De ce nu o sa fiu niciodata Masterchef

Adica..in afara faptului ca nu gatesc corespunzator.:))))
As dori sa incep aceasta scurta incursiune in viata mea prin a mentiona doo lucrusoare:
unu. Masterchef este emisiunea mea preferata.Sau ma rog, in top 2.
doi. Ador sa gatesc si este ce as face zi,noapte, asfintit si rasarit.
Asadar, acestea fiind spuse.Nu as putea niciodata sa particip macar la emisiunea asta.Poate doar la kitchul ala cu vedete de pe Pro, insa :
-aia nu e emisiune Masterchef adevarata
-eu nu sunt vedeta.Cel putin nu in ochii media,ca la mine in familie sunt star, jur!
Dar la o emisiune adevarata, cum este Masterchef US, de exemplu(mii de inimioare), never ever amin.
In primul rand, stresul. Dragul meu sot face mereu misto de mine spunandu-mi ca ar trebui sa lucrez intr-o echipa de interventie,ceva, pe cazuri din astea de urgenta.:D Not.Nu reactionez bine la stress, si cum sunt stresata tot timpul..ei bine...nu reactionez bine la nimic,na! Si cum aia lucreaza mereu sub cronometru, de pun ceva in farfurie si cand numara aia invers de la 3, eu cred ca as fi demult moarta si ingropata sub farfurii. Si am observat si la mine in bucatarie, cand sunt relaxata si zen mereu imi iese treaba bunicica, insa cand sunt certata cu timpul se intampla sa gresesc trebusoare. Ca ieri cand trebuia sa fac a doua tura de brownies pentru a doua tura de musafiri(nu ieri, alaltaieri) si am lasat untul pe foc la ceea ce credeam ca e foc moderat si nu era,era foc iute, si eu am plecat sa mai fac inca cinspe lucruri si untul s-a luat si brownies nu au iesit si musafirii au mancat doar prajitura Kinder Pingui si inghetata.Asta e.Ceasul rau.
Deci...nup. Eu nu ok la stress. Daca mi-as roade unghiile(activitate pe care o iau serios in considerare,ca altfel nu stiu cum sa imi descarc adrenalina) cred ca as ajunge la coate cand urmaresc emisiunea,d'apoi sa fiu acolosa, cu vreun chef urlandu-mi in costite, cu limbuta ceasului ticaindu-mi amenintator in ciocanas, nicovala,scarita.
Apoi..vine treaba asta cu socializarea,gen.Munca in echipa.Daca ar da ceasul rau sa fiu sef de echipa, cred ca as folosi cutitele in scopuri ilegale. Pentru ca tot timpul se gaseste cel putin un dobitoc sa dea buleala si apoi echipa ta sa piarda din cauza lui(sau a lor,daca sunt mai multi). Si chiar daca tu dai ordine clare,gen: prajeste puiul asta! boul nu il prajeste bine si da carne cruda la clienti si apoi vede Gordon si iti intoarce toate farfuriile si tipa la tine ca puiul inca ciuguleste seminte,si tu te faci de bascalie pentru ca tu esti sef si pe tine cade tot.Si tu ai avut incredere ca un pretendent la titlul de Masterchef ar fi in stare sa verifice daca idiotul de pui e prajit inainte sa il dea.True story.Aseara, episodul 12,cred.:D
Off..uite,si acum ma agit.Imi creste tensiunea.Nu sunt suficient de dezvoltata pentru atata diplomatie cata mi-ar trebui sa lucrez cu oamenii.Si stiuuu ca gresesc.Stiu ca ar trebui sa am rabdare cu fiecare fiinta in parte ca si cum ar fi singura,dar nu am.Despre toate astea,insa, intr-un episod viitor,mai pe larg.
Apoi..sau poate tot aici, eu sunt mai certareata,asa.Si oamenii e rai,mah,e rai.Si neprietenosi.Si de exemplu,tot aseara, una radea de raul altuia.Pai e frumos asa?Mama ei nu a invatat-o ca roata se invarte?Si ca nu e frumos sa razi cand altcineva e la ananghie?Eu m-as fi infipt puternic in ea(da,asta e frumos :P)si i-as fi zis asa,politicos(ma caracterizeaza asta :D ) ce cred despre ea, mama ei,si eventuale alte rude implicate in educatia ei.
Apoi..mai e si treaba asta cu lipsa de inspiratie cu care sunt harazita adesea.De multe ori ma gandesc ce sa gatesc acasa, unde e cald si bine,dar sa am la dispozitie doar cateva minute in care sa trebuiasca sa aleg un fel demn de Masterchef, pe care sa il si pun frumos in farfurie,si care sa fie si perfect gatit?
Aaa...no,ma'am! N-as putea.

Asa ca raman eu la mancarica mea, in zona mea de confort, in familia mea care s-a obisnuit cu stitlul meu de a gati,si ma rezum la a urmari plina de incantare emisiunea mea preferata,steluta mea pe care nu voi pune niciodata mana! ;)

si un, si doi, si patruzeci si trei. de ganduri.

Ma amuza de fiecare data sa pun titluri la postarile mele.Incerc sa fac sa nu aiba nicio legatura.Mi se pare amuzant.Sunt deosebita,stiu.Did I also mention that I have perfect cuticles?Ok..moving on.
Pai sa va zic ce norocosi sunteti,astia de ma cunoasteti pe persoana fizica.Astia carora v-am luminat casa si gandurile. De acum va puteti lauda ca ma cunoasteti, pentru ca voi fi cunoscuta ca si "Cea care schimba lumea cu puterea mintii". Cam lung, stiu, mai lucrez la titlu.
Nu e prima oara cand mi se intampla, insa nu mai pot sa tac. Trebuie sa marturisesc lumii intregi ce pot sa fac.O sa va rog numai sa nu imi puneti de acum pe umeri toate cutremurele, Katrinele, scumpirile si emisiunile tv.Chiar daca deocamdata sunt doar cu puteri negative, jur ca I mean no harm.
Pai am avut musafiri.A lottle.(u know..like a little, but a lot). Si vreo doua zile am spalat vase.Vase care, atunci cand am mai mult de 6 musafiri sau e sarbatoare nationala(vezi ziua mea de nastere), se refera la vesela mea de fripturi, respectiv cea primita de la finii nostri dragi atunci cand i-am nasit,adica acum vreo 4 ani. E foarte frumoasa vesela asta, sunt doua seturi de 6(u do the math),cu farfurii adanci, mari si mici,si cate un bol in fiecare.Toate colorate si frumoase.
Spalam vase, deci. Si spalam,si scurgeam,si uscam, si stergeam.Si iar si iar.Si ma gandeam ce frumoase sunt farfuriile astea si cum Laura(fina) zicea,atunci cand ni le-a luat, ca astia se laudau ca nu se sparg.Si eu, in gandul meu, mirata"Oare chiar nu se sparg?".Si timpul trecea, si eu analizam vesela, pe care o admir de 4 ani ca pe moastele sfinte, si iar ma miram,si iar vorbeam cu mine insami.Si mai aveam o farfurie intinsa care nu mai avea loc pe rastel, asa ca am asezat-o strategic peste niste boluri.Si nici nu apuc sa dansez ca Happy Feet ca terminasem de spalat vasele cand pupaza zvarrr pe-o dugheana.Doar ca nu pupaza, ci farfuria mea frumoasa din setul meu frumos.Si nu pe-o dugheana, ci pe gresie.Si nu zvarr,ci poc.In milioane de cioburi.Care nu stiu ce noroc ar mai putea aduce acum, ca nu mai am setul complet,si mi s-a stricat naibii tot feng shui ul in casa si in viata si in tot...
Vaiii..ce necajita am fost!! Urasc in primul rand dezechilibrul creat de spargerea unui obiect dintr-un set.Daca nu gasesc la bucata, sa pot inlocui(asa cum am facut soo many times cu diverse de la Ikea), eu consider terminata colaborarea cu setul respectiv. Dar e ca un angajat care ani de zile a fost loial,stiti, apoi a patit un accident care nu ii mai permite sa isi faca treaba ca inainte.Nu poti sa il dai afara, dar nici bine nu iti este ca e langa tine.Uat tu du, ai asc.
Si eu farfurie intinsa ca asta nu gasesc,asta e sigur.Si nici nu pot sa arunc setul,asta e si mai sigur.Imi intelegeti,deci,durerea si suspinele, cand spun ca treaba nu e deloc zen la mine in mansarda.
Pe langa toate aceste probleme existentiale mai intervine si aceea a puterii cu care m-am gasit inzestrata.Aceea de a influenta lucrurile.Mi-e teama sa nu cumva sa gandesc ceva gresit si hop! sa dispara vreo etnie, de exemplu...Zic si eu la intamplare..
Pana atunci, insa, ma duc sa imi exersez puterea pe cada vecinilor de sus.Poate reusesc sa fac apa sa se opreasca din cuuuurrrss...

Buna. Ziua.

In primul rand, vreau sa va asigur despre succesul nebun al blogului din capul meu in fata...ei bine..in fata capului meu. Nu trece zi de la Dumnezeu sa nu ompun un text, doua. Toate deosebit de interesante, amuzante, fermecatoare. Ghinion pentru voi, insa, ca nu apuc sa scriu nimic. Totul incepe si se termina acolo, precum ca eu deschid laptopul destul de rar iar de pe telefon nu pot sa postez.Deci va trebui sa ma credeti pe cuvant:sunt aceasta bloggerita activa si de succes.In capul meu.
Apoi.A fost ziua mea. Chiar ieri, da.Si ma gandeam,asa cum o fac uneori, la viata mea de pana acum. O retrospectiva a celor 34 (mhm..stiu..) de ani, ce mi-au adus ei si de ce.:)
Si imi aduceam aminte cum ani la randul ziceam despre mine ca nu am noroc. Nu am castigat niciodata la Lotto(poate nu ma ajuta nici faptul ca nu joc), nu am primit nicio mostenire(nici nu sunt sanse), nu sunt Miss Boboc nici la trupu-mi nici la mufa-mi, nu am niciun talent care sa ma scoata din multime, si nici vreun IQ sa socheze pozitiv.Si mai sunt,mai sunt,dar nu vreau sa ma indepartez de la idee.
Asa ca eram necajita,eu. Pana l-am nascut pe Razvan(stiti voi, primul meu copil perfect din seria limitata de doi). Si brusc am simtit ca tot norocul din lume s-a asezat pe umerii mei. Si el crestea, si eu continuam sa ma minunez.Ba, chiar, sa ma tem. Mi se parea(still does) ca nu am facut nimic notabil sa merit o asa bucurie.Cum, eu, persoana aia stearsa si neimportanta,sa am asa noroc??? Aaa...trebuie sa apara ceva sa ma trezeasca.Si mi-era frica sa nu se intample ceva rau, sa echilibreze.
Apoi a aparut Eduard. Perfectul meu cu numarul doi.Si, din nou, imi tin respiratia de un an si cinci luni, sa nu ma trezesc din vis.Pentru ca ei sunt perfecti.Perfectii mei. Si am realizat ca niciun ban din univers, niciun bun material nu va putea vreodata sa iti aduca atata bucurie in viata. Nu exista nimic la fel de frumos ca rasul lor, ca joaca lor, ca alintul lor...Si ideea ca eu sunt mama lor...ca din catralioanele de femei din lume eu am fost aleasa sa fiu mama lor...m-a facut sa inteleg cat de norocoasa sunt.Cum nici nu puteam spera.
Acum, nu ma intelegeti gresit.Nu as plange in pumni daca as castiga la Lotto.Nu m-as supara daca as primi vreo mostenire care sa imi permita sa imi iau casa la care visez de o viata.Nu as cadea in depresie daca as putea sa calatoresc sau sa fac shopping in fiecare saptamana. Dar sunt ok si daca nu le am.Pentru ca ii am pe EI.Perfectii mei.

Asa ca bine ai venit, 34-le!Cheama-ti prietenii: pe 35, pe 36..stiu ca o sa vina,neinvitat,si 40'ul.
Nu mi-e frica de ei.Pentru ca am facut deja, in viata asta, ce am fost nascuta sa fac: am adus pe lume doi baieti minunati.