Stiu, iar am lipsit, dar motivat, pentru ca Razvan a avut o infectie la caile respiratorii,asa ca am facut (el, desigur) injectii si ia antibiotic..prin urmare nu a mai mers nici la gradinita..prin urmare nu am mai avut timp nici de blog.:)
De maine sper sa reia activitatea...sa se simta mai bine.
In plus, mi-am luat o carte la care tanjeam de ceva timp,si acum cand am cautat-o pe google sa dau link, am vazut ca pretul ei online e de 33 de lei, iar eu am dat 45 la Diverta.:( Noi sa fim sanatosi.
Plus faptul ca luna asta Cosmo are muult mai multe pagini :D..multa treaba, domne'..multa...:) Am mai lasat-o si pe Ingrid in aer,saraca!:)
Va las,dara, si revin curand!:)

Sunt eu, Picasso...

Asta a desenat Razvan acum cateva minute. Eu sunt, trebuie sa recunosc, foarte impresionata, pentru ca mi se pare un desen extrem de reusit pentru un copil de 3 ani.:)
Bine, mai trebuie sa recunosc si ca pe mine ma impresioneaza multe lucruri si mai ales cele facute de Razvan, dar..:D..tot un desen frumos mi se pare. Luati de judecati.:)



P.S. Scuzati reclama, nu am mai sters ce era in plus:)

Aberatii de succes

Eu zilele astea astept sa mi se intample ceva. Nu, nu ceva rau. O schimbare,asa.Ca parca am intrat in monotonie, ceea ce nu imi place deloc, asa ca astept sa se intample ceva sa ma salveze.:)
Mi se intampla cateodata sa ma plictisesc asa tare de aceleasi si aceleasi lucruri in fiecare zi incat atunci cand vine noaptea mor de nervi ca sunt cumva blocata cateva ore si irosesc timp pretios. Mai am momente in care daca pierd o jumatate de ora aiurea-n tramvai, stand de vorba cu cineva de care nu imi place,de exemplu, sunt super ofticata din cauza ca jumatatea aia de ora nu mi-o mai da nimeni inapoi. De asta incerc sa imi irosesc timpul cu talent,asa cum pot si eu.
Ce e mai nasol acum, cand se lasa batranetea peste tamplele-mi carunte(ei, carunte, blonde, totuna:) )e ca nu mai am rabdare. Dar deloc. Nu stiu daca am fost vreodata vreo broasca testoasa calma si rabdatoare, dar acum cu siguranta nu mai sunt nimic in apropierea acestor calitati. S-ar putea sa fiu o baba crizata si nesuferita cand o sa fiu mare. De fapt, daca ma gandesc, mai am sa fiu doar baba, in rest..sunt cam pe-acolo.
Si atata de rabdare nu mai am, incat m-am saturat sa ma si vopsesc. Asa de tare incat penultima oara mi-am luat eu, acasa, doua tuburi de vopsea, le-am amestecat si mi-am turnat totul deodata in cap.Foarte mandra am fost de mine, ca am terminat totul in 10 minute.Mai ceva ca in reclama.:D Bineinteles ca am aratat ca un strut, dar noi sa fim sanatosi mintal. Am transformat un proces de 3 ore intr-unul de o ora. Afacere, zic eu!
Sunt draguta cateodata cand sunt plictisita, totusi.Doar parerea mea umila, desigur.Cant si dansez si enervez oamenii.Intr-un mod amuzant, fireste.Fac diverse scenarii de teatru-imi place sa improvizez :)-sau pur si simplu scot din mine trasaturi ce ar speria psihiatrii. Cum sa nu ma iubesti???


Asta fac atunci cand sunt plictisita, dar cu cineva...Cand sunt plictisita si singura...scriu pe blog.:P


Gata!Am sporovait destul, si familia mea virtuala ma asteapta.Va las!

Nunta de vis

O sa ziceti ca am ceva cu nuntile, ca doar ce am vorbit de invitatii, si acum iata-ma iar calare pe subiect. Nu am nimic cu ele, imi plac foarte mult, de asta si scriu despre ele.:)
M-am gandit la ce reprezinta nunta in zilele noastre, de unde s-a plecat si la ce s-a ajuns. Nu sunt chiar atat de batrana incat sa fi fost de fata la primele nunti din istoria tinerilor casatoriti, insa ma gandesc eu asa, in inocenta oferita cadou de filmele de dragoste pe care le-am vizionat din plin ca nunta, la origine, a insemnat celebrarea iubirii dintre doi tineri, unirea lor in fata lui Dumnezeu si in fata legii. Asta asa, ca sa ma exprim cat mai simplu. Dar cred ca asta si-au dorit ei, primii tineri care s-au casatorit. Sa se iubeasca, sa arate tuturor bucuria lor, sa isi inceapa viata in sarbatoare. Dupa care cineva, pun pariu ca mireasa, a zis ca vrea ceva mai mult decat o nunta simpla, ca ar merge si niste petale de flori presarate pe drumul spre altar. Si pe mese. Si o trena luunga. Si.... asa a inceput calvarul.
Invitatii, buchete multicolore, baloane, tort sofisticat, cartonase cu numele, hostesse care sa te conduca la masa, porumbei albi, artificii, muzica aleasa...o multime de imbunatatiri, din ce in ce mai numeroase pe ce trecea timpul.
Asa ca s-a ajuns la nunti complicate, crize de nervi, atacuri de panica, certuri intre tinerii viitori casatoriri, intre cuscri, rude de tot felul care isi dau cu parerea...La un bulgare mare ce se rostogoleste cu repeziciune.Obligatii...daca il chemi pe vecinul matusii fratelui cumnatei tale, trebuie sa il chem si eu pe socrul fostei sotii a varului meu...si pe rudele de la tara care au peste 150 de ani si de abia se misca, si pe care nu le-am vazut niciodata...si pe alti 400 de oameni din care stiu doar 200 si ma simt bine doar cu 50.
Dupa care vine ziua nuntii, din care nu-ti amintesti mare lucru si de care rar te poti bucura, pentru ca esti prea stresat/obosit/enervat de diverse. Cu exceptia situatiei in care te-ai ocupat mai putin de organizarea detaliilor nuntii si nici nu ai avut probleme cu banii.:)Atunci cred si eu ca esti relaxat(a). Si daca se mai intampla si sa nu iesi cu banii asa cum ti-ai fi dorit, atunci chiar ca toata treaba asta te poate consuma.
Am avut si eu o nunta. Deloc asa cum mi-am dorit, dar asta nu conteaza. Daca m-as mai marita inca o data(tot cu honey :) )as schimba, cu siguranta, multe la nunta mea.Si as incerca sa fiu mai relaxata. Mai ..eu insami.As incerca sa ma bucur mai mult de momentul care se presupune a fi magic. As vrea sa fiu mai mult ca ei. Ei sunt, cred, mult mai fericiti decat majoritatea. Pentru ca se iubesc, sunt impreuna si au curajul de a fi ei insisi.Asa ca eu ii felicit, chiar daca nu ii cunosc decat din niste poze de pe un site.Si le spun Casa de Piatra!:)




P.S. Site-ul mi se pare bestial, fotografii sunt de prin Timisoara? parca...Daca vreti sa va casatoriti in Constanta, sunt si aici fotografi buni.;)

Alea iacta est!

Luni dimineata, ora 9.00. 14 septembrie. Deschiderea anului scolar. In curtea gradinitei, forfota mare. Copii, parinti, bunici sau bone s-au adunat cu totii si asteapta discursul doamnei directoare. Care, cu o mica intarziere, apare, vorbeste cateva minute si pofteste copiii in clase. Nu inainte de a mentiona ca face apel la clementa parintilor, ca sunt 240 de locuri la gradinita si 310 copii inscrisi.Sau 210 locuri si 340 de copii. Nici nu mai conteaza, deja parintii susotesc ingrijorati. Ce o insemna asta?De ce au fost inscrisi atatia copii? Ce se poate face acum?
Listele incep cu grupa mica, prima clasa. Nu suntem acolo. Asteptam rabdatori sa fim strigati. Atenti sa nu rupem florile.

Se striga si a doua grupa. Aici figuram si noi, asa ca ne indreptam catre clasa. Intram. Doua educatoare tinere ne asteapta zambitoare, impreuna cu ingrijitoarea care are responsabilitatea a 30 de copii.
Incepe sa vorbeasca si doamna educatoare, si printre primele lucruri importante pe care ni le spune este ca sunt 31 de copii in grupa si 22 de patuturi.Si ca nu se pot adauga alte paturi in camera, din lipsa de spatiu. Asa ca 9 copii trebuie sa renunte. La programul prelungit macar. Dar asta nu e tot. S-au facut cateva sponsorizari, asa ca unii copii au pat garantat.Se aud vocile unor parinti ingrijorati ca nu si-au auzit numele pe liste de sponsori, in ciuda faptului ca exista un anume cont la banca ce nu le era necunoscut.
Ne pare rau, asta e lista, nu se poate face nimic. Cine vrea, deci, sa renunte?Trebuie sa ne intelegem omeneste. Nu avem ce face. repeta educatoarele mecanic.
Vreo doi parinti admit cu glasul stins ca ar putea trimite bunicii dupa copii la pranz.Cei doi plus inca vreo 2-3 absenti inseamna ca mai avem vreo 4 copii care ar trebui sa se mai gandeasca daca intr-adevar programul prelungit este cea mai buna solutie. Cativa parinti se retrag incet incet spre biroul directoarei.Vor incerca sa rezolve problema cumva. Intalnirea se incheie cu vorbele educatoarei:"Maine dimineata va vom spune la ce ora sa veniti dupa copil. Daca trebuie sa veniti la pranz sau nu"


