In primul rand, vreau sa va asigur despre succesul nebun al blogului din capul meu in fata...ei bine..in fata capului meu. Nu trece zi de la Dumnezeu sa nu ompun un text, doua. Toate deosebit de interesante, amuzante, fermecatoare. Ghinion pentru voi, insa, ca nu apuc sa scriu nimic. Totul incepe si se termina acolo, precum ca eu deschid laptopul destul de rar iar de pe telefon nu pot sa postez.Deci va trebui sa ma credeti pe cuvant:sunt aceasta bloggerita activa si de succes.In capul meu.
Apoi.A fost ziua mea. Chiar ieri, da.Si ma gandeam,asa cum o fac uneori, la viata mea de pana acum. O retrospectiva a celor 34 (mhm..stiu..) de ani, ce mi-au adus ei si de ce.:)
Si imi aduceam aminte cum ani la randul ziceam despre mine ca nu am noroc. Nu am castigat niciodata la Lotto(poate nu ma ajuta nici faptul ca nu joc), nu am primit nicio mostenire(nici nu sunt sanse), nu sunt Miss Boboc nici la trupu-mi nici la mufa-mi, nu am niciun talent care sa ma scoata din multime, si nici vreun IQ sa socheze pozitiv.Si mai sunt,mai sunt,dar nu vreau sa ma indepartez de la idee.
Asa ca eram necajita,eu. Pana l-am nascut pe Razvan(stiti voi, primul meu copil perfect din seria limitata de doi). Si brusc am simtit ca tot norocul din lume s-a asezat pe umerii mei. Si el crestea, si eu continuam sa ma minunez.Ba, chiar, sa ma tem. Mi se parea(still does) ca nu am facut nimic notabil sa merit o asa bucurie.Cum, eu, persoana aia stearsa si neimportanta,sa am asa noroc??? Aaa...trebuie sa apara ceva sa ma trezeasca.Si mi-era frica sa nu se intample ceva rau, sa echilibreze.
Apoi a aparut Eduard. Perfectul meu cu numarul doi.Si, din nou, imi tin respiratia de un an si cinci luni, sa nu ma trezesc din vis.Pentru ca ei sunt perfecti.Perfectii mei. Si am realizat ca niciun ban din univers, niciun bun material nu va putea vreodata sa iti aduca atata bucurie in viata. Nu exista nimic la fel de frumos ca rasul lor, ca joaca lor, ca alintul lor...Si ideea ca eu sunt mama lor...ca din catralioanele de femei din lume eu am fost aleasa sa fiu mama lor...m-a facut sa inteleg cat de norocoasa sunt.Cum nici nu puteam spera.
Acum, nu ma intelegeti gresit.Nu as plange in pumni daca as castiga la Lotto.Nu m-as supara daca as primi vreo mostenire care sa imi permita sa imi iau casa la care visez de o viata.Nu as cadea in depresie daca as putea sa calatoresc sau sa fac shopping in fiecare saptamana. Dar sunt ok si daca nu le am.Pentru ca ii am pe EI.Perfectii mei.
Asa ca bine ai venit, 34-le!Cheama-ti prietenii: pe 35, pe 36..stiu ca o sa vina,neinvitat,si 40'ul.
Nu mi-e frica de ei.Pentru ca am facut deja, in viata asta, ce am fost nascuta sa fac: am adus pe lume doi baieti minunati.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Frumos si emotionant!:-*
Multumesc,Manule!:*
Trimiteți un comentariu