azi și altă dată

Azi a trebuit să cobor să îi dau un tort unui om pe care nu îl cunoșteam. Si cum mă îndreptam eu cu tortul în mână spre locul stabilit, cu vreo 5-10 metri înainte văd că un bărbat cobora din mașina proprietate personală(că doar nu intelectuală). Profitând de faptul că era exact ora stabilită și că omul comisese imprudența să îmi arunce o privire o fracțiune de secundă(lucru cu care nu sunt obișnuită din partea bărbaților), m-am dus glonț spre el.
- Cu mine vă întâlniți?
- Ha?!?
- Cu mine vreți să vă întâlniți ?
-....nuu...(!?!) (privindu-mă din ce în ce mai ciudat)
- A, bine, nicio problemă, răspund eu ca în filmele cu Stan și Bran, îndepărtându-mă nonșalant de el.

Evident că omul m-a privit mult (și ciudat) după, uitându-se, poate, cu coada ochiului, după vreo cameră ascunsă, iar eu, în timp ce mă pironisem mândră pe trotuar, așteptând următorul necunoscut bun de hărțuit, mi-am adus aminte o fază de acum mulți ani.

Trebuia să mă întâlnesc la Casa de Cultură cu viitorul meu soț, pe atunci prietenul meu. Și cum așteptam cumințică și întotdeauna punctuală (!) să ajungă, numa” ce văd pe partea cealaltă o fată că îmi face semne disperate cu mâna, pregătindu-se să traverseze. Eu, care ani mai târziu era să iau de două ori alt copil acasă de la școală, pe bază de miopie, mă fac, normal, că nu o observ și-mi văd de treaba mea. Care nu reprezenta mare lucru la ora aia. Fata traversează, tot o goană, vine glonț la mine și mă întreabă:
- Ești Silvia?
- Da!...
- Hai, să mergem! Vino!
Amu...precum că n-am fost nici tânără cel mai ascuțit creion din penar, am plecat cu ea, ce era să fac?  Mai ales că mă târa grăbită printre masini, prin intersecție. Și am mers, gânditoare, vreo câțiva metri, după care am grăit, adevărat, dar pe un ton blând, să nu supăr fata:
- Auzi? M-am gândit și...e posibil să nu fiu totuși Silvia pe care o cauți. Că eu trebuie să mă întâlnesc cu prietenul meu acum, nu cu tine.(hashtag eudecâtzic, cum ar veni în zilele noastre).
Normal că pusă în fața acestei realități zdrobitoare,  răpitoarea fără voie a trebuit să-mi dea, cu părere de rău, drumul, iar eu am rămas până în ziua de azi cu zâmbetul pe buze la amintirea întâmplării care cine știe unde ar fi dus dacă nu mă lovea sinceritatea?

Opriti timpul, vreau sa cobor!!

