La multi ani, viata mea!

Uite ca a mai trecut un an,mami,si asa cum fac de ceva timp,a sosit iar timpul sa iti scriu cateva cuvinte.Tu deja ai putea sa citesti ce scriu,si asta ma sperie ingrozitor, pentru ca inseamna ca te-ai facut incredibil de mare si nu stiu daca sunt pregatita..
Dar nu iti voi spune despre blog o perioada de timp, vreau sa citesti cand vei fi si mai mare si vei avea si mai multa rabdare sa treci prin toate laudele si omagiile mele.:))
Ce sa-ti zic nou? Ma uit uneori la tine si nu te recunosc..ai crescut atat de mult..esti inalt, frumos, destept, silitor..esti foarte bun la matematica, iti place mult -si doamna te numeste mereu campion.:) Eu si tati suntem asa de mandri de tine..nu trece zi sa nu ii multumim lui Doamne Doamne pentru norocul pe care ni l-a dat. Ai terminat clasa intai cu un punctaj foarte bun, muult peste ce m-ar fi bucurat pe mine, si asta ma face fericita peste masura. Imi place ca esti un baiat serios si ca nu ne-ai mostenit nici pe mine nici pe tati la dragostea pentru scoala.:))) Lucrezi cu placere, chiar si in plus..esti un baietel tare bun...
Mai mult, de aproape un an esti fratiorul cel mare, si Edu nici ca putea avea un fratior mai bun decat tine. Il iubesti mult,si ai mereu grija de el,il pupi si il alinti...imi vine sa plang de fericire cand va vad. El este innebunit dupa tine la randul lui, iar dragostea pe care v-o purtati imi aduce o implinire de neimaginat. Stiu, suna muult prea elogios ce scriu(sper sa fii destul de mare sa stii ce inseamna elogios,mami :) ), dar crede-ma ca este doar o particica din ce simt pentru tine. Pentru voi. Voi sunteti aerul meu, bucuria mea de fiecare secunda,si motivul pentru care ma consider cel mai norocos om de pe pamant. Si sunt tare mandra de voi, de tot ce faceti si reprezentati.
Ce sa-ti mai spun de tine despre perioada asta? Mergi foarte mult cu bicicleta,adori sa mergi cu ea, cu trotineta la fel, dar de cand ai invatat sa mergi cu bicicleta  preferi sa mergi mai mult cu ea. Ai invatat sa mergi foarte usor, in 2 minute, dupa ce ataaata timp te-ai temut de ea:)) iar acum nu ai mai vrea sa mai cobori .:)
Nu vreau sa inchei inainte de a-ti aminti inca o data cat de mult te iubesc, cat de mandra sunt de tine in fiecare zi si cat de fericita ma faci!Iti multumesc, dragostea mea!La multi ani!

Days of our lives

Astazi. Eu.Acasa cu baietii cei mici. Suna la interfon: "buna ziua,avem un colet pentru dumneavoastra". Foarte bine, stiam ce e, avusese grija jumatatea inimii mele sa ma instruiasca in legatura cu el. Era(si sper ca mai este) un portbagaj din ala de se pune pe masina, ca daca avem familie numeroasa si urmeaza sa purcedem in excursie cu tot cu catel,cu purcel..avem nevoie de tot spatil posibil.
Buun! Cobor gratioasa ca o lebada, ajung jos si omul imi intinde sa semnez de primire si o taie. Lasandu-ma pe mine cu o cutie de minim 2 metri lungime, peste un metru latime si nici nu mai conteaza cat inaltime. Jos. La scara. Dupa ce incercase sa o bage in lift si nu putuse. Grrreat!Now..what?
Zic hai! Sa ne(respectiv eu si mintea mea cea agera) organizam. Oricum nu aveam nevoie de pachet in casa, asa ca il voi duce la garaj. Super! Nu mergea pe scari, aici nu merge niciodata nimic pe scari,sunt mult prea inguste,asa ca scot ditamai magaoaia afara sa o introduce corespunzator, respective ca pe o masina, in garaj. Pentru cine nu ne-a vizitat inca :D la noi garajul e subteran, si ca sa ajungi la el(sunt mai multe, de la doua scari) trebuie sa deschizi o usa automata cu o telecomanda ;) si apoi sa cobori in jos luceafar bland pana la garajul tau.
Ajung in fata usii automate si cand sa deschid cu telecomanda...aaa...stai ca nu o am la mine.Zambesc stanjenita..silly me..am plecat doar cu cheile de la casa..si imi zic: nu e bai, ma duc sa o aduca din casa. Trag animalul inapoi in scara(sa nu atraga atentia mai mult decat o facuse) si dau o fuga pana sus. Insfac cheile, cobor repede inapoi, trag matahala iar afara, o aduc in fata garajului...imi dau seama ca luasem cheile de la masina, nu de la garaj.Poc!
Motivul pentru care luasem cheile de la masina insa, in afara de naivitatea mea latenta, este ca noi tinem telecomanda de la garaj in masina. Care masina azi era la sotul din dotare.Poc inca o data! Sooo...uat tu du,uat tu du?
Mintea-mi incepe sa calculeze cu o viteza fulgeratoare toate solutiile posibile..bine..poate si cateva imposibile(daca intr-adevar teleportarea nu exista) si scaneaza, scaneaza,pana ajunge la solutia optima: o sa urc din nou la etaj, unde doar ce o vazusem pe doamna care face curat,si o sa o rog sa imi deschida si mie garajul..cu cheile sau telecomanda sau puterea mintii ei.
Hop car din nou animalul in scara, si cand sa intru imi vine o idee inca si mai stralucita: o sa duc colosul in fata garajului, intru in scara, cobor la garaj si deschid de pe dinauntru(ca avem o atzica de care putem sa tragem sa deschidem noi,astia care primim colete mari cand nu e sotul acasa).Poc numarul trei! Car animalul iar in fata garajului, si cand sa o zbughesc zbrrr ca pupaza lui Creanga ma intalnesc cu sotul doamnei care ne face curat, si el proprietar respectabil de autovehicul, respectiv garaj, la noi in scara, respectiv..garaj mare.
Il intreb sfioasa ca piticul Albei ca Zapada:" Nu va suparati, aveti cumva cheia sau telecomanda de la garaj ('tu-i garaju'ma-sii) la dumneavoastra? Si clipesc plina de speranta din gene...
Domnul se uita la mine, isi lungeste gatul sa vada ce anume am primit ataaat de mare in ditamai coletul,si,ca in Matrix, scoate cu incetinitorul cheile de la garaj si...deschide...:)
Iar eu...jumatate de ora si mii de neuroni consumati mai tarziu..reusesc sa duc ditamai portbagajul la locul lui...pana la noi ordine..si sa ma intorc acasa la copilasii deja impacientati si la viata mea monotona...:D
Pana la urmatoarea misiune "agent super inteligent" la care am sanse maxime(not), va salut cu respect!

Copile, coboara de la volan!

Ma duceam la Carrefour mai devreme. In fata mea, de la banca iese o doamna imbracata dragut, motiv suficient sa incep sa o scanez si sa o analizez. Merge cativa pasi apoi urca intr-o masina, in dreapta. Ma uit la volan, sa vad cu cine e (ma antrenez pentru meseria de dubla soacra mare, ce vreti?) si la volan ..cin' sa fie? Fii-su! Un baietel la vreo 13-14 ani. Zambesc cand il vad acolo, pentru ca asa mai face si Razvan cand ramane masina fara sofer, se cocoata el si trage de volan. Zambesc, apoi inghet: masina ..porneste!!! Vireaza brusc la stanga si porneste nervos spre intersectie...Mii de ganduri imi trec prin minte...poate baietelul nu era baietel, era un ditamai omul care suferea de boala aia de-l face sa arate ca un copil...poate era un pitic de la circ (slab si cu fata de baietel) care avea carnet si o..sora?!? suficient de (a)normala sa il lase sa conduca..poate e un infractor care a rapit-o pe biata femeie..poate..poate...
Apoi, doua secunde mai tarziu...in fumul lasat de masina grabita, vad volanul. Pe dreapta.

yesterday

Ieri am iesit,asa cum fac de ceva timp de cand avem si noi niscaiva soare, la plimbare cu caruciorul. Da,da,era si Edu in el, no worries, asta s-ar sui si singur daca ar vedea ca incerc sa plec fara el. Dar n-as incerca.:d
 In fine,si pentru ca era soare si frumos, mi-am pus papucii mei preferati, ca de balerini sunt satula, slava Domnului! Ies din casa, pornesc voioasa spre necunoscut(ca habar n-am unde plec in fiecare zi) , nu trec nici 5 minute si hooop! ma impiedic cu gratie! Dreptul, stangaciul, a uitat sa se ridice de pe asfalt,si a facut uf! Imi alin in gand degetul julit, ii multumesc caruciorului pentru ca m-a sustinut in a nu-mi etala toata spendoarea pe asfalt si imi propun sa fiu mai atenta.  O pornesc in continuare,tot spre necunoscut. Nu trec alte 5 minute si hooop! iar ma impiedic. De data asta cu stangul. Si de data asta, mai abitir ca prima data. Si salvatorul meu e iarasi carutul, dragul de el, cu tot cu copil, ca ce show as fi tras daca nu il propteam.
Buun. Repornesc in aventura(da,deja putem spune ca e o aventura,nu?:) ) si imi continuu plimbarea insorita. Trec alte 5 minute..nu se intampla nimic.[ Ha! Va asteptati sa ma impiedic iar,nu? :D Da' de undee...totul perfect.] Si asta pentru vreo inca 10 minute bune,cand imi sare o pietricica in papuc si dupa ce calc cu sete pe ea aproape ca imi strapunge pielea. God damn it! really? what day is today?? Injury day?Ma opresc inlacrimata,injur in gand ca un birjar in floarea varstei, arunc arma aproape letala cat colo,si incep sa iau in considerare sa arunc si papucii- doar ca imi amintesc ca sunt foarte frumosi therefore preferatii mei,asa ca renunt instantaneu la idee. Ei,si cum binili invinge,cateva minute mai tarziu-cine ar fi zis?- reusesc sa ajung la destinatie teafara si nevatamata. Nu inainte de a trage insa niste concluzii:
1. Ai naibii papuci dusmanosi! Chiar tot ce e frumos pe dinafara e rautacios pe dinauntru?Pff...
2. Bai, bun e un carut la vremea lui! Hai bine fie, si copilul, fara de care as fi aratat ca o doamna ( ;) ) nebuna plimband un carucior gol si injurand pietricele de pe trotuar.

astazi despre el

azi scriu despre eduard. mi-am dat seama ca nu am scris nimic despre el,decat asa,pe scurt,ca e agitat si alte nimicuri. aazi vreau sa scriu mult despre el. si frumos,cum e el,asa. deci daca nu aveti chef,nu cititi,o sa fie cam plictisitor pentru altcineva in afara de mine, tatal lui si matusa lui.:D ati fost avertizati!:)
deci edu este perfect. incep cu concluzia,si o sa tot continuu cu ea intruna. acum,ori eu am o problema la cap(ceea ce pana la urma incepe sa nu ma mai socheze asa tare) ori copiii sunt cele mai minunate creaturi posibile. frate,deci eu respir edu! asa cum acum cativa ani respiram razvan,si inca as mai face-o,daca m-ar mai lasa golanul. dar s-a cam smecherit si nu mai sta ore intregi sa il pup. naspa.
in fine.asta micu' de respira greu,el sta. si rade. si se gadila. si vorbeste. bine. bolboroseste mai mult,dar el vorbeste in limba lui aia dulce acolo. uneori e vesel(majoritatea timpului) si iti dai seama cand se alinta. alteori vorbeste singur. ce o zice el acolo,nu stiu,dar eu imi tin respiratia sa ii urmaresc gurita aia dulce care parca vorbeste miere. tine cate o jucariuta in mana si o cearta, ii spune tot ce are pe suflet,si e asa serios ca imi vine sa il musc sa ii simt mai bine gustul perfect. isi muta buzitele alea la stanga si la dreapta uneori articuleaza cate un cuvintel care are sens..te topeste. cateodata,cand vorbesc cu el(eu vorbesc cu el tot timpul,doar cateodata se intampla,asta) el zice "da". si se leaga cu ce am zis eu,si e atat de  dragut sa imi imaginez cum va fi cand va incepe sa vorbeasca de-a binelea. doamne,ce repede trece timpul...are deja 8 luni...in putin timp o sa ii scriu si lui prima oara de ziua lui,asa cum ii fac si lui razvan,de cativa ani...
da,si spuneam de el. e frumos,domne. toti copiii mei sunt,serios. pentru mine,ei sunt cei mai frumosi copii din univers. cei mai dulci, cei mai dragutei, cei mai cei. si asa cred ca este pentru orice mama normala. copilul/iii ei sunt cei mai cei. nu poti sa nu adori o fapturica pe care o stii din prima secunda de viata,alaturi de care ai fost minut dupa minut, careia i-ai vazut primul zambet,primul dinte,primii pasi...care isi pune manuta mica pe fata ta si te mangaie incetisor de nu mai conteza nimic altceva...care isi apropie gurita de obrazul tau(sau ma rog,tu iti apropii obrazul de gurita ei :)) ) si poti sa ii simti mirosul perfect, respiratia dulce ca de capsunica si pupul cald si dragastos. nu poti sa nu respiri prin copilul care se uita la tine si iti lumineaza viata cu un zambet sincer. zambetul de copil este cel mai frumos lucru din univers. iar rasul de copil..ar trebui sa vindece boli...si poate ca o si face...
cand edu se uita la mine,zambeste atat de frumos...efectiv imi dau lacrimile de bucurie,de recunostinta ca am asa copil..asa copii...ca sunt ai mei..sunt singura lor mama si asta nu se va schimba niciodata..sunt asa norocoasa..asa.norocoasa..tot timpul ii multumesc lui dumnezeu ca m-a ales pe mine pentru copiii astia...nu stiu ce am facut vreodata sa merit asta,sincer...
acum se pregateste sa mearga.si e disperat sa il tii de manute si sa poata explora el singur imprejurimile. este ATAT de fericit,doamne..i se umple fetisoara aia dulce de lumina,si ochisorii aia imensi raspandesc raze de soare...se suie singur,se ridica singurel in picioare,si e atat de mandru,incat astazi,dupa ce s-a ridicat in picioare in pat tinandu-se se tablie,efectiv radea de fericire..si rasul lui umplea toata casa...
doamne..sunt atat de inocenti,copiii astia..pana si razvan e inca inocent..e asa dulce uneori la unele faze...nu poti sa ramai rece,sa nu te induioseze..
ma gandeam zilele trecute cat de diferiti sunt intre ei razvan si eduard. si totusi cat de mult ii iubesc pe amandoi si cat de minunati mi se par(perfecti,chiar). unul e sensibil, atent, artist...plange usor,pune la suflet,e mai fricos...retinut..analizeaza de multe ori o situatie pana sa actioneze...trebuie mereu sa ai grija cum pui problema cu el..sa nu se supere,sa nu puna la suflet..sa nu sufere ca blegul...
celalalt?:D celalalt e diametral opus.e caine..incapatanat pana la lesin, intra cu capul in zid daca e nevoie,daca dincolo de el e ceea ce cauta, moare cu prada in dinti, nu se lasa pana nu obtine ce vrea, nu pare sa ii fie frica de multe lucruri, e mega curios si stie sa ceara mereu ce vrea...si are abia 8 luni...:)))
cand le fac baie,acum le fac impreuna(de fapt razvan isi face singur,dar intra cu eduard sa se joace,si apoi ,dupa ce il scot pe edu,el ramane si se spala)..razvan se sperie daca ii intra apa in ochi,se agita si cere prosop, se precipita..lui edu ii pun dusul pe cap,ii curge apa in ochi,el deschide gura sa o bea.ii curge sampon in ochi,i se inrosesc,el ii deschide sa se uite dupa jucariuta lui de baie..rade ca zapacitul..mai ales ca fra-su se maimutareste pentru el si e in culmea fericirii..amandoi sunt,de fapt..
si asta e un alt lucru despre care vreau sa vorbesc si apoi inchei..relatia dintre ei..imaginati-va dragostea mea pentru razvan,apoi dublati, obtinem dragostea mea pentru amandoi. bucuria imensa pe care copiii astia mi-o aduc zilnic. nimic nu pare sa poata intrece bucuria asta,nu? ei bine, cand ii vad cum sunt impreuna...totul capata o alta dimensiune...totul tinde spre infinit..:)) Se cunosc doar de 8 luni si se iubesc atat de mult..e incredibil. la razvan sa zic ca nu e o mare surpriza,pentru ca el este mai mare, e un copil iubicios,plus ca l-am si pregatit pentru un fratior..avea toata premisele..insa eduard..de la cateva lunisoare,cand abia incepea sa stie de el,intorcea capul dupa razvan,,reactiona pozitiv la el, radea cand il vedea,se agita..e incredibil ce legatura e intre ei..
iar acum..doamne..asta mare il alinta pe edu si imi zice mereu ca are cel mai frumos frate din lume,ca e foaarte foarte frumos baietelul nostru, ca se schimba mereu in mai bine...iar puiul mic e mereu cu ochii lipiti de fra-su..da din codita ca un catelus si asteapta sa fie bagat in seama de el,cand obtine asta rade cu gura pana la urechi..sunt ceva de vis amandoi...
si razvan e la faza la care imita ce zic/fac eu. si pentru ca eu tot timpul ma maimutaresc in fata lui edu,schemele lui sunt relativ identice..e simpatic rau..foloseste aceleasi fraze ca mine,pe acelasi ton..:))Si acum doua zile,eu am coborat putin pana la garaj,lasandu-l pe eduard(legat bine) in grija lui razv.si dupa ce ies pe usa,asteptand liftul,il aud pe razvan spunandu-i lui eduard cuvant cu cuvant ce ii spusesem eu lui(lui razvan) cu ceva timp inainte:"tu esti cel mai frumos baietel din univers. sa nu uiti niciodata asta,da?ca esti cel mai frumos baiat din lume" si apoi,o nota personala" bine,amandoi suntem,dar tuu.." :)))

...copiii..cum sa nu-i adori?

Love of my life si alte balarii

Mamaa,cate am de zis:)) Fiti atenti:
In primul rand, ceva scurt de tot: am blogul asta culinar,da?Toate bune sii frumoase,imi place maxim ce fac, sa gatesc, sa fac poze,mai putin sa scriu,ce-i drept..ma incurca engleza,dar in fine..e ok. Frate,dar am o mare problema: sa zicem ca azi fac 2 retete,ca asa se cam intampla.Fac poze, termin treaba,trec pozele in calculator,dar nu scriu reteta in aceeasi zi, in ideea in care o voi scrie cand postez pe blog. Si poate sa dureze si o luna pana sa apara reteta pe blog.Eh..ziceti-mi mie acum cine naiba mai tine minte dupa o luna ce am facut eu acolo la improvizatii? Ca la retetele pe care le iau de undeva e totul bine si frumos,le am salvate undeva,dar cand reteta e creatie proprie..cauta de-ti mai adu aminte cata carne ai pus, cata faina,cat sos de rosii si asa mai departe...Cucu! Si nici nu (mai)fac poze din pas in pas,ca sunt smechera, intelegeti? ;) NOOOT!! Asa ca ..trebuie sa inventez,practic,a doua oara...:)) Naspa rau,va zic sincer! Sa nu faceti ca mine..

Punctul fierbinte numarul doi al discutiei de astazi: pizza care m-a facut sa ma indragostesc de trufe!
Deci: avem aceasta pizzerie aici, da? Mamma Roma pe numele ei. Bun. Eu dupa pizza nu m-am omorat la inceputurile mele de mancacioasa,apoi am indragit-o dar sincera sa fiu in Romania mancam doar pizza clasica: quatro stagioni, sau pepperoni..nimic iesit din tipar.Fetita cuminte. Ei bine,aici nu prea au pizza traditionala. Sunt combinatii foarte misto, toate gustoase,ale naibii!!! Iar preferata mea de depaaarte,care ma face sa salivez de cate ori ma gandesc la ea,este cea cu trufe si chipsuri de cartofi...Maantelicaa..ce buna e!!! Trufele,pentru cine nu a gustat inca din ele, sunt genul ala de mancare ce fie o adori fie o detesti..nu iti raman indiferente. Sunt foarte puternica ca aroma si pe mine ma intriga de fiecare data. Iar in combinatie cu un sosulet alb delicios, niste chipsuri subtiri de cartofi, un blat delicios copt pe vatra si niste verdeata aruncata pe deasupra..mi-nu-na-ti-e!!!
Cu mana pe inima va marturisesc: si acum cand ma gandesc la ea moor de poftica.:) E genul ala: o iei, mananci cat manaci,apoi zici:hai sa ma opresc,mananc restul mai tarziu. Bine,doar o gura si gata!
     Hai,inca un colt ca uite,sta aici nebagat in seama.    ....Eii..acum e inegal taiat..tre' sa iau si de aici...si tot asa,pana sa iti dai seama s-a terminat. Si daca stingi cu un Coca Cola rece...iuhuuuu!Life certainly worths living!
 Gata! Imi ploua prea tare in gura sa mai scriu..ma duc sa mananc niste salata de pui cu quinoa,da?;)Paaaa!

And the Oscar goes to...

I'm like..the best mom.Ever.
Am fost acum vreo doua saptamani la control cu micul Eduard. Cantarit,masurat,verificat...si pus intrebari despre diversificare. Asta optional.:) Am profitat de optiune si am inceput sa discut cu doamna doctor despre cam cat ar trebui sa manace domnul pepsi. Pai..zice ea..3 mese de lapte si 2 de solide. Yess!! Checked! ..murmurai eu in gand(bine,e posibil sa imi fi scapat si cu voce tare ..:D )
...Sii..cam cate grame de legume ar trebui sa manance?- eu
-Pai..aproape 200..APROAPE..cam 180..asa...-ea
-Hm..pai mananca 200 si plange ca mai vrea...in fine...sii..cam cate de fructe?
-Pai..la fel..aproape..
-Mda..Bine. Acum..20 de grame in sus, 20 in jos..Si..cam cat lapte?
-Pai..150 ml pe masa..
-150?? pai Eduard mananca 210..i-am redus de la 240..
-210??a fost randul ei sa exclame.E mult!
-Mult,putin,atata mananca! Deja eram un pic agitata..treaba incepuse sa scartaie si entuziasmul meu scadea simtitor...
-Si ce ii dati la mesele solide?
-Legume,fructe..am zis eu,tragand aer in piept pentru a continua si crezand ca se intelege de la sine ca si carne.
-Aa..e excelent!!isi reveni ea vesela.Asteptati pentru carne pana pe la 8-9 luni..e mai bine asa.
-uat da fac?!?asta a mancat deja pui,peste,curcan,vita,jambon,paste..la 9 luni il trec pe saorma..(am suspinat eu in gand).aaaa...daa...ssiiguur...9 luni..ddada...asa o sa fac...haideti ca trebuie sa plec acum,mi-am amintit ca am ceva de facut..as in..feeding the freaking baby with some real food...
Si am luat-o la sanatoasa..cu ea in urma mea strigand sa nu ii dau rosii pana la un an,plus inca o lista de chestii pe care deja le-a mancat..cu pofta,if i may add..:))

Deci nu,nu sunt o mama sarita din tiparele perfectiunii.Cel mult de pe fix.:))

