumoasa zi de toamna, ci de "un vis numit Bruxelles"..
Fwd fwd fwd am plecat de acolo for good si dupa cativa ani de autoterapie am decis sa mai incercam o data. Si, conjunctural, s-a nimerit Bxl. Cand am inceput pregatirile pentru Belgia am inceput, alaturi de bagaje, sa pregatesc si gandurile de acomodare, crezand ca imi va lua ceva pana sa ma acomodez.
Puteam sa jur, si spuneam tuturor, ca imi va fi greu la inceput, ca ma voi adapta mai greu.
Si am plecat. Pe 2 mai 2011 am ajuns aici. Acasa. Nici macar o secunda de atunci nu am simtit nevoia sa ma intorc. Nici macar o secunda nu am privit in spate cu regret, gandindu-ma "ce ar fi fost da" sau "cum ar fi". Dimpotriva, de cate ori ma gandesc la o posibila intoarcere..ma ia cu ameteala.
Stiu, e urat ce spun. Romania e tara mea, bla bla bla. ...nationalism..bla bla bla..parinti rude prieteni casa nustiuce..Nu. Imi iubesc parintii, sora ( :x) bunica si prietenii. Cu cine a fost de tinut legatura o tin inca bine mersi, cu cine nu...ei bine..nu.Dar Romania, ca tara, nu imi lipseste. Oamenii ei. Tiganii.Mafia.Manelele.Cocalarii.de asta am vrut sa fie blogul privat ;) )Faptul ca trebuie sa dai spaga de la cresa pana la pensie sa obtii un locsor sau sa fii bagat in seama.Faptul ca nu sunt parcuri.Faptul ca nu sunt vecini misto,locuri in care sa te plimbi. Faptul ca se fumeaza peste tot si nu ai unde sa mergi cu copiii.Faptul ca e mizerie.Tot.Nimic.Nu.
Si ajung si la subiectul in cauza, cinci ore mai tarziu, ca ce-mi mai place vorbulita..
Belgia. Tara mea adoptiva. Tara mea verde si curata, unde atunci cand deschid geamul dimineata miroase ca la munte. Tara cu parcuri multe si frumoase si vechi. Cu parcuri cu copaci inalti de sute de ani, cu lacuri curate si lebede si rate linistite. Fara gherete cu saorma sau mucuri de tigari pe jos. Fara hartii aruncate peste tot si grupulete de smecheri de care sa iti fie teama.
Deci asta e motivul numarul 2 pentru care iubesc tara asta.. Pentru ca e o tara verde.
Pentru ca aici vezi oameni care alearga indiferent de vreme (si da, vremea e o provocare pentru unii), pentru ca se merge pe bicicleta la munca in costum Armani, pentru ca se respira aer curat cum nici la Sinaia nu cred ca mai e. 
Asta e tara in care vreau sa imi cresc copiii. Si tara in care vreau sa traiesc si sa imbatranesc. Si sa mor, eventually. :D



Parerea mea.       

I figured it out

Da. Si eram azi in metrou. Imi place mult cu metroul.Am crescut intr-un oras fara, si nu vedeam metrou decat cand mergeam in Bucuresti, unde oricum imi placea maxim, asa ca sentimentele mele vizavi de metrou sunt cat se poate de pozitive.Si as putea sa va mai spun pe acest subiect, si anume ca asociez metroul cu capitala si capitala cu viata cosmopolita pe care o iubesc atat. Imi place mirosul de metrou, imi plac oamenii atat de diferiti care pentru cateva minute impart acelasi spatiu. Ma uit la fiecare in parte(aia de langa mine, nu imi lungesc capul dupa cei din ultimul vagon) si incerc sa ii ghicesc povestea. Normal ca nu reusesc niciodata, ce dracu', ca nu sunt mama Omida! dar mai trece timpul.
SI azi ma intorceam din oras. Cand am urcat in metrou am ales special unul din scaunele libere de langa burduf, pentru ca nu aveam decat inca un scaun langa mine, deci eram la un mic separeu, si eu urasc sa ma lipesc de necunoscuti(unless they are tall green eyed dark haired strangers, caz in care ma duc din proprie initiativa langa ei si ma arcuiesc ca o pisica.:D ). Buun. Langa min s-a asezat o marocanca prietenoasa(eu nu le suport de fel, dar asta saraca era chiar simpatica, ce sa fac?) si noi ambele amandoua eram cu fata la usa.
Si va spuneam ca imi place sa studiez oamenii, sa ma ma uit la fetzele lor, la hainele lor, sa le pun etichete ca la muraturi..de-astea.
Si pac..uite aia din fata mea are geanta misto, de piele, de calitate, chiar daca ea in rest e imbracata naspa de tot...(poate a primit-o cadou sau pur si simplu a avut bulan), si poc ce misto si smechere sunt studentele astea..parca ar fi de o mama..slabute toate si smecherute fara efort..frumos imbracate..si tac uite la mosii astia doi ce tantosi sunt..ea cu o haina somon bestiala, aranjata si coafata, el la costum, mai ponosit dar curat, ingrijit..si hopa pune frana  metroul si se varsa baba cu haina ei somon cu tot de a tipat marocanca zici ca ii cazuse ma-sa. Nu a cazut-cazut, baba, doar s-a dezechilibrat si a executat un triplu tuluz cu aterizare jumate pe barba-su jumate pe o bara.
Ocazie potrivita pentru marocanca mea sa isi arate ingrijorarea, verbal si facial, si sa discutam putin pe subiect.
Dupa care, la urmatoarea statie, o fata..dar ce zic eu fata..era ditamai femeia, in her 30s, asa, dadea sa coboare, si statea in dreptul usii, cum a invatat-o mama ei si domnii de la metrou, si un domn la vreo 55-60 de ani, bine imbracat, curat, aranjat, un bunic simpatico, practic, dadea sa urce. Tot pe mijlocul
usii.Usilor. Si se opreste metroul, si hai buna ziua, domnu', eu in gandul meu, si se deschid usile, si cand sa coboare tanara nu zici ca incepe asta sa dea din limba la 10 cm de fatza bietei femei si sa faca precum ala din whatsuuuuup?!? Il stiti? Watching the game, having a Bud..ala.
Exact ca ala scutura din limba, sonor si foaarte aproape de doamna care cred ca s-a si speriat..ca nu se astepta.
Eu si marocanca mea..pe felie,ca ce treaba aveam? Ne-a cazut fatza la amandoua..
Asta,saraca, doua statii nu si-a revenit..ca e nebun, ca te uiti la el si zici ca e ok, si uite el ce face,si hai ca nu de noi, dar copiii nostri...

Adevarul e ca si eu am fost socata, pentru ca e genul de om pe care il saluti respectuos si zici sa ii lasi copilul doua ore ca doar e vecinu', ai incredere,si cand colo vii mai devreme si il gasesti facand cine stie ce...Doamne iarta-ma..
Pai sa nu faci crima de om?

Parerea mea

Sper sa sunteti asezati, pentru ca urmeaza sa va impartasesc o teorie la care lucrez de azi dimineata, si pe care foarte probabil o voi lansa publicitatii curand, asa ca daca vreti sa ne imprietenim mai bine acum, cat sunt anonima, bine, daca nu, dupa ce voi fi celebra nu voi mai avea timp.
Ready?
Eu cred (si asta inseamna desigur ca sunt absolut sigura, doar ca sunt prea modesta sa spun din prima) ca intai a fost denumit ardeiul kapia si apoi ardeiul gras.


..rumoare..fosnet..agitatie..

De ce, intrebati? De ce?

Ei bine explicatia e simpla: ca sa poti sa numesti ardeiul gras..gras trebuie sa fi avut etalon, nu? Si numai raportat ca ardeiul kapia il putem numi pe bietul ardeias in acest mod jignitor. Altfel s-ar fi numit ardei normal si ardei slab. Daca aparea grasutul intai, ma refer. Asa ca e elementar, dragii mei Watsoni. Stiu, stiu, sub aspectul asta angelic cu ochi mari albastri si bucle blonde se ascunde si o minte ascutita brici spre laser. It's a gift and a curse.Nu ma invidiati.


Cu implinirea sufleteasca-ca si azi, in sfanta zi de duminica, am mai contribuit umpic la o lume mai buna, mai curata, mai frumoasa, va las sa reflectati la ce am scris, si sa va puneti, inevitabil, intrebari existentiale care poate va vor framanta o perioada de acum incolo: "Cum face asta de fiecare data?" "Eu de ce nu m-am gandit la asta?""Cum poate un muritor sa fie atat de profund?"...etc.
Nu fiti prea duri cu voi, prieteni, nu fiti prea duri....

Genial

Bai,deci trebuie sa scriu ceva acum ca mor singura aici. ma uit pe youtube la un concert de vioara(don't ask, I will tell you later). si la comentarii(majoritatea in tema si pozitive) apare si un lache care zice, si citez ca e prea tare:

 

Yea that's pretty cool but could she do it with out twitching her head like a crack whore.

 

 

In fine, oricine are acces la internet, nu asta e problema. Ascultati insa raspunsul unui genial, fratioare:

 

 

Brilliant comment. It's sad when cousins marry.

 

 

 

Deci rad singura ca proasta de 5 minute. Asa vreau sa ma fac si eu cand o sa fiu mare, ca nenea asta.(al doilea, daca exista dubii)

Iubitii mei

Ma tot tin sa scriu despre Razvan ceva, ca a fost asa de dragut zilele trecute,si o sa scriu si despre Eduard, ca el e mereu dragut, ca e varsta.:))
 Prima faza cu Raz.
Eram la pian(face cursuri de pian). Si asteptam cumintei sa vina profeseara si sa inceapa cursul. In cladire este de fapt o scoala de muzica,se studiaza diverse instrumente..in fine, ideea e ca se auzea o vioara. Si se auzea misto de tot. Noi, fermecati, ne oprim din vorba si ascultam vioara.
-Ce frumos se aude!
-Da, puiule, vioara suna foarte frumos. O sa iti dau sa asculti acasa, sa vezi ce frumos se aude.
-Dar eu vreau sa fac pian!
-Dar nu am zis sa renunti, iubitule, am zis doar sa incerci, poate iti place..
-Dar pianul e facut PENTRU MINE!

Ahh..pai daca au facut pianul pentru el, cine sunt eu sa ma opun?

Si a doua.
Eram semafor. Eduard, care abia invata regulile de circulatie :D, era atent la culoarea rosu. Eu ii explicam, pedagogic:
-Mami, la culoarea verde avem voie sa mergem, la culoarea rosu stam pe loc.
La care Razvan, sigur pe el:
-Si la galben trebuie sa acceleram, daca vrem sa trecem!