Ma intreba Manu aseara de ce nu mai scriu aici...Of...stau ATAT de prost cu timpul..atat de prost..incat mi se pare ca nu fac absolut nimic niciodata..si trec lunile..ca la nebuni.
Sunt practic in pragul disperarii din cauza asta. AM trecut de la a nu face mai nimic la a face absolut tot.:)))
Nu ma plang, imi place viata asta, activa, insa mi-ar placea sa pot face tot ce am de facut.
Dar acesta nu se doreste a fi un post trist, asa ca as vrea sa va povestesc putin despre zilele astea, in care am facut (din nou) casting pentru femeie care sa stea cu Bubu, bunica mea(noastra).
As dori sa mentionez ca Bubu este o femeie dificila(it runs in the family, I guess), si, in plus, batrana. Doua "calitati" care nu ii aduc multe petitoare cand vine vorba de dadacit. Adica ele vin, saracele, doar ca nu fac purici. Asa ca noi(eu si sor-mea) trebuie, every now and then, sa dam anunt la ziar, sa programam intalniri, sa le intervievam pe candidate si..sa alegem...pana culegem.
Trecand peste faptul ca singura femeie de care mi-a placut mai mult  in care aveam incredere a fugit saptamana trecuta cu agoniseala bunica-mii am purces asadar la episodul 9 din "Femeie pentru bunica mea". Film cu mai multe serii decat Grey's Anatomy.
In primul rand, spre deosebire de alte dati, au sunat foarte putine femei. Asa ca din putinele care au sunat au ramas si mai putine cele care se incadrau. Si am programat 2 miercuri si 3 vineri(joi aveam eu treaba)
Iata-ma, deci, miercuri la pranz, super flamanda, direct de la munca, la standul de flori de la Casa de Cultura, sub privirile dubioase alea vanzatorilor de flori, care mai mult ca sigur ma considera traficant de organe(de batrani), pentru ca apar, constant, la jumatate de ora, pe acolo, si plec cu cate o baba.
La 1.00 trecute fix ma indrept voios catre o baba care imi pare foarte, dar foarte cunoscuta. O vad ca ma priveste si ea lung si imi zice: Va stiu!Am mai fost la interviu la batrana!
..all right. All good. Nu te-am ales prima oara, what are the odds?
Dar continuam drumul spre apartament, ajungem la forul superior, bunica-mea si sor-mea, si incepem sa discutam. Evident, in discursul ei, discrepante. Asta plus fata enervanta, plus faptul ca la si jumate aveam urmatorul "meeting" ne fac sa o grabim putin pe vorbareata, si sa o anunt ca "ne auzim"
Atat ii trebuie. Incepe sa se rasteasca la noi, ca asa i-am facut si data trecuta, ca nu intelege de ce, daca avem nevoie de femeie, nu o angajam pe loc si gata. Degeaba incerc sa ii explic ca nu e pe principiul "primul venit, primul servit", ca toate doamnele au sanse egale, ca nu ma aude. O tine pe a ei si incepe sa ne jigneasca.Ma ridic si plec spre urmatoarea intalnire, sora-mii revenindu-i datoria ingrata de a o scoate din casa pe nervoasa. Pleaca, tipand ca de ce am chemat-o, daca nu vrem sa stea decat putin in vizita.
Femeia nr. 1. Total fail.
Ajung la locul intalnirii, putin mai devreme decat ora stabilita, si astept. Se face si jumate, nimic. SI 35..still nothing. Pe la fara 20 sun, nu raspunde. Am rezolvat si azi.
Femeia nr. 2. Eliminata prin absenta.
Joi dimineata, in ziua in care specificasem doamnelor de vineri ca NU pot sa le vad, ca am treaba, la 7.25 imi suna telefonul.Era doamna de vineri, de la 13.00, sa ma intrebe daca ramane valabil pentru a doua zi.
Ii aduc aminte de intelegerea noastra conform careia o sun daca se schimba ceva, dar si de faptul ca din principiu vreau sa vad intai toate femeile, inainte sa luam o decizie, si ii subliniez si ca nu e nevoie sa ma sune asa devreme.
Vineri, ora 13.00. Intalnirea cu doamna nerabdatoare.Probabil ca intre timp i-a trecut din nerabdare, ca nu o vad. Asa ca o sun. Imi recunoaste, pesemne, numarul, ca nu apuc sa zic nimic ca o aud:
-V-am sunat toata dimineata, nu ati raspuns!
-Doamna, as vrea sa va amintesc ca asta e telefon mobil, nu fix. Numerele raman in memorie.NU ati sunat.
-Ma rog..nu ati raspuns si nu am mai venit..ca..nu ati raspuns..si..
-DOAMNA. Aveam intalnire la 13.00. E 13.00 Nu sunteti. De ce nu ati venit,asa cum stabilisem?
-Ca nu am venit!  Vin acum.
-SA MORI TU?.
Nu. Nu am zis asta. Nu cu voce tare, cel putin. I-am zis sa nu se mai deranjeze si am plecat spre Bubu, sa imi treaca timpul pana la 13.30, cand am urmatoarea intalnire.
Femeia nr. 3. Idioata.
Ok. 40 de grade. Ora 13.30. Eu, la standul de flori. Vanzatorii, vigilenti, gata sa ma dea pe mana youtube-ului sau politiei, in functie de recompensa.Doamna de 13.30..nicaieri. O sun.
-Buna ziua, aveam intalnire la 13.30..nu ati venit.
-Aaa,da,pai am sunat si mi s-a zis ca batrana e in spital si...
-Doamna, la ce numar ati sunat?La asta sigur nu..
-Aaa..pai stati..ma imbrac si vin..
-Mda. Sau nu.
Femeia nr. 4. Murphy is shitting me...
Plina de spume mai ceva ca Marea Neagra intr-o zi proasta, intorcandu-ma spre Bubu, pentru a cata oara? ma hotarasc sa o sun pe doamna de 14.00 sa vad daca mai e cazul sa astept sau nu. Imi zice ca a ajuns deja(?!?) si ca e langa standul de flori, pe o bancuta.
Heeeii, hooo, heii, hoo! Pai sa ne vedem, propun! Haideti ca in 2 minute ajung si eu.
SI ajung. Doar eu. 10 minute mai tarziu, o sun.
-Aaa..buna ziua, doamna. Ramasese sa ne vedem..
-Pai da, sunt la standul de flori
-Pai sa vedeti, ca nu sunteti. Sunteti probabil la florarie, vizavi. Standurile de flori sunt astea portocalii de se vad de pe Luna.Va astept.
-Aaa..ok..Transversez si vin.

Si dupa ce a "transversat" inca vreo alte 20 de minute, a ajuns. No need to say. Am ajuns la Bubu, au vorbit cateva minute, eu si sor-mea ne-am facut semne discrete, apoi am semnat si parafat.
-Doamna, felicitari, sunteti fericita castigatoare a postului vacant. Dintre TOATE femeile, de dv ne-a placut cel mai mult! :)
Femeia nr. 5. Succes.


Dragi vanzatori de flori, see you in a month or two. :D

Mi-e dor...

Uneori mi se face dor de oameni. De unii. Oameni din trecutul meu, care, intr-un fel sau altul, si-au lasat amprenta asupra vietii mele. Cu unii as putea, probabil, sa (re)iau legatura, de altii nu mai stiu nimic de..secole. Stau si ma gandesc din cand in cand, la cate persoane au trecut prin viata mea...cate "prietene" am avut, cate gasti...Ce frumoasa a fost fiecare perioada din viata mea si cum mi-a imbogatit existenta prin oamenii si intamplarile aferente.
Celor carora le-a fost dat sa ramana sunt si acum aici, langa mine, iar ceilalti..ei bine..ore dragi din cea mai importanta scoala. A vietii.
The end.:)

8

La scoala, cu exceptia claselor 1-8, unde am fost printre premianti, am fost de nota 8. Asa, facand o medie a vietii mele de elev. Nota 8.
Desigur, in liceu aveam medii de 5 si 6 la mate si fizica(i still have nightmares about our Math teacher) dar compensam cu celelalte materii, unde ma descurcam binisor. In facultate la fel. Media generala pe fiecare an se invarte in jur de 8. Ba, daca am fi avut un an 5..as fi luat si bursa.:)))
Desigur, am avut alte prioritati. Sa ma distrez, mai exact.Si daca as avea ocazia sa reiau de 689 de ori, de fiecare data as face la fel. Pentru ca am ales intelept.:) Dar nu despre asta vreau sa va vorbesc azi.
Am avut o perioada, cand eram tanara adolescenta, in care ma consideram perfecta. Stati, nu radeti, nu ma judecati. Gandeam asa: am toate mainile, da? Toate picioarele. Nu am nimic stramb. Am inaltime ok, greutate ok(la vremea aia chiar era). Sunt draguta. Isteata. SANATOASA. Concluzie: sunt perfecta. Perfect functionala. Si ii multumeam lui Dumnezeu pentru ca mi-a dat sansa asta. Si eram fericita. Apoi...am crescut. Si ochii candva de un albastru dragut mi s-au parut albastru cenusiu, sters. Mi i-am dorit verzi. Parul des si bogat si sanatos a devenit o povara greu de stavilit. Mi s-a parut prea des, prea bogat si prea sanatos. Fruntea prea mica..nu am putut niciodata sa imi fac breton...ce tragedie! Arcada dreapta cazuta. Infiorator. Urechile mici. Dintii mici.Capul prea mare. Prea grasa.Prea inalta.Prea proasta.Prea...prea. Nimic nu mi-a mai placut. Si a fost cumplit. Vremea trecea, eu ma ingrasam din ce in ce mai tare, ma uram din ce in ce mai mult.Nu conta ca omul de langa mine ma complimenta, ca unii oameni ma considerau draguta(as face gluma cu "mama" dar ar fi total nepotrivita :)) ). Vedeam in jurul meu numai perfectiune si asta ma adancea si mai tare in depresie si imi scadea si mai mult increderea in mine.Toata lumea era perfecta, numai eu nu.
Apoi....am crescut si mai mult.:) M-am maturizat. Nu stiu cand a venit, dar intr-o zi m-am simtit..altfel. Mai matura.Mai linistita.Mai inteleapta.Mai..impacata cu mine.Si am cautat calitatile din mine, nu defectele. Si m-am gasit iar sanatoasa. Si i-am multumit lui Dumnezeu. Si m-am gasit norocoasa. De fapt..m-am gasit cea mai norocoasa. Pentru ca am doi copii perfecti. PERFECTI. Si sunt ai mei. Ma iubesc pe mine.Sunt mama lor. Am mai zis-o si o repet: nicio suma castigata la Lotto sau in alt mod nu poate echivala norocul asta. Uneori nu-mi vine sa cred ca din toate femeile din Univers Dumnezeu m-a ales pe mine sa le fiu mama. Asta inseamna ceva.
Si m-am gasit draguta. Undeva la medie. Oscilant.:)) Depinde cum imi sta parul ala des si bogat.:))
Si m-am gasit inteligenta peste medie.Nu mult,.Dar pe plus. Si m-am gasit..din punct de vedere fizic...sub medie.Nu cu mult.,Dar sub. Si, facand media mediilor, sunt medie.:))
Si am gasit si lucruri pe care imi face placere sa le fac,si la care sper sa ajung asa de buna cum imi doresc sa fiu. Si am aflat si apoi ales ca mod de viata sa nu pierd timpul aiurea, cu oameni de la care nu invat nimic, oameni care nu se revanseaza nicicum pentru momentele din viata mea ce nu mai pot fi recuperate. Am ales sa petrec timp de calitate cu oameni mai putini ca numar dar mai valorosi.
Si da, probabil ca o sa mor tot supraponderala si suferind din cauza asta, si mai probabil ca o sa mor mancand o saorma :))) dar o sa incerc sa mor fericita. Impacata.


Mai am. Mai am mult pana la un nivel de liniste interioara care sa ma satisfaca pe deplin, Poate o sa reusesc, Poate nu. Stiu sigur ca o sa incerc. Insa acum, in momentul asta, sunt bine cu mine. Ador fiecare secunda din viata asta si fac tot posibilul sa o traiesc frumos. Fara regrete. Si la fel va doresc si voua.

Deci...

V-am zis ca nu e ok cu indoctrinarea asta la scoala..La religie ma refer.
A venit Razvan acasa acum cateva zile si, printre altele, imi zice:
-Mami, eu am doi tati.
Zic hopa! nu stiu ce ai auzit dar nu e adevarat si mai ales nu-i zice lui tati ala de mai vine pe aici.
-Cum asa?
-Da, tati si Dumnezeu!


Pam.pam.

Ciao!