Concluzie:trebuie sa vorbesc mai putin.Sa fac pauze mai lungi,sa las oamenii sa isi exprime parerea intai,si apoi sa dau din casa. Nu de alta,dar risc sa fiu reclamata la protectia copilului pentru suprasolicitare nutritionala.:)) Pentru ca baiatul meu mananca,domne'! mananca de toate,si ma bucura asta. Nu sunt tampita, nu ii dau carne de miel,miere,capsune,nuci sau alte alimente cu risc alergen crescut,dar o carnita, o legumita,un fructut..nu le tin departe de el. Si scuze,dar nu o sa schimb asta pentru ca traiesc intr-o tara in care parintii sunt sfatuiti sa lase pampersul sau suzeta copilului pana la 5 ani sa nu ii streseze,sau sa le dea Cola daca se simt rau(cum a patit o prietena cu baiatul ei si cum l-au sfatuit pe barbate-miu la farmacie) C'mon!

aliens in my bedroom

am venit acasa.am mancat bruschetele.am sesizat ca micul pepsi a facut,ma scuzati,caca.mi-am propus,ca de fiecare data,sa il schimb.am zarit servetelele umede pe pat. m-am indreptat spre pampersi,de unde am luat unul. apoi m-am indreptat spre pat,spre servetelele umede. nu mai erau.am cautat sub perna. nimic. am cautat sub plapuma. nu. am cautat peste tot. in tot dormitorul. nu sunt.am luat un pachet nou.am schimbat copilul.m-am relaxat,am cautat iar. nimic.unde dracu' ar putea sa fie???

sa nu uit

mi-am luat stampiluta pentru biscuiti..iupii..nu de aia,ce-i drept,ca nu am mai ajuns in centru(dar nu inseamna ca am renuntat la ea) ci alta,mai ciumexana. daca sunteti cuminti va arat ce puteri magice are.asta dupa ce vad si eu.si fac poza.si mai dau pe aici.:)

Ha!

Yess,baby! Astazi blogusorul culinar l-a luat pe fraierul asta..:D
 In your face,sucker!!!

So..anyway..

Cand vad ca pe blogul asta imi intra uneori mai multi oameni decat pe ala culinar ma apuca toate intrebarile(da,si dracii :D) Pe ala scriu la fiecare doua zile, il promovez cat pot eu de intens pe vestitul feisbuc,ma strofoc sa il fac macar un picut cunoscut,si abia abia obligat fortat din rusine mai intra cate o ruda, si aici pac! Nu scriu cu anii, cand o fac scriu numai prostii :D, nu pun poze si nu barfesc mondenitati, si totusi intra lumili ca in gara. uatevaaa...
Nu vreau sa cred ca scriu mai bine decat gatesc,pentru ca ar insemna ca gatesc execrabil..:)))) Si am o famelie de hranit..atatea si-atatea guri...
Oricum, aberatia zilei nu este subiectul expus mai sus,ci vroiam sa va vorbesc(daca tot intrati aici si nu aici :D )despre entuziasmul meu debordant,mai ales cand si unde nu trebuie musai.
Primul exemplu: ma indragostesc numaidecat de locuri. Si pentru ca in ultimul timp,respectiv de cand ne-am mutat in Wonderland, avem ocazia sa vedem numai si numai minunatii de locuri,mi se invarte capul mai ceva ca girofarul. Ajungem...in Germania,sa zicem,da?(celmai recent exemplu). Si nu in Germania..nu stiu..vreun oras mare,ci un satuc de munte, medieval, curat si asezat, tacut si prietenos,cu magazinase de suveniruri, cu buticuri de antichitati, cu brutarii apetisante..POC! Mi se pune pata!Simt ca il iubesc,pe el,pe oraselul asta ne-uitat de lume,si mi se pare ca as putea sa vorbesc ore in sir despre el.Si imi vine sa alerg pe strazi,sa ma pierd printre localnici,sa intru in vorba cu lumea si sa cant si sa dansez.Bine,poate nu chiar pe strada,dar macar acum,cand va povestesc,as face un efort.Si asa patesc la orice parc,la orice colt de verdeata de fapt,la orice oras mai deosebit,la orice mall mai mare :)). Pasionala,bata-ma vina!
Asta ar fi o buba. A doua,cand vad ceva care imi place,respectiv un obiect de care pana atunci ori nu stiam ori nu imi pasa,dar il vad pus in valoare intr-un anume fel si mi se pare ca viata mea fara el de acum incolo ar fi pustiu. Si plang si ma zbat(inauntrul meu) pana imi iau si eu.Ca altfel ma simt descompletata. Mai nasol cand nu pot sa fac rost de "marfa"..sufar tare de tot,ma sting incet inside me..fara sa imi piara insa,din pacate,pofta de mancare,asa cum ar sade bine intr-o depresie...
Si am si aici exemplu: am vazut la Edith pe blog o stampila pentru biscuiti, cu Home made.mama,cat de misto eeee!!!TREBUIE sa o am.NU! O sa o am!!! Deci cum as putea eu sa mai privesc vreun biscuite in ochi fara stampila aia?Cum?Cum?Daca as face biscuiti si nu i-as marca Home made ar fi ca si cum as trimite copiii la scoala in fundul gol..ar rade toata lumea de ei,s-ar face de rusine,nu? Asa si de bietii mei biscuiti...ar rade biscuitii ceilalti,mai ales ingamfatii aia ai lui Edith..:D ca ei au,ca ai mei nu...Nu se cade!!
Asa ca am cautat aseara ca nebuna tot netul dupa ea si desigur ca am dibuit-o chiar aici,in minunatul oras in care avem resedinta permanenta.:D Si la un pret infim...in comparatie cu  pretul pe care l-ar plati fericirea mea fara ea...vreo 13 euro...:D  Da,dar o ai toata viata,stampilezi biscuiti for ever and ever.Amin!
Deci,stampiluta,here I come, biscuiti -pregatiti-va sa fiti unicizati,si ...hubbie...citeste postul asta si gandeste-te ca putea sa coste..nu stiu..100 de euro!!! 13 euro pare putin pe langa asta,nu? :)