Degeaba am incercat sa ii spun ca teoretic nu e asa, ca trebuie sa oprim, trecem doar daca nu mai putem opri in conditii de siguranta, el a zis ca tati asa face,deci asa trebuie sa fie.:D


Iar cu dragul cel mic, mic mic de 2 ani, eram in casa acum cateva zile si ne pregateam sa plecam sa il luam pe Razvan de la scoala.Eu, in intarziere, alergand prin casa pentru a lua ce mai e nevoie, el gata imbracat si incaltat, se duce in sufragerie si isi varsa o cutie de Lego in mijlocul camerei.
-Hai, mami, trebuie sa plecam, ne grabim!
-Eu raman acasa, mami, joc Lego!


Ohh...ce mi-as dori sa fie asa de simplu..:)))

Traaaaficulll!!

Asta nu suport aici. Apropo de faptul ca in rest imi place cam tot. Dar traficul..oooh..traficul...ma ucide incet si sigur. Si sa tinem cont de faptul ca nu muncesc, deci nu merg cu masina la munca, deci nu sunt in traffic zilnic. In mare parte viata mea simpla de fata de la tara se desfasoara acilisea, in comuna la noi. Comuna, cartier, u got it. La noi aici in coltisor. Aici are Razvan scoala, Eduard dramul de cresa, aici fac piata, aici merg la mall(which sucks, ca e mic si scump).
Deci nu am de-a face cu traficul decat relativ rar.Dar de cate ori am de-a face cu el, nenica...blestem ziua in care am luat carnetul.
Ieri, de exemplu, am avut treaba in oras.I-am lasat pe baieti care pe unde si am plecat, in jur de 10 si ceva, cu treaba.  Prima oprire a fost ok, era intr-o zona cat de cat linistita. Apoi trebuia sa ajung in centru, in buricul buricutului, sa ma interesez de ceva.
Am ajuns in jur de..11 fara,cred, si m-am pus pe cautat loc de parcare. Si am cautat. Am cautat. Sincer, dupa vreo 10-15 minute chiar voiam sa ma las pagubasa, dat fiind ca la 12 trebuia sa fiu inapoi, sa il iau pe Razvan de la scoala. Dar asa, cu ultima farama de rabdare, am gasit un om care dadea semne ca ar vrea sa isi ia masina de undeva si sa plece. L-am urmarit plina de speranta si da, am avut noroc. Chiar pleca. La ceva distanta de unde aveam eu treaba, dar uneori trebuie sa te multumesti cu ce ai, nu?:)
Intre timp, se facuse 11.10,cred. Destul de tarziu, da, insa mi-am zis ca termin repede si daca plec la 11.30 e ok, ma incadrez in timp.
Ajung gafaind unde aveam treaba, intru in cladire si la receptive doua doamne foarte amabile incep sa imi puna intrebari despre scopul si durata vizitei. Ma si vedeam plecata, bucuroasa ca uite,ma, lucrurile se mai si rezolva.:)
Dupa ce imi intocmesc o mica fisa, imi spun sa intru in sala alaturata, sa iau un numar si sa astept sa ma cheme o colega, care ma va si ajuta.
Intru, iau un numar, 23 era el. Ma rezem de un zid si ridic privirea sa vad la ce numar se ajunsese.
3. La 3. Eu aveam, repet, 23. Uooocheei,zic. Poate intra vreo..like..10? 20? deodata? Sa astept sa vad cati intra in urmatorul val si cat sta un val..ei bine..pe val.:D
Astept vreo 10 minute si intr-un final iese..colega. Care cheama numarul 4. Atat. 4. Sii..pleaca.In birou. Sa il ajute.
Ma uit descumpanita la ceas si constat ca si daca ar fi venit aia cu echipa de la "Iarta-ma!" sa ma invite sa intru nu as mai fi avut timp, asa ca, in drum spre iesire, o intreb pe doamna de la receptie cand e mai liber, sa vin si eu cu forte proaspete.
Aia isi ridica ochii plini de uimire catre mine si imi zice suav: "ACUM e liber. Nu vedeti? E calm."
-Duamna, ii spun, verificandu-I si acuitatea (hope that's a word), au strigat numarul 4, iar eu sunt 23. Nu as numi chiar..lejer.
-Nu, acum e LIBER. E chiar foaarte liber.
Mno. Bine. Revin cand cresc copiii si pot sa ii las singuri in casa.
Plec spre masina, tot in goana, ca se facuse si jumate. Pornesc in tromba spre casa, si ma poticnesc dupa vreo 10 minute, intr-un bara la bara de zile mari.
Masini peste masini peste masini asteptau cuminti sa se miste ceva.Nu se misca. Intrarea in tunel, blocata. Strazile laterale, blocate. Ceasul, tic tac tic tac.Nervii mei, campioni la stretching.
Intr-o initiativa de ultim moment si pentru care ma pup si la aceasta ora a acestei zile, hotarasc sa o iau pe un alt drum, mai curat, mai frumos, mai destept, mai neumblat.
Ma strecor greoi pe langa masinile nemiscate de la intrarea din tunel si aud la radio, la stiri, ca din cauza unor probleme tehnice, TOATE tunelurile sunt blocate momentan. Nooo..sa nu te tzuci? Pentru prima data in istoria mea plina de ghinioane de gen am reusit sa evit o catastrofa. Sii..am si ajuns la timp la copil.Pentru a porni din nou, doua ore mai tarziu, spre centru, spre masini, spre aglomeratie.
Hate it, I tell you!

Alo, domnu'?

Pentru ca sunt o mare doamna in viata, si mai ales pentru ca altfel nu imi sta de niciun fel, mi-am facut abonament la coaforul de langa noi pentru a imi indrepta parul saptamanal. Ceea ce pe de o parte e misto, ca parul meu arata*, iar pe de alta parte pierd saptamanal 45 de minute.
Si de obicei merg(eam) lunea, ca atata timp am si eu la dispozitie, lunea si joia, cand e copilul cel mic si perfect la cresa. Atunci fac tot ce visez restul saptamanii.:)) Dar saptamana asta am fost joi, si bine am facut, ca era mai liber. Si plin de barbati.:D Asa ca de acum merg joia.:P
Bun. Pana aici ati inteles, da? Ca nu are nicio legatura cu ce urmeaza sa zic, dar ma stiti, nu intru niciodata direct in subiect, ma mai invart. Asa am ramas cu narav de la scoala, cand nu stiam subiectul si improvizam.:D
Si iata-ma deci joi, spalata deja pe cap(sper sa apreciati ca nu va povestesc si cum m-a spalat fata aia pe cap) si indreptandu-ma spre scaun, asa cum imi indicase tipa respectiva. Doar ca erau mai multe scaune libere,si nu stiam exact pe care sa ma asez.Ca era asa, de la geam spre fundul salii: un baiat, loc liber, loc liber, inca o persoana si inca un domn.
Asa ca o intreb pe fata unde sa ma asez, iar ea, ocupata cu alt client, imi spune: "langa domnu'".Perfect. Dau sa ma trantesc epuizata pe scaunul din dreapta, cand aud un marait. Ridic ochii sa vad de ce domnul din dreapta este deranjat de prezenta mea si....domnul e  o doamna. Tunsa scurt, baieteste, urata foc, ce-i drept, dar...doamna. Incep, evident, sa rad, si ma asez pe celalalt scaun, din stanga, nu inainte de a verifica de doua ori daca persoana din partea stanga este cu adevarat baiat sau o alta ciudatenie tafnoasa a naturii .







*Nu am pus intentionat nimic dupa "arata" pentru ca e suficient zis. Arata.Nu conteaza cum.:))

Just my luck

Pe motivul vocalo-instrumental: "Fata mea este modelll..", pot cu mana pe inima sa va spun ca "Baiatul meu este foarte matinal". Mic.Ala mic.
Poti sa il culci si la 4 dimineata, cred(nu am incercat, dar jur ca uneori as face-o) ca el tot pe la 7 se trezeste. Which is ok, during school time. Dar in vacanta..na..ca tot omul, poate ai vrea sa te lafai pana la un 8.
Mnu. El nu si nu. Se trezeste, aud un "maaamiii" lung, ma duc sa il iau, il aduc la noi, il asez in pat, in secunda doi aud: "Mi-e foame. Vreau cereale!", apoi, pornind spre bucatarie, aud un "Desene!" scurt si impunator. Si asa ne incepe noua ziua, de luni pana duminica.
Odd enough, uneori, foaaarte rar, mai rar ca o cometa vazuta cu ochiul liber, as putea spune, mai rar decat un castig substantial la lotto, se trezeste mai tarziu. Nuu..nu a prins niciodata 9. Never ever. Dar asa, un gras 8,30...mai vine.  Si atunci, ghiciti ce? De fiecare data, DE FIECARE DATA, fara exceptie, la mine intervine ceva de ma trezesc inaintea lui.
Take today, for example.  Singura zi din saptamana in care sotul meu incepe munca devreme si pleaca si mai devreme de acasa. Si se trezeste, inutil de mentionat, SI mai devreme.:)
A sunat alarma la 7. M-am trezit. El a iesit usor, conform rugamimtilor mele fierbinti, si avand totul pregatit in sufragerie, sa nu mai intre. Am incercat sa adorm iar. La 7.30 a iesit pe usa. Pe care a trebuit sa o deschida si sa o inchida, sa poata sa faca asta. Asa ca m-am trezit iar.Deja nu mai aveam somn, dar am tinut ochii stransi, poate poate. Mi-am propus sa ma relaxez, macar, sa lenevesc, daca tot nu mai pot sa dorm. Si poate as fi reusit, dar la 8 am primit un mesaj pe facebook de la o prietena care voia sa stie daca eu am facut tortul de la ziua lui Eduard, cel in forma de 2. Ca e frumos!La 8 dimineata!!!!
Mea culpa. Mi-am jurat sa imi opresc wi-fi-ul de cand cu episoade dureroase ce au implicat oameni ce incercau sa ia legatura cu mine la 6 dimineata, la 7..chiar si la 5.30. Si se aude:pic,pic! Si eu poc,poc, ma trezesc! Si nu mai pot dormi. Deci mi-am propus sa fac ceea ce sorm-mea face demult, si bine face, sa il opresc si o data cu el si pic, pic-urile matinale. Dar aseara am uitat. Ceasul rau!
Asa ca la 8 dimineata dadeam sfaturi de bucatarie. Ca si-asa ma trezisem.
Ghiciti la cat s-a trezit Eduard azi.....
;)

Dap. 8.45.Daca as avea o carte a recordurilor legata de el, astazi as fi notat in ea evenimentul.Dar nu am. Am doar o cana mare de cafea, pe care o beau in fiecare dimineata, la 7.30. :D

De ce iubesc Belgia.

Ma gandeam..ma tot gandesc la asta de ceva timp..sa scriu despre motivele pentru care iubesc Belgia si faptul ca locuiesc aici.Cred ca sunt zeci de motive.Si mereu cand dau peste cate unul, ma gandesc: uite,ma,de asta imi place mie aici!:)
Nu stiu daca intereseaza pe cineva subiectul, si nu stiu daca ma intereseaza pe mine daca intereseaza pe cineva subiectul, eu doar stiu ca vreau sa scriu despre asta. u know what I mean?
Si nici nu stiu cu care sa incep.Random, propun:
1. Civilizatia.
Da,stiu, boring. Strainatate equals civilizatie. Mnu. Nu neaparat. Strainatate reprezinta si Grecia,si grecii nu imi par civilizati.Sunt nesimtiti.Belgienii nu.Belgienii sunt calmi, respectuosi, bine crescuti, rabdatori...civilizati, ce sa mai!
Imi doresc foarte mult sa ma fi nascut aici. As fi fost altfel. Mai calma, mai zen, mai..altfel. Astia au o atitudine care pe mine ma fascineaza. Nu au avut motive sa se streseze pentru ziua de maine, therefore asta se reflecta in modul lor de a fi.
Sa ii vedeti pe adolescenti. Sunt atat de..smecheri.Natural,asa.Si nu in sensul de smecher prost, cum stim noi toti unii adolescenti care cred ca sunt buricul pamantului. In sensul de relaxati.Foarte misto.
Iar batranii... batranii sunt politicosi, culti, rezervati...imi plac. Si foarte ingrijiti.Au haine frumoase, de calitate, curate.Bine, stiu, asta nu are legatura cu civilizatia, dar m-am gandit sa mentionez si asta.:)
Deci da. Iubesc tara asta.Pentru motivul asta si multe ce vor urma.
Va pup.

N-am plecat,deci nu ma-ntorc...

Nu, nu am disparut iar, dar ..nu stiu daca e totul in capul meu sau chiar am multa treaba pe zi, iar seara am altele de facut si nu am timp/chef/inspiratie de scris. Ideea e ca am o lista cu lucruri de facut de luni si inca nu am terminat-o.De rezolvat,ma refer,nu de scris.
Iar acum in urechea stanga imi urla printesa Sofia, deci nu va asteptati la minuni. Daca vad ca nu imi vine, ma opresc. Din scris.
Ramasesem la povestirea cu mine, sleita de puteri si vai de mama mea, si la drumul de spini pe care m-am intors acasa. Caci am ajuns, in ziua aia, intr-un tarziu,si a trebuit sa fac si mancare..ma rog..cat a fost de facut. Dupa care m-am intins in pat,alaturi de buretelul meu mic, si am dormit cum n-am mai dormit de cand eram de varsta lui.
Dar sa vedeti smecherie. A doua zi a trebuit sa o iau de la capat. Cu piata. Usor, mi-am zis naiva, merg la Carrefour, care e relativ aproape, asa ca drama recenta de la Delhaize nu re motiv sa se repete.Ma duc, iau dua, trei lucruri, si aia a fost. Tot fara carut, dar na...e aproape.
Pentru ca am fost plecati mult timp, majoritatea(purtabila) a hainelor noastre era in masina, asa ca a trebuit sa imi pun si eu ce am gasit prin sifonier, respectiv o rochie alba si (asa cum s-a dovedit in scurt timp) vaporoasa.
Si ies din casa, cu un copil de mana si unul pe trotineta. Eduard-nici nu iesisem bine, ca el vrea in brate. Staaai  asa, ca azi nu mai ai motive sa fii obosit. Baga 2x2 si mergi mai departe! Razvan era ba langa mine ba la 10 metri in fata, asa ca mi-am inceput aventura optimista ca o lebada(habar n-am daca lebedele sunt optimiste, dar :1. ar trebui sa fie, dat fiind ca au un start foarte prost. 2. am asociat albul lor cu inocenta si inocenta cu optimismul. Da, sunt profunda.)
Nici nu apuc sa fac 5 metri ca hooooop o rafala de vant imi ridica poalele in cap mai ceva ca lui Marilyn Monroe in celebra poza. Opa! Stai asa ca nu-I asa. Carevasazica, o mana va trebui sa o sacrific pentru binele umanitatii, sa nu orbeasca toti deodata,asa. Nu-I nimic, mai am una, un copil de tinut, o piata de facut. Continuam. Mai merg doi pasi. Mi se rupe breteaua de la rochie. Ha! Normal, nu? Daca-I bal...
Ok. Asta nu e asa grav. Rochia e pe elastic sus, asa ca bretelele sunt optionale.Arat ciudat cu o bretea lipsa, o mana intre picioare si un copil in cealalta mana, dar cui ii pasa? Am o piata de facut, guritzele de hranit.Continuam.
Ajung la Carrefour. Si incep piata. Si nu stiu cum p&*#a ma-sii, dar umplu doua sacose. Iar. Fiecare cantarind cate jdemii de kile. Plus o mini sacosica de morcovi.Si aici incep problemele. Dupa ce ies  din Carrefour.Pentru ca aveam de transportat urmatoarele: una bucata copil, una bucata sacosa gabarit depasit(cealalta, olecuta mai usoara, o atarnasem de trotineta copilului mare).Una bucata sacosica morcovi(2 kile). Una bucata rochie de stapanit, ca zici ca venea Katrina, asa vant se pusese afara.Iar eu, neinspirata, decat doua maini.Asa ca va las pe voi, dragii mosului, sa va imaginati sceneta tragico-comica ce a avut loc pana acasa, unde am ajuns din nou transpirata, obosita, injurand in cel putin 3 limbi.
Concluzii:
1. Tre' sa-mi iau masina
sau
2. Nu mai trebuie sa fac piata.
si
3. Trebuie sa inteleg ce inseamna putin si sa nu mai car tot magazinul dupa mine.Sau sa inteleg ca sunt batuta in cap si sa nu ma mai plang.
Cam atat.

Si ziceam ceva de mine...

Si anume ce dlagut a fost acum cateva zile. Deci.
Noi am fost in concediu,si, ca o familie normala la nivel de mansarda, am fost care cu avionul,care cu masina. Primul care insemnand eu si copiii, mai multi ca niciodata cand calatoresti doar tu cu ei, si al doilea care insemnand sotul amator de condus la drum lung. Evident ca iarna nu-I ca vara si avionul bate masina, asa ca am ajuns cu vreo doua zile inaintea lui acasa, aceste doua zile fiind eu, copiii si nicio masina. Si niciun carucior. Practic doar eu si copiii. Si cumparaturi de facut, ca lipsisem o luna si frigiderul era ca la Flanco.
Asadaaaar. Day one. Ajungem pe la vreo 10 dimineata acasa. Rupti in bascheti, ca ne trezisem la 2 noaptea. Care dormise. Care nu(vezi subsemnata) ...se trezise cu doua zile inainte. Intram in casa, sarutam pamantul de dor(tot eu, ca sunt fire sensibila,si imi fusese dor de casa), stam ce stam si ni se face foame. Ok, nicio problema, hai sa iesim sa luam ceva de mancare.
Si aici apare problema. Era ziua nationala a Belgicutei, asta insemnand ca era tot inchis. Tot.De obicei cand se intampla asta, pakistanezul de langa noi are deschis, ca el n-are mama, n-are tata. Nu belgieni,adica. El vrea doar sa faca bani,asa ca de sarbatorile nationale si seara, dupa 19,00, cand e inchisa si gura de metrou, el deschide tacticos si primeste puhoiul de clienti. Deci intelegeti speranta mea justificata ca si de data asta ma pot baza pe el si pot sa merg sa cumpar o conserva de ceva, sa mananca si gura noastra. Mda. Nu.Nu era deschis.Nici la el, nici la turcii cu kebap, nici altceva pe o raza semnificativa.  Si era cald. Si copilul cel mic voia in brate. Si are 13 kile( ca de obicei e deschis la kebap). Si eu eram in semi-coma indusa de lipsa somnului.Si de foame, daca o fi vreo coma de foame.Si alalalt tragea de mine ca e obosit. Si noi nu gaseam nimic deschis. Si era cald. Si muream de foame. Si tocmai cand copilul cel mic si gras imi aluneca din brate incetisor, il vad pe un  Domn Morgana, sa ii zicem ;) cu o punga Delhaize. Poooc! Si imi cade fisa: astia de la Delhaize au deschis si de sarbatorile legale.Yessss! Imi adun ultimile forte, trag copilul de haine mai aproape de mine si ma tarai pana la magazin. De unde imi propun sa iau doar strictul necesar, dat fiind ca trebuia sa ma intorc pe acelasi drum lung si greu. Dar cand, dragii mosului, a coincis planul de acasa cu ala din Delhaize? Ca am zis hai sa iau niste semipreparate, ca numai de gatit nu aveam chef, si..long story short..am plecat cu doua sacose pline si exxxxtrem de grele.Plus cei doi copii de care n-am putut sa scap nicicum. Din care ala mic si gras tot obosit,si tot dornic de stat in brate.
Asa ca am facut practic drumul Crucii reloaded, furcile caudine au fost praf in ochi fata de ce am indurat eu.Am reinnoit injuraturi, am reamintit rude decedate si tot asa, pana cand am ajuns acasa, 3 ani mai tarziu.



..........................................