..................................................................................


Marti dimineata. Ne trezim destul de greu. Mai vreau sa stau un minutel,mami. Mi-e somn.
Incerc sa imi infranez emotiile sa nu ii transmit si lui, pentru ca stiu ca orice semn de slabiciune din partea mea il va da peste cap.Si-asa inca nu sunt sigura de cum va reactiona. Ajungem la gradinita, curiosi de ce se va intampla cu patuturile. Doamna ne intampina amabil si ne arata unde este vestiarul, asa ca mergem sa ne schimbam. Cand intram in clasa, doamna explica unei mamici ingrijorate:" O sa incercam sa ii culcam pe toti, sa vedem ce va fi. O rezolvam cumva, nu e problema."
Zambesc. Ma uit pe foaia de prezenta a doamnei si vad puncte in dreptul multor copii.Puncte de sponsorizare.:) Adica patuturi.Cumva, peste noapte s-a rezolvat o problema care ieri parea imposibil de descifrat.
Un copil plange in timp ce mama lui incearca sa il impinga usor catre clasa. Razvan il priveste usor speriat. Ii cer repede un pup, sa ii distrag atentia si sa putem pleca mai repede, pentru ca deja spiritele se incing, pe masura ce vin tot mai multi copii si incep sa planga. Ne da pup, apoi o doamna ingrijitoare il ia de mana si in indruma catre clasa. Stati!Inca unul! si vine dupa noi. Ne zambeste, un pic trist, dar mai mult curios.Ne pupa si se indeparteaza usor, asa ca plecam si noi. Pfiu! Nu a plans!A fost tare! Sa vedem maine, cand o sa stie exact despre ce e vorba.:)

Gata! Zarurile au fost aruncate. Baiatul meu a inceput gradinita...

Mmmnu...azi nu am chef de scris. Probabil nici maine. Vedem.

I'm blue, da ba dee da ba....

Oooff...a venit si ziua asta.Ziua in care Razvan incepe gradinita.Ziua de maine.
Acum, nu stiu de ce sunt mai suparata...ca s-a terminat un capitol din viata lui, si incepe unul nou, mai greu, cu responsabilitati, trezit devreme, program si toate alea...Ca nu o sa mai fim toata ziua impreuna, asta insemnand ca nu o sa mai existe atatea momente frumoase, cum ar fi lenevitul in patul lui dimineata si dupa somnul de pranz, cand e atat de somnoros si dulce, si pupacios...Sau toate momentele de afectiune, imbinate cu diverse activitati de pictat, colorat, modelat sau mai stiu eu ce...Ca nu o sa mai fiu eu tot universul lui, nu o sa ii fiu alaturi la orice intrebare, orice curiozitate, orice oftat sau zambet...Si probabil nici cea mai buna prietena...Ca trebuie, pentru a doua oara, sa rupem cordonul ombilical, de data asta fiind si mai greu, pentru ca e psihologic, si doare tare...
Simt ca il pierd un pic...nu o sa mai fie numai al meu de maine. O sa fie putin si al doamnelor educatoare, si al colegilor de gradinita, al noilor lui prieteni...si chiar daca imi doresc asta pentru el si stiu ca asa e normal si cel mai bine pentru dezvoltarea lui, nu pot sa nu oftez adanc...(bine, eu plang de-a binelea, dar nu trebuie sa stiti voi asta ;) ).
Si pentru ca mi-am tot varsat amarul zilele astea pe unde am putut, o prietena, nemaritata si fara copii, dupa ce i-am povestit oful meu, mi-a zis:"Nu credeam ca gradinita poate sa reprezinte ceva atat de serios.Si ca poate sa provoace tristete." :) Si poate ca nu o fi asa pentru toata lumea, si poate ca nici nu ar trebui sa fie asa, dar...trebuie sa ma intelegeti..e prima zi de gradinita. Ne trebuie aproximativ 2 saptamani sa ne obisnuim si sa nu mai plangem. A! Nu noua, ci copiilor, cica! Eh...de parca scrie undeva...
Eu sper doar ca Razvan sa fie tare.:) Sa nu planga si sa ii placa la nebunie din prima zi. Adica sa se afle printre cei 10% care se comporta asa.:D Ca restul reactioneaza ca mine. Restul copiilor, asa e.
In fine...stiu ca o sa imi treaca repede, dar deocamdata sunt un amalgam de emotii si sentimente. Va tin la curent, oricum. Pana atunci, let the games begin! ;)

De prin casa adunate...

Razvan, gasind un sutien.
-Mami, eu pot sa port sutien?
- Nu,mami, nu poti, pentru ca nu ai tzatze.(si taica-su, completand disperat:Si pentru ca esti baiat, nu numai pentru ca nu ai tzatze! :)) )
La care Razvan, usor nostalgic:
- Eeehhh..am avut si eu muulte tzatze..dar le-am aruncat...acum nu mai am decat astea doua...

Fresh edit:
Noi eram in dormitor.Razvan, venind spre noi, de pe hol, tipand in gura mare:
-Sunt aici, pentru voi si pentru mine si pentru mingiuta mea!!(avea o mingiuta in mana) Va iubesc, lume!



P.S. JUR ca nu ascultam manele.

A fost odata...

A fost odata o Alba ca Zapada. Si ea avea buzele rosii ca sangele, pielea alba ca zapada si parul negru ca abanosul. Si era frumoasa de crapa de invidie si oglinda fermecata. Sau era mama cea vitrega? In fine.
Si a mai fost odata o Cenusareasa. Si ea era atat de frumoasa, incat printul, care organizase un bal special sa isi aleaga de sotie pe cea mai frumoasa fata din regat, a ales-o pe ea.Si surorile vitrege,musai rele, crapau de invidie ca nu le incapea piciorul dolofan in pantofiorul pierdut.
Si a mai fost o Bucle Aurii. Si o Zana Zanelor. Si Printesa Zapezii. Ariel. Craiasa Zapezilor. Ileana Cosanzeana.Mica sirena. You name it.
Ce au toate in comun?
Pai sunt cele mai frumoase. Cele mai speciale. Mai destepte. Cele mai cele din toata povestea, lumea, universul.Si EL o alege pe EA tocmai de asta. Ca e frumoasa. 90-60-90.
Da...ce?Ati pomenit vreun personaj pozitiv gras?Vreo fata, ma refer..nu bufonul imparatului. Si care sa mai fie si aleasa de printul-cel-calare-pe-un-cal-alb?
Nu! Va zic eu. TOATE printesele, reginele, fetele frumoase, zanele si tipele tari din povesti sunt mega frumoase si mega fotomodele. Grasute sunt doar bunicutele, zanele batrane sau povestitoarea.:)
Si asta se intampla mereu, din cele mai vechi timpuri, si pana in zilele noastre. Etalonul creat de povestitori (multi ramasi anonimi, lasii!) a ridicat stacheta pana la marimea 0 a zilelor noastre. Pana la anorexie. Pana la lesin. Infometare.
Pentru ca daca nu arati bine, daca nu esti frumoasa, nu esti acceptata. Nu esti "buna". Nu poti obtine rolul principal, de zana, ci, in cel mai bun caz, de..povestitor. Si asta doar daca ai darul povestirii. Daca nu, ramai sora vitrega, urata si rea, care isi roade pumnii de invidie de pe margine.
Nnu-nuu..printul poate sa fie si broscoi, nu conteaza, printesa tot il saruta, poate sa fie si Bestie, Frumoasa tot il iubeste, dar Doamne fereste sa fii o grasuta sau o uratica, pentru ca ai zburat din poveste cat ai zice...tucemamanaibiicautiaici?
Si ajungem in zilele noastre, si ne mai deschidem la minte, si gasim un Richard Gere open-minded enough incat sa se indragosteasca de o prostituata, insa...surpriza!E Julia Roberts!!! Da, Julia, cu zambetul ei fermecator si picioarele ei perfecte.:) Fetele de pe centura de la noi, de pe drumul spre Carrefour, cred ca erau ocupate..:P..au luat si ei ce au gasit...Ei...intentia conteaza,nu? Un milionar a iubit o prostituata...Sa crape Fat Frumos de invidie ca el nu a reprezentat un subiect asa de controversat...
Oricum am da-o, ideea e aceeasi: excluzand exceptiile care, evident, exista, si sper eu nu sunt putine, trebuie sa arati bine ca sa obtii rolul de printesa. Sau de zana. Sau de ce vrei tu, ca daca arati fffoarrte bine, poti sa iti si alegi.:)
O fi rau, o fi bine, eu nu stiu...sunt doar...povestitorul...;)...dar voi, copii cuminti, ati face bine sa va mancati cerealele, marul sau orice mai gasiti sanatos prin frigider, sa va faceti exercitiile cardio si sa nu faceti excese, si nu va ramane decat sa va asteptati printul in caleasca lui de aur. Si veti trai fericiti pana la adanci batraneti!:)

Si-am incalecat pe-o sa,
Si v-am spus povestea...mea?!?

Let's give a try..mai mult eu...

Pai...m-am gandit sa incerc sa imi dezvolt putin scrisul, daca pot face asta doar insirand cuvinte pe o foaie virtuala. Si ca sa nu plictisesc aici, am facut un blog separat.
Acum, ce-o iesi..Dumnezeu cu mila! Dar ma mai chinuie talentul uneori, si cum tot vine iarna, adica si mai mult timp de petrecut prin casa, m-am gandit ca ar fi un bun exercitiu pentru minte.:)
La drum!:)

De-ale gurii

Dragii mosului, respectiv babei(vezi articolul cu saru-mana, moment care, btw, s-a repetat-cu aceeasi fetita),
Pentru ca mie imi place la nebunie sa gatesc, si inca si mai mult sa mananc(hihihi) si pentru ca ma inspir, la gatit, dupa cateva bloguri culinare fantastice, vreau sa deschid un sertaras aici, pe blog, in care sa va impartasesc si voua , celor interesate, adresele blogurile dupa care salivez(-si nu numai-mai si gatesc) eu.
Poftiti, dara, in casa unor fete talentate, rabdatoare, adevarate guru pentru noi, astia la inceput de drum.

Sa nu mai ziceti ca oamenii nu fac curat.

Azi dimineata eram la un cabinet medical, asteptam sa fac niste analize. Era 7.30, iar eu eram inca mirata de cat de multi oameni sunt up-and-awake la ora aia, unii pe strada, altii deja la serviciu.(Si eu care credeam ca ziua incepe la 8.30 :D ).In fine.Langa cabinet este un birou notarial unde,la 7.40, a venit o doamna ce lucra acolo. Inca nu stiu ce functie avea, dar, dupa cum era imbracata si dupa atitudine, nu era femeie de serviciu.Probabil asta explica si ce urmeaza.
Dupa ce a intrat in birou si si-a lasat poseta, a iesit cu o matura cu care a inceput sa stranga mizeriile(destul de numeroase) de pe iarba si din vecinatatea biroului notarial. Eu, de pe bancuta mea, o admiram. Zic "uite,ma,asa se face treaba buna, daca ar face toti asa, am avea cu siguranta o tara mai curata". Si strange doamna, si matura, se facuse deja o gramada considerabila, pe care incepe sa o impinga catre trotuarul din fata, jos pe scari(noi eram undeva mai sus). Si impinge, si impinge,pana aduce toata mizeria pe trotuar, in drum, practic. Si pleaca.
Eu, in gandul meu neprihanit si inca optimist:"A!Se duce sa aduca punga de gunoi, nu are saraca unde sa arunce toate sticlele alea si ce mai e pe acolo.Da, corect!O punga proprie e si mai buna, sa nu umple cosurile de gunoi de pe strada!"
Si astept sa iasa doamna cu punga.Sau cosul de gunoi.Sau orice in care sa puna gramajoara.Si astept.
5 minute.Ma gandesc:"Poate i-o fi sunat telefonul.Sau o fi la toaleta."
10 minute."Numarul 2",ma gandesc eu in continuare mustacind.
15. Deja incep sa ma ingrijorez. Poate o fi uitat.S-o fi luat cu treaba si a uitat mizeria in plina strada.
Dupa vreo 20 de minute iese.Pfiu!Uite, a iesit...fara punga, totusi...sau altceva...cu..o tigara in mana..fumeaza...arunca tigara pe jos...pe strada...calca pe ea..si intra iar...
Nu a mai iesit pana am plecat eu. Cand am plecat, gunoiul zacea acolo, aruncat in trotuar. Lumea il ocolea, unii deja il calcau in picioare,asa ca incepuse sa se imprastie...o parte din el poate va urca iar pe scari, purtat de vant sau carat de vreun caine hamesit. Dar nu-i nimic, maine dimineata doamna va face iar curat...sau nu a facut nici azi?