Pe scurt,asa..

Mai am vazut un baietel intr-o dimineata la Razvan la scoala...asa ce m-a emotionat..Prima data pentru ca venea singur la scoala,cu toate ca nu era mai mare decat fii-miu(cel mare:D)
Mi s-a facut mila,ma gandeam ca poate ar vrea si el sa se tina de manuta cu mamica sau taticul lui,sa ii vorbeasca despre orice,sa intrebe cate-n luna si stele,dar...era singurel..si parea trist.
Apoi,ne-a depasit,si cum era cu doi pasi in fata noastra pe scari am putut sa il observ mai bine: avea un rucsac,mititelul, al carui maner(daca asa s-ar numi chestia aia de care il tii) era legat cu o sarma. O sarma simpla,rigida,care il tinea sa nu cada si sa mai poata fi folosit rucsacul, asa ponosit cum era...Apoi...avea niste incaltari,saracutul,cred ca ii erau cu 3 numere mai mari...se chinuia abia abia sa le tina in picioare...noroc ca avea in fipte in ele niste pantaloni de ski lungi..mult prea lungi pentru statura lui micuta...In maini avea niste manusi care erau de barbat, infipte destoinic pana la cot, si pe care se chinuia,de asemena,sa le tina in manutele probabil inghetate...Geaca era ponosita si avea manecile suflecate...Imi amintea cumva din personajul din Iarna pe ulita...
Asa ca mi s-a facut o mila de el, gandindu-ma cat de amarat pare si ce viata chinuita o avea,si cum vine el  mititelul la scoala,si probabil ca invata si bine...Offf..va jur ca imi venea sa il iau acasa ,sa il imbrac si sa ii dau de mancare...
Cateodata nu apreciem cum trebuie ce avem, ni se par toate firesti si cuvenite...si sunt atatia copii amarati care nu stiu bucurii simple...