va urma

De ce nu o sa fiu niciodata Masterchef

Adica..in afara faptului ca nu gatesc corespunzator.:))))
As dori sa incep aceasta scurta incursiune in viata mea prin a mentiona doo lucrusoare:
unu. Masterchef este emisiunea mea preferata.Sau ma rog, in top 2.
doi. Ador sa gatesc si este ce as face zi,noapte, asfintit si rasarit.
Asadar, acestea fiind spuse.Nu as putea niciodata sa particip macar la emisiunea asta.Poate doar la kitchul ala cu vedete de pe Pro, insa :
-aia nu e emisiune Masterchef adevarata
-eu nu sunt vedeta.Cel putin nu in ochii media,ca la mine in familie sunt star, jur!
Dar la o emisiune adevarata, cum este Masterchef US, de exemplu(mii de inimioare), never ever amin.
In primul rand, stresul. Dragul meu sot face mereu misto de mine spunandu-mi ca ar trebui sa lucrez intr-o echipa de interventie,ceva, pe cazuri din astea de urgenta.:D Not.Nu reactionez bine la stress, si cum sunt stresata tot timpul..ei bine...nu reactionez bine la nimic,na! Si cum aia lucreaza mereu sub cronometru, de pun ceva in farfurie si cand numara aia invers de la 3, eu cred ca as fi demult moarta si ingropata sub farfurii. Si am observat si la mine in bucatarie, cand sunt relaxata si zen mereu imi iese treaba bunicica, insa cand sunt certata cu timpul se intampla sa gresesc trebusoare. Ca ieri cand trebuia sa fac a doua tura de brownies pentru a doua tura de musafiri(nu ieri, alaltaieri) si am lasat untul pe foc la ceea ce credeam ca e foc moderat si nu era,era foc iute, si eu am plecat sa mai fac inca cinspe lucruri si untul s-a luat si brownies nu au iesit si musafirii au mancat doar prajitura Kinder Pingui si inghetata.Asta e.Ceasul rau.
Deci...nup. Eu nu ok la stress. Daca mi-as roade unghiile(activitate pe care o iau serios in considerare,ca altfel nu stiu cum sa imi descarc adrenalina) cred ca as ajunge la coate cand urmaresc emisiunea,d'apoi sa fiu acolosa, cu vreun chef urlandu-mi in costite, cu limbuta ceasului ticaindu-mi amenintator in ciocanas, nicovala,scarita.
Apoi..vine treaba asta cu socializarea,gen.Munca in echipa.Daca ar da ceasul rau sa fiu sef de echipa, cred ca as folosi cutitele in scopuri ilegale. Pentru ca tot timpul se gaseste cel putin un dobitoc sa dea buleala si apoi echipa ta sa piarda din cauza lui(sau a lor,daca sunt mai multi). Si chiar daca tu dai ordine clare,gen: prajeste puiul asta! boul nu il prajeste bine si da carne cruda la clienti si apoi vede Gordon si iti intoarce toate farfuriile si tipa la tine ca puiul inca ciuguleste seminte,si tu te faci de bascalie pentru ca tu esti sef si pe tine cade tot.Si tu ai avut incredere ca un pretendent la titlul de Masterchef ar fi in stare sa verifice daca idiotul de pui e prajit inainte sa il dea.True story.Aseara, episodul 12,cred.:D
Off..uite,si acum ma agit.Imi creste tensiunea.Nu sunt suficient de dezvoltata pentru atata diplomatie cata mi-ar trebui sa lucrez cu oamenii.Si stiuuu ca gresesc.Stiu ca ar trebui sa am rabdare cu fiecare fiinta in parte ca si cum ar fi singura,dar nu am.Despre toate astea,insa, intr-un episod viitor,mai pe larg.
Apoi..sau poate tot aici, eu sunt mai certareata,asa.Si oamenii e rai,mah,e rai.Si neprietenosi.Si de exemplu,tot aseara, una radea de raul altuia.Pai e frumos asa?Mama ei nu a invatat-o ca roata se invarte?Si ca nu e frumos sa razi cand altcineva e la ananghie?Eu m-as fi infipt puternic in ea(da,asta e frumos :P)si i-as fi zis asa,politicos(ma caracterizeaza asta :D ) ce cred despre ea, mama ei,si eventuale alte rude implicate in educatia ei.
Apoi..mai e si treaba asta cu lipsa de inspiratie cu care sunt harazita adesea.De multe ori ma gandesc ce sa gatesc acasa, unde e cald si bine,dar sa am la dispozitie doar cateva minute in care sa trebuiasca sa aleg un fel demn de Masterchef, pe care sa il si pun frumos in farfurie,si care sa fie si perfect gatit?
Aaa...no,ma'am! N-as putea.

Asa ca raman eu la mancarica mea, in zona mea de confort, in familia mea care s-a obisnuit cu stitlul meu de a gati,si ma rezum la a urmari plina de incantare emisiunea mea preferata,steluta mea pe care nu voi pune niciodata mana! ;)

si un, si doi, si patruzeci si trei. de ganduri.

