Unde se termina credinta si incepe..fanatismul? Sa nu zic mai urat...
Chiar daca nu sunt foarte religioasa, am modul meu de a crede in Dumnezeu si, separat de asta, incerc sa inteleg si oamenii care respecta cu strictete biserica si regulile ei.Fiecare e liber sa creada in ce vrea si are dreptul sa se exprime ca atare.
Insa nu pot intelege de ce trebuie sa transpunem credinta noastra...netarmuita in Dumnezeu,si,mai mult, in biserica, in viata celor din apropierea noastra.respectiv copiii nostri. Adica..una e sa cred intr-unul Dumnezeu,Tatăl Atoţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului...(partea asta e copiata de pe net,asa ca imi cer scuze daca nu e varianta corecta) si alta e sa imi numesc mostenitorul...Nectarie!!!
Nectarie? What the...?!? Chiar nu am cum altfel sa imi arat recunostinta?Nu mai sunt de ajuns festaniile, donatiile la biserica, pomelnicele? Rugaciunile sau simplul fapt ca incercam sa fim mai buni? De ce sa fortam si sa ii schimbam considerabil soarta copilului? Ce vina are el? De ce sa plateasca toata viata pentru neimplinirea noastra?
Mi se pare un act necugetat, stupid si nenecesar. Dumnezeu nu ne iarta pacatele mai repede sau mai usor daca ii aducem "ofrande" de genul asta. Mai bine ne-am uita in interiorul nostru,si am incerca sa fim mai puri, mai iertatori,mai cinstiti...am avea mai multe avantaje si noi, si cei din jur. Fanatismul nu ajuta prea mult de obicei.
Curand, micul Nectarie ar trebui sa inceapa deja sa studieze sa devina preot, pentru a putea fi respectat conform numelui. Pana atunci insa, va trebui sa indure glumele colegilor de scoala si faptul ca nu va putea fi alintat niciodata...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu