Da, sunt bogata...:)

Zilele trecute mi-am aranjat putin bijuteriile si, printre zecile de zdranganele colorate am gasit si vreo 2-3 ..maxim 4..bijuterii din aur.Galben,ca asa se purta pe vremea aia.Cand primeam eu aur,ca de cumparat nu am cumparat niciodata. Pentru ca nu mi-a placut niciodata aurul. Si nici bijuteriile scumpe, diamante sau alte pretioase.
Asa ca bijuteriile noastre de aur sunt foarte putine si fiecare are o poveste. Si eu le-am selectat in doua categorii, una in care am pus cateva bijuterii pe care am considerat ca le voi putea purta vreodata(nu le-am purtat si nici nu cred ca se mai pune problema) si una in care am pus vechiturile, in ideea ca le vom da vreodata la vreun schimb,ceva.Nici pe alea nu le-am mai deschis.
Insa, departe de valoarea lor materiala care nu cred sa depaseasca o excursie de doua zile de 1 mai la bulgari, spuneam ca mi-au trezit amintiri. Pentru ca acolo se afla lantisorul primit de la colegele de liceu cand am implinit 18 ani (tii minte,Laura?) si ele dragutele au pus bani mai multe(imi amintesc si ca au unit alta gasca pentru asta) si mi-au luat un lantic frumos cu un medalion in forma de steluta. Cum as putea sa ma despart de amintirea asta vreodata?
Nu stiu de ce, dar inainte(o mai fi si acum?) era ideea asta ca aurul e bun sa fie in casa, ca reprezinta valoare ..daca aveai aur erai cumva asigurat pentru zile negre.:D Asa ca tot in punguta asta a mea se mai afla si bratara pe care am primit-o de la taica-meu cand m-am maritat. O bratara uratica, pe care am purtat-o doar in ziua nuntii,dar care imi e la fel de draga ca si lantul primit de la sotul meu cu aceeasi ocazie si cerceii daruiti de soacra-mea, tot cu prilejul nuntii.
Parca retraiesc emotia zile respective, cu taica-meu scotand bratara dintr-o punguta, vizibil emotionat, de parca avea bijuteriile reginei, iar D. la randul lui chinuindu-se sa inchida lantisorul pe care il alesesem impreuna cu cateva zile mai inainte.A! Si draguta de soacra-mea, facand ochii mari cand a vazut ce cercei mi-am luat din banii dati de ea pentru eveniment.:) "Asa mici?":)
Tot acolo mai erau cele doua bratari pe care le-a primit Razvan cand s-a nascut, identice, una de la ai mei si una de la socri, amandoua perechile inca dezamagite ca nu le-a purtat niciodata.:) Ei inca nu inteleg de ce nu le gasim frumoase si..folositoare.
A! Si bratara de aur primita de sotul meu cadou la 18 ani(:D) din care am rupt cat pentru doua verighete si un inel de logodna...
Amintiri, mai pretioase decat orice aur de pe pamant...ma uit la ele si incep sa inteleg adevarata lor valoare..nicidecum materiala, asa cum am crezut atata timp...ci sentimentala, multa mai draga si importanta.