Ma amuza de fiecare data sa pun titluri la postarile mele.Incerc sa fac sa nu aiba nicio legatura.Mi se pare amuzant.Sunt deosebita,stiu.Did I also mention that I have perfect cuticles?Ok..moving on.
Pai sa va zic ce norocosi sunteti,astia de ma cunoasteti pe persoana fizica.Astia carora v-am luminat casa si gandurile. De acum va puteti lauda ca ma cunoasteti, pentru ca voi fi cunoscuta ca si "Cea care schimba lumea cu puterea mintii". Cam lung, stiu, mai lucrez la titlu.
Nu e prima oara cand mi se intampla, insa nu mai pot sa tac. Trebuie sa marturisesc lumii intregi ce pot sa fac.O sa va rog numai sa nu imi puneti de acum pe umeri toate cutremurele, Katrinele, scumpirile si emisiunile tv.Chiar daca deocamdata sunt doar cu puteri negative, jur ca I mean no harm.
Pai am avut musafiri.A lottle.(u know..like a little, but a lot). Si vreo doua zile am spalat vase.Vase care, atunci cand am mai mult de 6 musafiri sau e sarbatoare nationala(vezi ziua mea de nastere), se refera la vesela mea de fripturi, respectiv cea primita de la finii nostri dragi atunci cand i-am nasit,adica acum vreo 4 ani. E foarte frumoasa vesela asta, sunt doua seturi de 6(u do the math),cu farfurii adanci, mari si mici,si cate un bol in fiecare.Toate colorate si frumoase.
Spalam vase, deci. Si spalam,si scurgeam,si uscam, si stergeam.Si iar si iar.Si ma gandeam ce frumoase sunt farfuriile astea si cum Laura(fina) zicea,atunci cand ni le-a luat, ca astia se laudau ca nu se sparg.Si eu, in gandul meu, mirata"Oare chiar nu se sparg?".Si timpul trecea, si eu analizam vesela, pe care o admir de 4 ani ca pe moastele sfinte, si iar ma miram,si iar vorbeam cu mine insami.Si mai aveam o farfurie intinsa care nu mai avea loc pe rastel, asa ca am asezat-o strategic peste niste boluri.Si nici nu apuc sa dansez ca Happy Feet ca terminasem de spalat vasele cand pupaza zvarrr pe-o dugheana.Doar ca nu pupaza, ci farfuria mea frumoasa din setul meu frumos.Si nu pe-o dugheana, ci pe gresie.Si nu zvarr,ci poc.In milioane de cioburi.Care nu stiu ce noroc ar mai putea aduce acum, ca nu mai am setul complet,si mi s-a stricat naibii tot feng shui ul in casa si in viata si in tot...
Vaiii..ce necajita am fost!! Urasc in primul rand dezechilibrul creat de spargerea unui obiect dintr-un set.Daca nu gasesc la bucata, sa pot inlocui(asa cum am facut soo many times cu diverse de la Ikea), eu consider terminata colaborarea cu setul respectiv. Dar e ca un angajat care ani de zile a fost loial,stiti, apoi a patit un accident care nu ii mai permite sa isi faca treaba ca inainte.Nu poti sa il dai afara, dar nici bine nu iti este ca e langa tine.Uat tu du, ai asc.
Si eu farfurie intinsa ca asta nu gasesc,asta e sigur.Si nici nu pot sa arunc setul,asta e si mai sigur.Imi intelegeti,deci,durerea si suspinele, cand spun ca treaba nu e deloc zen la mine in mansarda.
Pe langa toate aceste probleme existentiale mai intervine si aceea a puterii cu care m-am gasit inzestrata.Aceea de a influenta lucrurile.Mi-e teama sa nu cumva sa gandesc ceva gresit si hop! sa dispara vreo etnie, de exemplu...Zic si eu la intamplare..
Pana atunci, insa, ma duc sa imi exersez puterea pe cada vecinilor de sus.Poate reusesc sa fac apa sa se opreasca din cuuuurrrss...

Buna. Ziua.

In primul rand, vreau sa va asigur despre succesul nebun al blogului din capul meu in fata...ei bine..in fata capului meu. Nu trece zi de la Dumnezeu sa nu ompun un text, doua. Toate deosebit de interesante, amuzante, fermecatoare. Ghinion pentru voi, insa, ca nu apuc sa scriu nimic. Totul incepe si se termina acolo, precum ca eu deschid laptopul destul de rar iar de pe telefon nu pot sa postez.Deci va trebui sa ma credeti pe cuvant:sunt aceasta bloggerita activa si de succes.In capul meu.
Apoi.A fost ziua mea. Chiar ieri, da.Si ma gandeam,asa cum o fac uneori, la viata mea de pana acum. O retrospectiva a celor 34 (mhm..stiu..) de ani, ce mi-au adus ei si de ce.:)
Si imi aduceam aminte cum ani la randul ziceam despre mine ca nu am noroc. Nu am castigat niciodata la Lotto(poate nu ma ajuta nici faptul ca nu joc), nu am primit nicio mostenire(nici nu sunt sanse), nu sunt Miss Boboc nici la trupu-mi nici la mufa-mi, nu am niciun talent care sa ma scoata din multime, si nici vreun IQ sa socheze pozitiv.Si mai sunt,mai sunt,dar nu vreau sa ma indepartez de la idee.
Asa ca eram necajita,eu. Pana l-am nascut pe Razvan(stiti voi, primul meu copil perfect din seria limitata de doi). Si brusc am simtit ca tot norocul din lume s-a asezat pe umerii mei. Si el crestea, si eu continuam sa ma minunez.Ba, chiar, sa ma tem. Mi se parea(still does) ca nu am facut nimic notabil sa merit o asa bucurie.Cum, eu, persoana aia stearsa si neimportanta,sa am asa noroc??? Aaa...trebuie sa apara ceva sa ma trezeasca.Si mi-era frica sa nu se intample ceva rau, sa echilibreze.
Apoi a aparut Eduard. Perfectul meu cu numarul doi.Si, din nou, imi tin respiratia de un an si cinci luni, sa nu ma trezesc din vis.Pentru ca ei sunt perfecti.Perfectii mei. Si am realizat ca niciun ban din univers, niciun bun material nu va putea vreodata sa iti aduca atata bucurie in viata. Nu exista nimic la fel de frumos ca rasul lor, ca joaca lor, ca alintul lor...Si ideea ca eu sunt mama lor...ca din catralioanele de femei din lume eu am fost aleasa sa fiu mama lor...m-a facut sa inteleg cat de norocoasa sunt.Cum nici nu puteam spera.
Acum, nu ma intelegeti gresit.Nu as plange in pumni daca as castiga la Lotto.Nu m-as supara daca as primi vreo mostenire care sa imi permita sa imi iau casa la care visez de o viata.Nu as cadea in depresie daca as putea sa calatoresc sau sa fac shopping in fiecare saptamana. Dar sunt ok si daca nu le am.Pentru ca ii am pe EI.Perfectii mei.

Asa ca bine ai venit, 34-le!Cheama-ti prietenii: pe 35, pe 36..stiu ca o sa vina,neinvitat,si 40'ul.
Nu mi-e frica de ei.Pentru ca am facut deja, in viata asta, ce am fost nascuta sa fac: am adus pe lume doi baieti minunati.