Astazi o sa scriu despre calitatea mea de maimuta. Si, pentru ca am degetul aratator de la mana stanga extrem de avariat, fie o sa fac greseli multe si dese, fie o sa-l inlocuiesc cu degetul rusinii. Either way, scuzati in avans.:)
Mdap. Deci am aceasta calitate, jur ca o consider calitate, desi destul de amuzanta. Am tendinta sa copiez anumite aspecte ale vietii cotidiene, cu riscul de a enerva anturajul.
Exemplul numarul 1. Eram la coada la H&M, in Belgia, acum ceva timp.(Belgia aia de care mi-e dor de mor, pentru cine se intreaba care). In fata mea-doua italience. Vorbarete, ca deh! Eu inteleg italiana destul de bine, insa la vorbit nu sunt cine stie ce as. Ca orice om fara exercitiu.Si studiu de limba. Si ele..parole..parole..si eu cu urechea ciulita(nu ca ar fi fost nevoie,ca eram destul de apropiate ca asezare geografica), si tot asa. Vine randul lor, vorbulita ..vorbulita, platesc femeile la casa, pleaca, vorbind limba mama, iar eu, exxxxtem de prinsa de atmosfera, ma trezesc adresandu-ma casieritei in..italiana. Imagine my surprise! Si a casieritei, cand am schimbat, fastacita, pe franceza pe care oricum nu stapanesc bine. Da. Funny. La fel si zilele trecute, cand am avut musafira o buna prietena, stabilita in Italia, si care, ca toti romanii stabiliti in Italia, vorbea romana cu accent italian. Sa va mai spun ca spre sfarsitul vizitei imi venea sa folosesc si eu accentul italian la romanica mea zilnica?Va imaginati. Cred ca italiana e contagioasa,totusi.
Exemplu numarul 2. Exemplu cu statut general. Cand vorbesc cu un om destept sunt si eu mai desteapta, vorbesc mai frumos, cand vorbesc cu un om......mai putin destept..ei bine..sunt eu.:))))
Jur. Si asta se intampla si cand vorbesc o limba straina. Pune-ma sa vorbesc acum in engleza,asa,singura, de capul meu, si o sa incep sa ma bagui, sa fac greseli, sa ezit. Arunca-ma intr-un dialog cu un nativ American(inalt, brunet, ochi verzi,de exemplu) si o sa vorbesc de 18 ori mai bine.
La fel si cu oamenii inteligenti, respectiv amuzanti. Ma stimuleaza. Ma ridica. Tin pasul.
Bine, acum nu va inchipuiti ca daca incep un dialog cu Einstein reincarnat o sa ma apuc sa rescriu teoria relativitatii restranse, dar cred ca as reusi sa fac mai mult decat o serie de onomatopee nereusite.
Deci asa cu mine. Sunt un fel de barometru uman. :)))
Vi se intampla si voua la fel?

Motorasul vietii

Frate deci mi-am petrecut ultimile zile facand treaba de barbat. Me not like it. Nu imi place nici cand trebuie sa spal masina(dovada stratul de praf de 3 cm de pe ea si covorasele nou noute ce zac in portbagaj de 3 luni pentru ca vreau sa le pun dupa ce imi spal masina) d-apoi cand trebuie sa merg la service. La service!!
Acum cateva zile..sa tot fie o saptamana..cand inchideam respectiv deschideam masina se auzea un zgomot la portbagaj, la inchiderea centralizata, ca si cum sarise ceva de pe fix. Si cum nu-mi place competitia am hotarat sa merg la service sa vad ce are. Am vorbit cu socru-miu sa ma programeze la cineva si, dupa ce am traversat niste strazi populate exclusiv de tigani(informatie total fara legatura cu subiectul, oferita doar pentru a mari suspansul) am ajuns la destinatie.Acolo..numai barbati, normal.Si, dupa cum mi-e norocul, a trebuit sa si astept vreo 30 de minute pana sa inceapa sa se uite la ea. La masina mea suferinda. 30 de minute in care am:
1. studiat cu mare atentie si concentrare toate surubelnitele, suruburile, piulitele, rampele, cablurile si cansitrele de ulei din incinta.
2. jucat toate cele 5 vieti de la Farm Hero Saga.
3. observat toti norii si norisorii de pe cer, incercand sa le dau forme.
4. vorbit  la telefon cu toti cunoscutii.
5.restul de 20 de minute am stat pur si simplu in masina, plictisindu-ma la greu si dorindu-mi sa am un suflet cald si masculin alaturi, sa nu mai fie nevoie sa trec prin asta.
Cand, dupa ceea ce eu am estimat undeva la 47 de zile, mi-a venit si mie randul, domnul electrician mi-a desfacut portbagajul si a exclamat sec: "E motorasul!Trebuie schimbat"
Ocazie cu care am aflat ca de cand se auzea zgomotul nu mi se mai inchidea nici portbagajul, deci am stat(si inca stau) cu masina descuiata(si pana ieri si cu talonul in masina, atat de boema sunt) si ca trebuie sa imi cumpar un nou motoras pentru portbagaj.
Si acum incepe show ul. De ieri, de cand am plecat de la service cu motorasul in poseta, tot caut un altul la fel. Si am fost, ooohh..am fost peste tot. Am inceput cu un "piese auto" unde am petrecut mai bine de 30 de minute din timpul si asa limitat pe care il avem pe acest pamant incercand sa gasesc..mai mult vanzatorul, de fapt, acest motoras care, desi mic, o sa vedeti ca este nepretuit.
Nu a gasit. Nu a gasit nici facatura, nici original, la naiba...nu a gasit nici macar un indiciu ca ar putea exista undeva pe pamant ceva asemanator.
Asa ca am continuat cu alte magazine, apoi site-uri web, mafia locala si, in final, firme de dezmembrari auto. Gaseam, desigur, original, dar era 400 de lei, cam cat jumatate din valoarea masinii, practic, asa ca dupa ce injuram(in gand sau nu) refuzam categoric. Apoi, la prima firma ce se ocupa cu dezmembrari, mi-au oferit unul cu 250 de lei. Plus 50-60 de lei transportul. Mai mult, a trebuit sa raspund la tot felul de intrebari sf. Daca am..haion?!?..daca e hatchback sau berlina...tot felul de termeni care, daca nu reprezentau injurii la adresa mea, erau cu siguranta folositi sa indeparteze ciudatii cu Kia Rio din 2005. Eu nu le spuneam, intr-una, decat ce stiam: "E gri!". Atata stiu despre  masina mea, atata zic. Si ca e pe benzina. Nu m-au intrebat, dar stiam  si ca se alimenteaza pe partea dreapta,chiar. Dar nu pareau interesati de genul asta de informatii. O dadeau inainte cu haionul lor...
In fine...dupa lupte seculare ce au durat 2 zile, maine sper sa pot achizitiona motorul mult visat la pretul de 100 ron plus cat ma costa benzina pana in Agigea. Ca acolo am gasit un om care vinde.So...wish me luck!

Postulat: Nu e totul sa ai timp, trebuie sa ai si chef!

Daca nici cu titlul asta nu v-am spart cerebelul, nu stiu cu ce sa va mai impresionez, ca sunteti reduta grea...
Jur pe masinute rosii de metal ca (singing) sunt clipe in viata mea cand v-as spune tot ce siiimt..Dar nu am cum. Ca nu sunt pe langa laptopul din dotare. Si pe telefon e boring rau sa scrii un memo de jde' cuvinte cu un carnacior Trandafir. Asa ca I let it go. Si e pacat, ca sunt ge-ni-a-la. Dar doar in momentele alea, in care nu pot sa scriu.
In rest, se intampla ca atunci cand imi fac timp, de exemplu acum, sa stau ca muta la p#&a.Sa n-am subiect prestabilit. Dar nu lacrimati in batiste, facem noi rost de ceva, nu va las eu asa, cu dinaintea goala.:)
Bai deci am zile cand urasc pe toata lumea. Vi se intampla? Nu suport pe nimeni, nu am chef de vorba, de socializat, de nimic.Ma scot toti din sarite. Ce naiba sa faci in zilele alea? Nu ai cum sa ii eviti pe toti, iar situatia e cu atat mai grava cu cat sunt constienta ca la mine e buba, restul sunt exact cum ii lasasem decuseara. Cred ca in zilele alea imi fac cele mai multe antipatii. Ma descurc si in rest, nu ma plang, sunt o nesimtita nativa, dar atunci, in momentele in care nu suport universul, universul cu siguranta imi doreste multa sănătate inapoi. 
Ooo. dar ce adorabila pot fi in unele zile! Atat de adorabila incat atrag oamenii. Si nu oameni ca Vladimir Draghia, de exemplu, ultimul meu of, ci oameni care simt nevoia sa...nu stiu..fie ca mine, vorbeasca la fel, faca torturi in locul meu. Zic si eu asa, la nimereala. Chiar daca nu stiu sa gateasca. Nu e asta un impediment, pun pe altcineva. Important e sa ofere ca-cado' cadoul meu, daca ma intelegeti. Da-da, am efectul asta asupra oamenilor.Si ma simt asaaa...ma simt...important de nervoasa. Ca nu se gasesc personalitati individuale la Carrefour. As face credit, la nevoie, sa cumpar oamenilor care nu au din dotare.Asta daca nu as zice cu voce tare inainte si le-ar veni si lor ideea. Ha. ha.ha.Ce mai rad.
In fine, treaba sta in felul urmator cu mine: printre alte cateva minore, am si un defect major. Daca nu suport pe cineva, nu prea pot sa disimulez. Mnup.Nu stiu eu cu hau-bau, cu astea. Cel mult ma screm de-un zambet fortat, daca e musai. Da' fortat,asa, de as pica si la o proba la un teatru de orbi. Si mai ales daca ma cunosti, daca stii ca de obicei sunt o floricica vesela si expansiva(si extensibila, 'nezeii ma-sii), iti dai seama imediat de smecherie.
Ei, dar destul despre mine(ca si cum ar fi vreodata destul :D ). Voi ce mai ziceti, ce mai faceti? Ati calcat rufele, ati facut de mancare la copilasi?Ati facut provizii pentru razboi?D-astea.
Va pupos.

Doamne ajuta!

Am fost ieri la sedinta la scoala la Razvan. Subiectul principal: sa alegem daca dorim sa faca religia copilul din dotare personala. Ne-au dat o foaie care s-a dovedit de fapt o declaratie ca dorim sa mearga, precum ca nu era doresc/nu doresc si noi sa alegem. Era numai doresc.Si atat. Si daca nu doreai trebuia sa scrii de mana treaba asta.
Eu nu doream. Cine ma cunoaste bine(si cred ca toti 5 ne stim :)) ) imi cunoaste si vehementa impotriva bisericii si religiei. Cred in Dumnezeu, nu neaparat acelasi cu al tuturor, dar zic Doamne ajuta, ma inchin(cand e musai) si incerc sa nu omor pe nimeni, chiar daca Cel de Sus mi-e martor ca e tentant uneori. Insa am o problema cu preotii, am o problema cu biserica, am o problema cu religia ca mijloc de manipulare. Uateva. Asa ca nu, nu doresc religie pentru mine si nici pentru copiii mei, atata vreme cat sunt mici si decid eu pentru ei. Cand vor creste vor putea sa isi aleaga singuri calea. Din partea mea pot sa se faca si popi, mi se pare cea mai banoasa meserie.(nu cred ca le-ar sta bine cu barba, totusi...). Ma rog.
Ideea e ca as prefera ca in ora aia ei sa faca altceva. Personal mi-ar placea sa faca ceva educativ, dar nici daca ar sta degeaba si s-ar odihni departe de materia extrem de incarcata nu m-ar deranja.
Asadar iata-ma la sedinta hotarata sa dau cu subsemnatul ca nu. Intreb in stanga, intreb in dreapta, pareri impartite. Ba c-ar vrea, ba ca le-ar fi rusine...din astea. Incepe sedinta frumusel si doamna, dupa ce ne citeste ditamai nu stiu ce legea despre religie, despre faptul ca avem dreptul sa alegem daca o dorim sau nu, bla bla bla, incepe in felul urmator:
- Dumneavoastra decideti daca doriti sau nu. Totusi,( ;) )daca mai mult de jumatate din clasa nu doreste sa faca religia, avem o problema.(no shit). Pentru ca in cazul acesta ne va trebui un supraveghetor si o sala libera.(asadar, s-a rezolvat, nu se poate). Si e o problema, ca nu avem sali. Nici supraveghetori.(dar dumneavoastra alegeti ce doriti...no pressure).
Hm. Deja jumatate dintre curajosi incepusera sa isi schimbe optiunea. Eu, pe pozitii. Ce, domne', nu sunt astia in stare sa faca rost de o sala?Sau de un profesor?Daca tot ne-au intrebat, sa se descurce...
Si mai zice doamna una, alta, toate pe un ton calm si prietenos, insa toate in favoarea religiei, dar zic na, femeia e devotata scolii, cadrelor didactice, li s-a spus de sus(Sus?) sa nu incurajeze risipa de bani.
Nu, domne'. Deci nu. NU VREAU. Da pixul sa scriu ca aleg sa nu faca religia!
Si ii suna telefonul doamnei. Nu era redus. O melodie bisericeasca. Jur. Exista. Si nu gen Ameno, aia misto. Gen ...nu stiu... ce iti canta popa cand mori sau ceva.Asa are ringtone DOAMNA INVATATOARE. ......
ok.. Da-mi pixul sa semnez.

Razvan mama, zi Doamne-ajuta,faci religie,ca numai corigent pe motive religioase nu ramaneai.

"decat" frustrari

Domne...am un gand care nu-mi da pace. Si nu e doar ..gand..e o stare,asa. Un sentiment.E o frustrare.Na, am spus-o!
Mie imi place de mine, in general. I mean..sunt pe plus in ochii mei. Desigur, sa fie (mai) bine ar trebui sa slabesc vreo 20 de kile, dar, tonajul aside, am toate mainile, toate picioarele, un ditamai capul, urechiuse mici si cuticule de vis. Sunt normala la fatza, chiar dragutica, peste medie.Nu sunt urata, mai exact. Am par frumos. Sunt amuzanta, deci inteligenta. Pe alocuri creativa. Am si farame de bun simt. O mama devotata, familista convinsa(nu va lasati pacaliti de statutul meu marital momentan :)) ). Sociabila. In general m-as caracteriza ca fiind o persoana placuta. Deci...ok. Not bad.
Cu toate astea(doar nu credeati ca am inceput postul asta doar ca sa ma laud, nu? :)) ) nu am nimic special. Sunt doar o oita a Domnului in desert. O fatza in multime. Un nume oarecare.
Nu am niciun talent care sa ma evidentieze. Si nu ma refer sa apar la televizor sau ceva, ma refer asa, in fata mea. Sa am ceva..orice...ceva care sa fie deosebit, peste medie. Si sufar foarte tare din cauza asta.
Mi-as dori sa fi avut o voce frumoasa. Adica, sigur, am fost la cor in generala si putin in liceu, dar si acolo eram altista, nicidecum fro soprana. Am ureche muzicala(cat pot si eu, ca am precizat ca am urechi mici), dar nu ceva deosebit. Am voce cat sa nu sperii copiii. Nu suficient cat sa ajung in preselectii la Vocea Romaniei.:))(imi pare rau, Tudor)
Sau sa fi dansat frumos. Adica, stiu sa ma misc. But I haven't got the moves like jagger, gen. Nu ma ajuta nici fizicul, ca de altfel doamna kinetoterapeut m-a laudat ca sunt elastica.:D Dar mi-ar fi placut sa dansez asa...stiti voi..frumos. Sa plutesc pe muzica. Si am refer si la exterior, nu numai in interior, ca asta fac de fiecare data. :)
Sau sa fi pictat/colorat..ceva. Sau sa fi..nu stiu..construit castele din hartie igienica. Ceva. Orice. Ceva distinctiv. Al meu si numai al meu, altfel si minunat.Un wow care sa ma scoata din ceata atunci cand am intrebari.Un ceva care sa anuleze nimicul. O raza de soare care sa iasa din norii gri.
Instead..am sute de intrebari, mii de framantari, milioane de dorinte....

Gratie is my middle name

Azi am fost la patinoar. Cu Razvan. Sa va spun.
Acum 100 de ani, cand eu locuiam in Romania si, mai mult decat atat, mergeam cu taica-meu la Carrefour la piata(?!? ) eram noi pe acolo, prin magazine, si eu am vazut patine. De patinaj artistic, gen.Eu, artista de mica, pentru ca de fiecare data cand ma uitam la patinaj la tv mi se parea ca stiu si eu sa fac la fel(still do) am realizat atunci, in acel moment, ca AM NEVOIE de acele patine neaparat, am simtit o nevoie aproape dureroasa fizic sa le posed,pentru ca numai asa voi putea executa triplul meu salt perfect,  asa ca bietul taica-meu a trebuit sa mi le cumpere. Un million cinci sute de mii a dat pe ele, imi amintesc perfect. O carutica de bani. Dar na..daca imi trebuiau? Arta cere sacrificii, stiti ce spun?
Am ajuns cu ele acasa, mandra nevoie mare,si am pus cutia frumos undeva. Ieri, 15 ani mai tarziu, cand impachetam, am gasit patinele. Intacte. Noute, stralucitoare. Si bang! Flash back uri au inceput sa imi secere mintea ascutita. Eu, in costumas de patinatoare, cu patinele in picioare, executand cateva dintre cele mai fantastice salturi si scheme...Bine, fara costumas, in blugi. Iar patinele nu sunt din cele albe, finute, sunt mai degraba din cele de patinaj viteza, bocancioase, asa...Iar de scheme nu poate fi vorba. Dar oricum..am simtit ca e momentul sa le incalt si sa arat lumii ce pot. Asa ca l-am intrebat pe Razvan daca vrea sa mergem, stiam ca Dica evita subiectul(cu toate ca azi, inainte sa plec, a zis ca ar plati bilet sa vina sa ma vada :))) ), iar Eduard, desi genul aventurier, nu ar fi facut decat sa ma tina din elanul cu care as fi sagetat gheata.
De dimineata dara, dus edu la cresa, rezolvat treburi auxiliare, condus sot care pleca la munca, impachetat patine stralucitoare, luat copil mare si nerabdator de mana, si hop la patinoar.
Am ajuns acolo, pana ne-am foit, pana ne-am incaltat, pana ne-am prefacut patinatori recunoscuti mondial in vestiar, in 2 ore eram gata de spectacol. Cu cele inca 20 de minute cat ne-am holbat de pe margine la balmesul de oameni care se invarteau pe acolo, cand ne-am facut curaj sa intram pe gheata au trambitat pauza de curatat. Asa ca au iesit toti, si am mai asteptat 15 minute cat timp au nivelat treburile pe acolo.
Dupa aceste 15 minute insa nu am mai avut nicio opreliste si a trebuit sa urcam.
Pffff....inca am febra la maini de cat m-am tinut de margine si la talpi de cat mi le-am strans cum strange o cioara craca. Zici ca imi cadeau lamele de la patine si trebuia sa le tin cu degetele de la picioare. In plus, desi am evitat intentionat sa mi le ascut(lamele) tocmai ca sa nu alunece prea tare si desi nu fusesera folosite like..never...patinele mele erau mai alunecoase ca un politician corupt.Ce zic eu un politician, ca un intreg Parlament...
Parca ma tragea o forta nevazuta de picioare, ca mi le incrucisam ca la x si o. Interesant peisaj, da. Stia D ce stia cand a zis ca ar fi platit sa vada asta.:)))
Razvan insa, desi pentru prima oara in viata lui pe gheata, era foarte dornic sa incerce singur, sa se aventureze in iuresul ala nebun. Si mai o cazatura, mai un a-aa-aaaa!..s-a descurcat binisor pentru prima oara. Problema lui e ca e intuitive ca mine, I se parea, dupa 74 de secunde pe gheata, ca e minim campion European, si voia deja sa faca scheme. Care, evident, nu ieseau. Ca asa vedea el la aia. Care se vedea ca erau profesionisti. Mi-a luat ceva sa ii explic ca noi abia supravietuim acolo, nu e cazul de floricele. Inca.
Si sa stiti ca dupa vreo 30 de minute de cacacenie pe margine, timp in care ma impingeau si intreceau toti copiii cu varste intre 3 si 12 ani, m-am desprins si eu, incurajata de elanul lui fii-meu, si am reusit atat sa nu cad cat si sa ma misc nitel pe acolo. Gratioasa ca o vitica abia fatata.
Dar, una peste alta, a fost amuzant rau. Am facut doua ture si ne-am promis sa revenim. Acum putem cu mana pe inima sa ne declaram connaisseurs. :))

Eu e.

Iar am chiulit. Dar stiti  ce puteti sa faceti? Sa nu mai intrati mereu sa vedeti daca am scris sau nu. E o optiune pe undeva prin blog de abonare, si primiti mail cand scriu. Astfel reducem stresul.Al meu, desigur.:)
Ce-am mai facut...torturi. Multe. Dragute.Planuri. Multe. Dragute.Treaba. Multa. Deloc draguta.Si cam atat.
Nu ne merge liftul de vreo..7639 de zile?Nu stiu. De cateva saptamani. Ca il schimba astia. Si ma distrez la maxim urcand cu Eduard(13.300 kg) in brate, de cateva ori pe zi. Mai ales ca cica am inceput si kine pentru bratul stang. A fost bine, ma simteam bine. Apoi mi s-a blocat bratul drept. Asa ca probabil o sa renunt de tot. Nu la brate, la kine. Ca daca ma apuc si de stangul ma apuca vreun picior, stiu eu. E un fel de lantul slabiciunilor.
Si urc pe scari, ziceam. 4 etaje. Noi stam la 3, dar de obicei cobor la garaj, inca un etaj.Si n-ar fi asta, dar scara noastra e ca o cochilie miiica micuta, de melc bolnav de meningita, care nici n-a mers la scoala, ca era mic si bolnav.
Si tine-te, frate, de copil cu un brat, de bara cu altul, de geanta si/sau cumparaturi cu ...altceva. Si da-I, si urca, neicusorule..pana simti ingerii din ceruri cum iti respira in ureche. Categoric sportul nu e punctul meu forte.
Si urcam injurand zilele trecute, si ma intalnesc cu baba de la 7. Stiti voi de ea, aia cu Alzeihmer, v-am povestit de ea. Acum..eu stiam ca toata babele de la etajul 2 in sus s-au relocat la rude pentru luna in curs, din motive evidente. Ei bine, se pare ca ea nu. Ea urca duios pe scari in sus. Normal ca am belit amandoi ochii cand am vazut-o, si am intrebat-o care-I smenul...ce cauta pe acolo. A zis ca acolo locuieste(duh!) si ca..urca spre casa de la etajul 7. Si cand am intrebat-o, cu ultimile puteri, daca mai poate, a zis (fara sa gafaie at all) ca e a treia oara pe ziua aia cand urca.
uat. da. fac.

Copii chiori

Fiul unor prieteni e la scoala cu Razvan. Si de fiecare data cand ma duc sa il iau pe Razvan de la scoala e si el prin curtea scolii, se joaca, iar cand ma vede vine sa ma salute. In 90% din cazuri, pe langa el se mai aciueaza si prieteni de-ai lui care fie vin sa il mangaie pe Eduard, fie sa intrebe diverse, fie pur si simplu.:) Joi, alaturi de baietel a venit si un prieten care, vazandu-l ca vorbeste cu mine, l-a intrebat daca sunt mama sau bunica lui.
Mortii ma-sii. Tre' sa renunt la Cola.

Death and taxes, pe dracu!

Bine v-am regasit!
Nu stiu ce mi-a venit sa zic asta, ca nimeni n-a fost plecat nicaieri, dar mi s-a parut "cul". Si oricum am avut o pauza de cateva zile, asa ca se cam potriveste, nu mai comentati!
Am avut o luna nebuna. Si inca mai e. Si imi cam place. Sunt atat de amortita in rutina zilnica incat, pe langa faptul ca ma rog la bunul Dumnezeu sa imi gasesc de munca, ma bucura orice iesire din peisaj, remunerata sau nu.
Iar luna asta, va ziceam, a fost plina. Am avut cateva comenzi de tort, inainte de care am fost si la un atelier unde am invatat sa aranjez pasta de zahar, dragut.Si mai urmeaza, mai urmeaza. Mai am cateva comenzi, apoi vine sor-mea in vizita, apoi cumnatii, apoi finii, apoi Revelionul, apoi..sfarsitul lumii.:)) Sau inceputul ei.Dar, dragii mosului, despre toate asteape rand, babeste, si,mai ales, alta data.
Astazi vreau sa va upgradez conceptual ala invechit..zicala aia stupida conform careia nimic nu e sigur in viata asta decat moartea si taxele.Ra-hat! Impozitele poti sa le fentezi iar pentru moarte vor gasi astia o prelungire, ceva, cat de curand,sunt sigura.
Va spun eu ce e sigur. Garantat. Parafat. Semnat. Jurat pe rosu. Doo lucruri:
1. Ca atunci cand vreau sa il culc pe Eduard la pranz(doarme mereu la noi in pat, dormim impreuna, de fapt..bine..eu doar ma prefac de multe ori) chiar daca este eclipsa de soare in ziua respectiva, chiar daca a plouat si a fost innorat toata ziua, chiar daca e miezul noptii-IESE SOARELE. Da' soare, frate, soare puternic, ca ala din zicala cu "soarele de pe strada mea". Puternic ca un taur in calduri. Stralucitor ca giuvaerul lu' Rose de pe Titanic cand a pozat goala de ma rusinez si pana in ziua de azi cand mi-a duc aminte(eram o biata copila nevinovata cand am vazut filmul..ce vreti?) Radiant ca o fecioara abia dezvirginata(ha!).Deci da. Soare.
Si ne loveste, nenica, pe mine si pe copilul pe care ma chinui sa il pun la somn, fix in ochii cei albastri. Ne trage de pleoape si ne zgarie retinele. De ne trece somnul chiar daca nu am mai dormit bine de 4 nopti ca Eduard nu stiu ce naiba are, ca somn sigur nu, si vrea apa la 3 minute, si pipi, si are un fir de par in gurita, si e nervos, si orice. In fiecare noapte. Dar asta e, desigur, povestea mea cea mai recenta, nu trebuie sa va impovarati si voi.:D
Deci, dragi tovarasi si pretini, ASTA e sigur. Every fucking time. Soare. Grande. In my eyes.
2. O alta regula solida si de neclintit din ritualul vietii mele este urmatoarea: NICIODATA, dar NICIODATA cand a doua zi e liber, gen weekend, vacanta sau chiar una din cele 5!!!! zile din 7 in care Eduard ar putea sa doarma mai mult, asta nu se intampla. No,sir! E mereu up la 7..7 fara..indifferent de ora la care s-a culcat. INSA!! Daca a doua zi are zi de cresa, sau trebuie sa ajungem la vreo programare, sau sa plecam undeva, sau orice implica sa fim treji devreme si la ora fixa...ei..atunci se schimba macazul. Atunci toate mustele tzetze din univers se reunesc pentru sedinta extraordinara si il ciupesc pe copilul meu de altfel cu somn exxxtrem de sensibil, astfel incat nu poti sa il misti nici cu fanfare militara. In ziua in care TREBUIE sa ne trezim el doarme adanc.Si mult. Si frumos, de ti se rupe sufletul sa il trezesti. Da. Asta e sigur.
Asa ca sa nu credeti in proverbe. Nu, nu moartea si taxele sunt sigure...nu,nu...

If only...

Hai s-o spunem pe sleau! Tudor si Smiley la un loc?C'mon! I'm only human!
La fiecare emisiune imi doresc sa am un inel magic ..sau un pestisor..sau ceva...care sa imi permita sa fac barbatii sa cada pe spate dupa mine. Daca l-as avea mi-as lua primul bilet spre Bucuresti si m-as opri la ei doi. Impreuna, sa castigam timp. ;) Si pana sa ajung la ei, as ascunde inelul, sa imi salvez energia. :D