My special power

Cred ca toata lumea si-a pus la un moment dat intrebarea : daca ar fi sa am o putere speciala,care as vrea sa fie aceasta? Eu inca fac asta, periodic,si cred ca in mintea mea oprita timpuriu din dezvoltare inca mai sper sa ma descopar cu vreuna,sau sa ma trazneasca. Si,ce sa vezi? Acum ceva timp am descoperit serialul asta,Misfits, in care se intampla exact ce visez eu cand nu dorm.:D Pe unii ii loveste un fulger si capata fiecare cate o putere speciala.
Ei bine, eu mi-am dorit,inca de mica, sa fiu o musculita si sa zbor in casele oamenilor. Mica fiind,singurul scop era sa le vad mobila si cum au decorata casa,ca sunt tare preocupata de subiect,insa cand am crescut,mi-am dat seama ca nu ar strica nici sa ascult ce vorbesc. Din toata afacerea asta insa, Doamne Doamne nu m-a ascultat decat la partea cu musculita,si mi-a dat inteligenta ei.De zburat nu pot sa zbor,si deci nici sa ascult secrete de familie.
Apoi mi-am dat seama ca de fapt being a fly nu e cel mai cool, ca poate cineva da cu sprayul de insecte spre tine si s-a terminat cu toata treaba sau,si mai violent,cu un plici,iar daca intamplator esti in casa lui Prigoana sansele cresc considerabil. Asa ca am renuntat la ideea asta si mi-am ales alta super putere: sa fiu invizibila.
Fiind invizibila tot apucam sa ascult pe cele de neascultat insa aveam si sansa sa ma feresc de sprayuri de muste. Sau cel putin sa nu ma afecteze.
Si am tot fost invizibila cativa ani (in mintea mea si poate in ochii unora),si trebuie sa recunosc, nu a fost rau deloc. Luam parte la comploturi, surprindeam aspecte necunoscute de nimeni, aveam parte de actiune,ce sa mai...
Dar apoi m-a lovit! Nu,nu fulgerul..ideea.Ideea ca acum am crescut,sunt destul de voluminoasa,si daca nu ma dau la timp din calea oamenilor in casa carora sunt autoinvitata abuziv s-ar putea sa ne ciocnim.Si m-am speriat,si de frica mea,si de sperietura lor.Va dati seama,stai ca omul in bucataria ta,vrei sa iti iei o caisa confiata din dulap si poc! Te lovesti de cineva invizibil...Nu se cade..
Asa ca am renuntat si la asta... Am fost trista o perioada,trebuie sa recunosc...Nu mai erau cine stie ce puteri pe care sa mi le doresc...pana am gasit una noua si aparent interesanta: sa citesc mintile oamenilor...ta-daam!
Ei,asta da putere,nenica..si de oameni mari,adica adaptata varstei mele considerabile,si ceva serios,frate,sa poti sa faci ceva in sensul asta,ma intelegeti? Asa ca m-am instalat comod langa puterea asta noua,ea in mintea mea(da,doar in mintea mea)si am inceput sa exploram creierele umane.
Si tin-te pe experiente...Zicea cineva ceva,eu pac!vedeam dincolo de cuvinte...-Baaai,fraiere!Crezi ca nu stiu ce vrei sa spui de fapt?Cuvintele din spatele cuvintelor...Si uite-asa tecu o zi,trecura cinci,dar parca am inceput sa obosesc,zau! Nu e usor sa porti pe umeri povara gandurilor omenirii...
A trebuit sa renunt si la asta..varsta,deh!
Si ajungem la prezent..o vreme,fiind ocupata cu sarcina si alte alea,am stat pe uscat...ma concentram pe puterea de a ma cara de la punctul A la punctul B..nu-mi iesea intotdeauna...
Si s-a nascut Eduard,si a avut si niste mici probleme(au trecut cu bine,slava Domnului),si uite cum eram eu asa intr-o zi in deplinatatea facultatilor mele mintale(ce,pare greu de crezut?) mi-am dat seama de cea mai noua super putere si ultima, de data asta,ca imbatranesc si nu mai fac fata schimbarilor: sa pot sa iau durerea celor dragi! Asta imi doresc,i-am scris si lui Mos Craciun deja..astept vorba prin Iepuras...Vreau ca atunci cand unul din copiii mei este bolnav sa pot sa ii iau eu durerea. Vreau ca daca sotul meu are o problema sa i-o pot alina. Vreau ca daca pe Bubu o dor picioarele sa o ajut eu. Nimeni din cei dragi mie sa nu mai sufere vreodata. Stop a mea dorinta asta, stop cu ea tuturor relelor!
Si promit ca alta nu mai vreau,raman la asta toata viata mea!



Voi? ceva puteri la purtator?sau macar pe lista de dorinte?:)

Of,maica..

Sunt oameni care nu au toata viata lor in cap atata par cat mi-a cazut mie doar ieri,cand am facut baie...

c'est moi again!

Deci am Alzheimer.Jur.Asta imi amintesc sigur.Curand o sa uit si cum ma cheama,in ritmul asta.
Deci cred ca in ultimele zile mi-am propus sa scriu despre cel putin 3(trei!) subiecte diferite pe blog. Toate amuzante, lungi, datatoare de buna dispozitie, care sa-mi evidentieze, inca o data, talentul unic cu care m-a inzestrat Dumnezeu:inteligenta,frumusetea,blandetea,simtul umorului, caldura sufleteasca..ce? Nu e nici adevarat,si nici nu e unul singur?Si ce?E blogul meu,scriu ce vreau,da? Hai ca m-ati suparat!
In fine, ideea e ca am gandit iar ceva chestii si acum nu pot sa imi mai amintesc ni-mi-cu-ta! Si la unul din subiecte,mi-am zis,in sinea mea: "bai!(ca asa vorbesc uneori cu mine,denigrator) ia sa imi notez asta,sa nu uit!" Asta fiind Jiminy Cricket. Dupa care Evil Me(no names attached) a raspuns: "Eee..cum sa uit?Nu am cum sa uit ASTA!!"
Eh..si uite-asa ..nu numai ca ma suspectez de Alzheimer,dar cred ca am si personalitate multipla,caci altfel de ce as vorbi cu mine in mintea mea,right?
In rest nu imi gasesc defecte,serios! Ba chiar v-am zis de minunatele mele cuticule odata,nu?Perfecte in continuare! Si..si..mai am atatea alte calitati! Cum le descopar vi le impartasesc!
Toate bune,deci! Am vrut sa semnalez asta, pentru ca,asa cum preconizam, prietena mea care ma iubeste si pe care o iubesc (:*) s-a sesizat imediat si m-a intrebat daca sunt bine.:D
But of course! Va pup acum, inca incerc sa imi amintesc unde e lecitina aia...