Cand vad ca pe blogul asta imi intra uneori mai multi oameni decat pe ala culinar ma apuca toate intrebarile(da,si dracii :D) Pe ala scriu la fiecare doua zile, il promovez cat pot eu de intens pe vestitul feisbuc,ma strofoc sa il fac macar un picut cunoscut,si abia abia obligat fortat din rusine mai intra cate o ruda, si aici pac! Nu scriu cu anii, cand o fac scriu numai prostii :D, nu pun poze si nu barfesc mondenitati, si totusi intra lumili ca in gara. uatevaaa...
Nu vreau sa cred ca scriu mai bine decat gatesc,pentru ca ar insemna ca gatesc execrabil..:)))) Si am o famelie de hranit..atatea si-atatea guri...
Oricum, aberatia zilei nu este subiectul expus mai sus,ci vroiam sa va vorbesc(daca tot intrati aici si nu aici :D )despre entuziasmul meu debordant,mai ales cand si unde nu trebuie musai.
Primul exemplu: ma indragostesc numaidecat de locuri. Si pentru ca in ultimul timp,respectiv de cand ne-am mutat in Wonderland, avem ocazia sa vedem numai si numai minunatii de locuri,mi se invarte capul mai ceva ca girofarul. Ajungem...in Germania,sa zicem,da?(celmai recent exemplu). Si nu in Germania..nu stiu..vreun oras mare,ci un satuc de munte, medieval, curat si asezat, tacut si prietenos,cu magazinase de suveniruri, cu buticuri de antichitati, cu brutarii apetisante..POC! Mi se pune pata!Simt ca il iubesc,pe el,pe oraselul asta ne-uitat de lume,si mi se pare ca as putea sa vorbesc ore in sir despre el.Si imi vine sa alerg pe strazi,sa ma pierd printre localnici,sa intru in vorba cu lumea si sa cant si sa dansez.Bine,poate nu chiar pe strada,dar macar acum,cand va povestesc,as face un efort.Si asa patesc la orice parc,la orice colt de verdeata de fapt,la orice oras mai deosebit,la orice mall mai mare :)). Pasionala,bata-ma vina!
Asta ar fi o buba. A doua,cand vad ceva care imi place,respectiv un obiect de care pana atunci ori nu stiam ori nu imi pasa,dar il vad pus in valoare intr-un anume fel si mi se pare ca viata mea fara el de acum incolo ar fi pustiu. Si plang si ma zbat(inauntrul meu) pana imi iau si eu.Ca altfel ma simt descompletata. Mai nasol cand nu pot sa fac rost de "marfa"..sufar tare de tot,ma sting incet inside me..fara sa imi piara insa,din pacate,pofta de mancare,asa cum ar sade bine intr-o depresie...
Si am si aici exemplu: am vazut la Edith pe blog o stampila pentru biscuiti, cu Home made.mama,cat de misto eeee!!!TREBUIE sa o am.NU! O sa o am!!! Deci cum as putea eu sa mai privesc vreun biscuite in ochi fara stampila aia?Cum?Cum?Daca as face biscuiti si nu i-as marca Home made ar fi ca si cum as trimite copiii la scoala in fundul gol..ar rade toata lumea de ei,s-ar face de rusine,nu? Asa si de bietii mei biscuiti...ar rade biscuitii ceilalti,mai ales ingamfatii aia ai lui Edith..:D ca ei au,ca ai mei nu...Nu se cade!!
Asa ca am cautat aseara ca nebuna tot netul dupa ea si desigur ca am dibuit-o chiar aici,in minunatul oras in care avem resedinta permanenta.:D Si la un pret infim...in comparatie cu pretul pe care l-ar plati fericirea mea fara ea...vreo 13 euro...:D Da,dar o ai toata viata,stampilezi biscuiti for ever and ever.Amin!
Deci,stampiluta,here I come, biscuiti -pregatiti-va sa fiti unicizati,si ...hubbie...citeste postul asta si gandeste-te ca putea sa coste..nu stiu..100 de euro!!! 13 euro pare putin pe langa asta,nu? :)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu