M-am asezat pe butonul de panica.Iar.

Maine e 1 septembrie.Prima zi de gradinita a lui Razvan aici,in Belgia. In tara a carei limba nu o vorbeste inca.Printre copii cu care nu se va putea intelege la inceput.El, care se frustreaza daca pierde un concurs de alergat in fata noastra. Ce? Par stresata? A, poate pentru ca sunt...
Imi amintesc de prima zi de gradinita din Romania,cand avea 3 ani,si cine imi citeste blogul de ceva timp stie despre ce vorbesc.:) Acum trec prin aceleasi stari,doar ca accentuate de faptul ca nu va putea intelege nimic o perioada. Toata lumea imi spune ca ei invata repede,ca in cateva luni ne va corecta la franceza, ca lor le e mult mai usor sa asimileze informatiile noi,si stiu ca e asa.Adica sper din tot sufletul.Si nu imi fac probleme ca nu va invata limba franceza. Eu un singur lucru nu vreau: sa sufere. Nu vreau sa se simta exclus, nu vreau sa nu se joace ceilalti copii cu el,nu vreau sa ii fie rau acolo.Atat.Ma bucura insa ce am observat pana acum prin parcuri,de cate ori am iesit si am avut contact cu alti copii,ca s-au inteles si fara sa vorbeasca.Si chiar si cu Luca,prietenul lui care vorbeste flamanda,la fel,se joaca frumos si se inteleg.Habar n-am cum,dar lor le iese.
Bine,pana acum am scris doar de temerile privind adaptarea lui.De alea privind adaptarea mea fara el, dupa 4 luni de stat non stop impreuna,nu mai zic nimic. Stiu ca am mai trecut o data prin asta,si am supravietuit,chiar daca am plans inca mult timp dupa ce el s-a oprit.:)Asa ca trag nadejde ca ma voi descurca si de data asta. Ca doar am ditamai 30 de anii impliniti.(Da,ma,31,ce,imi tineti contul?)
Colac peste pupaza, acum cateva minute am facut si ditamai gagaoaia de prostie. Am vrut sa il tund(cu masina) sa fie si el aranjat pentru maine  ca deh..prima zi de gradi,sa faca impresie buna.
Rezultatul?Arata de parca doar ce ar fi terminat sedintele de chimioterapie,saracutul. Cu asta sigur o sa trezeasca sentimente in fata doamnei educatoare cel putin.Poate obtinem si vreo reducere de taxe,ceva.:D Of. Damn machine.Tampita.Prima si ultima oara cand fac asta.Am zis sa fac economie de 20 de euro,cat e un tuns pe aici,dar chit ca imi donez un rinichi data viitoare si duc copilul la specialist.Not so easy as it seems, I tell you.
In fine. Deci sunt stresata sa nu ii fie greu maine si de maine incolo, suparata ca l-am ciuntit(de abia astept sa privesc in urma si sa rad de ziua asta, btw) si disperata ca o sa fiu fara el aproape toata ziua incepand de acum.
In rest..toate bune!

Freak line

De obicei in metrou intalnesti tot felul de oameni,iar eu incerc,de multe ori,sa fac fiecaruia o poveste,in functie de starea lor de spirit,daca e vizibila,sau de haine,de comportament,etc...Si e imposibil sa nu gasesti,printre zecile de persoane ce calatoresc in acelasi timp cu tine,vreunul sau vreuna mai ciudatica.
Ei,si mai sunt si zilele astea,in care TOTI sunt ciudati.
Am fost cu metroul acum cateva zile, intr-adevar,spre o zona mai putin zen a Bruxelles-ului.Fara alte comentarii,o sa va povestesc putin despre oamenii care erau in jurul meu.
In stanga mea,lipit de mine,LIPIT,era un domn care profita de curbele lejere ale metroului sa se lipeasca de mana mea si apoi sa imi zambeasca timid,cu zambetul ala de incepe conversatii.Cand metroul nu se unduia,el se uita oricum la mine poate poate ma intorc un pic spre el si are ocazia sa zica ceva,orice.Nu s-a intamplat.
In dreapta mea era o doamna,si zic doamna doar pentru ca sunt bine crescuta,caci personajul in cauza era o femeie de varsta a doua cu profilul clasic de vanzatoare la taraba,sa zicem de cartofi(pe care ii prasea ea insasi) cu niste maini de tractorist,sanatoase,care cu siguranta cunoscusera munca fizica.Pana aici,nimic rau,evident. Doar ca "doamna" se incapatana, in ciuda mainilor sale barbatesti,sa isi poarte unghiile lungi,astfel incat totul avea un aspect foaarte ciudat. Patul unghial era mic,iar unghiile mari, intr-o forma aerodinamica si urateee...dar urateee...Bad.
In fata mea statea un posibil kamikaze,ce isi completa profilul citind dintr-o carticica ce semana cu un Coran.Era tare suspect,omuletul,si privea peste tot in jur,cartea fiind mai mult un apanaj. M-am uitat cu atentie dupa vesta cu bombe sau macar o sacosa dubioasa,ceva,dar, cu toata setea mea de senzational,nu am depistat nimic.
Langa el,mama si - mi-a luat ceva sa identific-fiu.M-am hotarat greu,pentru ca baiatul,care avea undeva in jur de 10 ani,avea niste cosite de rastafarian mai ceva ca Bob Marley. Si era frumusel foc,asa ca in mod automat am presupus ca e fata.Doar o analiza atenta m-a ajutat sa elucidez cazul si sa il privesc pe baietel si cu mai mult interes,iar pe mama lui cu o curiozitate de mama de baiat.:) Mama lui avea cercel in nas,bratara la picior si as paria si pe un tatuaj,dar nu se vedea nimic.Deci nimic neobisnuit in familia lor.
Langa "doamna" cu manichiura de Gremlins statea un betivan care duhnea a alcool ieftin de la o posta si care privea pierdut in departare.Cat putea el de departe,si cat putea el sa priveasca.
In picioare,langa usa, un tanar pe care eu initial l-am considerat Emo. Era inalt,slab,cu o freza emo..nista..:), cu un breton mare intr-o parte,care ii acoperea in intregime ochiul drept, vopsit brunet, imbracat tot in negru, cu blugi skinny, bocanci  si jampiere,o geaca de piele si..o poseta neagra si mare.De femeie.In urechi avea casti si in mana o carte.Iar pe unghii..oja rosie.Pe toate unghiile,care era cam cat alea mele la lungime.Inainte sa le tai. Deci nu era Emo,era gay.Cu situatie,ca toate hainele erau de firma,iar el,per total,foarte ingrijit.
Ei..cireasa de pe tort,insa...un cersetor care trecea de la un capat la altul al metroului cu o palarie in mana si o poveste pe buze, zabovind pe ici,pe colo,dupa cativa euro. Avea un barba nerasa, o haina murdara,dar nu rupta, niste pantaloni cu vreo doua numere mai mari,murdari si ei,siii...pantofi din piele intoarsa noi nouti.:D Mai mai sa ma pufneasca rasul cand i-am vazut.Erau niste super pantofi(sunt vreo 60 de euro), negri,fara nicio urma pe ei,parca scosi din cutie inainte sa urce in metrou.
Pai daca nici asta nu e viata de cersetor,eu nu stiu ce sa mai zic..:)
Da,si asa cu ciudatii mei.Am coborat zambind,cu gandul ca numai intr-un oras mare se pot intampla toate astea,multumita ca am un blog,sa pot sa povestesc si altora.:)  Poftiti,va rog!

Me happy.

Eu nu stiu cum s-a simtit Columb cand a descoperit America,dar pun pariu ca nu a fost mai fericit decat mine astazi dupa ce am descoperit cel mai frumos magazin din univers.Siiii, inainte de a continua, reamintesc publicului larg(celor 2 cititori fideli) ca,evident,si de data asta, totul e subiectiv.Ceea ce mie imi face placere(maaaxima) altcuiva i se poate parea foarte plictisitor.
Asadar, here I was cu cei doi baieti ai mei,plimbandu-ne prin cartier(v-am mai spus de cartierul meu frumos?:D) , mergand pe un drum pe care mai fusesem de zeci de ori, cand, ca in filmele americane, fara muzica de atentionare din fundal, o raza de soare mi-a scos in evidenta un magazin,aflat la cativa metri distanta de strada principala. Sincera sa fiu, observasem ceva acolo,dar credeam ca e vreun depozit,ceva.
Eu,care am o acuratete in privire la fel ca si cartita, m-a zgait un pic sa vad despre ce e vorba,si,crezand ca e un magazin de mobila cel mult,zic hai sa intram si noi nitelus, sa mai dam drumul la niste fantezii(eu mai mult) despre ziua in care..stiti voi..o sa avem si noi casa si curte.
Asa ca ne apropiem tiptil, intram incetisor cand POC! Ma loveste! ERA MAGAZIN SPECIAL PENTRU MINE. Si altii ca mine. Cu ORICE iti poti dori pentru a crea.(se conjuga ca si a lucra :D).Margele,margelute,margelisoare, panglici,panglicute,panglisoare, vopsele, foi, lanturi,cercei...raiul pe pamant,va zic!
Imi venea sa plang de bucurie.Sincer,chiar imi venea.Mi s-a facut pielea gainii,pentru ca efectiv erau acolo si raspunsuri la intrebari pe care nu le pusesem inca.Ceva de vis.
Bineinteles ca am mangaiat toate margelutele,toti fluturasii si toate inimioarele intalnite,pana cand cei doi baieti(bine) care ma acompaniau au inceput sa isi piarda rabdarea,si a trebuit sa grabesc pasul.Si atunci,POC 2! Ma loveste iar! Intr-o camera anume,erau numai din astea de bucatarit!WHAAAT? mestesugarit SI bucatarit?Nu va mai descriu ce era si acolo!Nebunie curata!
Imi venea sa ies sa aduc oameni de pe strada sa vada si ei toate minunatiile alea,pentru ca mi se parea aproape nedrept ca doar eu sa ma bucur.
Of!Ce sa va mai zic, nu am luat nimic azi, pentru ca evident imi trebuie o zi sa ma calmez si sa imi fac un plan,ca nu sunt pregatita psihic pentru o confruntare directa cu produsele.Mi-e ca daca intru pana nu sunt chilled imi donez vreun rinichi,vreun plaman,ceva,pe acolo(nu direct in magazin,pe piata neagra,online,de pe mobil:D.Nuuu..nu e asta planul meu,ce-aveti?!?Era doar o exagerare!:D)Dar ce am reusit astazi a fost sa ma umplu de bucurie pana a facut Ding Ding Ding,ca nu mai era loc.
Pace in lume!

Si asa cu luptele...

Cu toate ca de obicei tati se ocupa de partea asta, azi facea altceva si Razvan m-a rugat pe mine sa ne luptam.Da, o noua indeletnicire,pe care o incurajam cu drag, in speranta ca va fi si el mai dur someday.:D
Si el striga la mine ca un adevarat razboinic ce se credea: Lupta,mami,lupta! Eu-care in afara de sor-mea nu m-am batut cu nimeni vreodata-habar n-aveam ce trebuia sa fac.Dar incercam sa il dobor voiniceste si dadeam tot ce aveam mai bun in mine.Si dupa vreo 5 minute de lupta dreapta, in care credeam ca am dobandit si tainele luptelor,si strigam ca un voinic, Razvan imi zice: Mami, parca faci oua!



P.S. Just for the record,l-am invins la puncte,si am fost data si exemplu la tati pentru modul in care l-am luat pe sus.Pe copil,nu pe tati.