Gratie is my middle name

Azi am fost la patinoar. Cu Razvan. Sa va spun.
Acum 100 de ani, cand eu locuiam in Romania si, mai mult decat atat, mergeam cu taica-meu la Carrefour la piata(?!? ) eram noi pe acolo, prin magazine, si eu am vazut patine. De patinaj artistic, gen.Eu, artista de mica, pentru ca de fiecare data cand ma uitam la patinaj la tv mi se parea ca stiu si eu sa fac la fel(still do) am realizat atunci, in acel moment, ca AM NEVOIE de acele patine neaparat, am simtit o nevoie aproape dureroasa fizic sa le posed,pentru ca numai asa voi putea executa triplul meu salt perfect,  asa ca bietul taica-meu a trebuit sa mi le cumpere. Un million cinci sute de mii a dat pe ele, imi amintesc perfect. O carutica de bani. Dar na..daca imi trebuiau? Arta cere sacrificii, stiti ce spun?
Am ajuns cu ele acasa, mandra nevoie mare,si am pus cutia frumos undeva. Ieri, 15 ani mai tarziu, cand impachetam, am gasit patinele. Intacte. Noute, stralucitoare. Si bang! Flash back uri au inceput sa imi secere mintea ascutita. Eu, in costumas de patinatoare, cu patinele in picioare, executand cateva dintre cele mai fantastice salturi si scheme...Bine, fara costumas, in blugi. Iar patinele nu sunt din cele albe, finute, sunt mai degraba din cele de patinaj viteza, bocancioase, asa...Iar de scheme nu poate fi vorba. Dar oricum..am simtit ca e momentul sa le incalt si sa arat lumii ce pot. Asa ca l-am intrebat pe Razvan daca vrea sa mergem, stiam ca Dica evita subiectul(cu toate ca azi, inainte sa plec, a zis ca ar plati bilet sa vina sa ma vada :))) ), iar Eduard, desi genul aventurier, nu ar fi facut decat sa ma tina din elanul cu care as fi sagetat gheata.
De dimineata dara, dus edu la cresa, rezolvat treburi auxiliare, condus sot care pleca la munca, impachetat patine stralucitoare, luat copil mare si nerabdator de mana, si hop la patinoar.
Am ajuns acolo, pana ne-am foit, pana ne-am incaltat, pana ne-am prefacut patinatori recunoscuti mondial in vestiar, in 2 ore eram gata de spectacol. Cu cele inca 20 de minute cat ne-am holbat de pe margine la balmesul de oameni care se invarteau pe acolo, cand ne-am facut curaj sa intram pe gheata au trambitat pauza de curatat. Asa ca au iesit toti, si am mai asteptat 15 minute cat timp au nivelat treburile pe acolo.
Dupa aceste 15 minute insa nu am mai avut nicio opreliste si a trebuit sa urcam.
Pffff....inca am febra la maini de cat m-am tinut de margine si la talpi de cat mi le-am strans cum strange o cioara craca. Zici ca imi cadeau lamele de la patine si trebuia sa le tin cu degetele de la picioare. In plus, desi am evitat intentionat sa mi le ascut(lamele) tocmai ca sa nu alunece prea tare si desi nu fusesera folosite like..never...patinele mele erau mai alunecoase ca un politician corupt.Ce zic eu un politician, ca un intreg Parlament...
Parca ma tragea o forta nevazuta de picioare, ca mi le incrucisam ca la x si o. Interesant peisaj, da. Stia D ce stia cand a zis ca ar fi platit sa vada asta.:)))
Razvan insa, desi pentru prima oara in viata lui pe gheata, era foarte dornic sa incerce singur, sa se aventureze in iuresul ala nebun. Si mai o cazatura, mai un a-aa-aaaa!..s-a descurcat binisor pentru prima oara. Problema lui e ca e intuitive ca mine, I se parea, dupa 74 de secunde pe gheata, ca e minim campion European, si voia deja sa faca scheme. Care, evident, nu ieseau. Ca asa vedea el la aia. Care se vedea ca erau profesionisti. Mi-a luat ceva sa ii explic ca noi abia supravietuim acolo, nu e cazul de floricele. Inca.
Si sa stiti ca dupa vreo 30 de minute de cacacenie pe margine, timp in care ma impingeau si intreceau toti copiii cu varste intre 3 si 12 ani, m-am desprins si eu, incurajata de elanul lui fii-meu, si am reusit atat sa nu cad cat si sa ma misc nitel pe acolo. Gratioasa ca o vitica abia fatata.
Dar, una peste alta, a fost amuzant rau. Am facut doua ture si ne-am promis sa revenim. Acum putem cu mana pe inima sa ne declaram connaisseurs. :))

Eu e.

Iar am chiulit. Dar stiti  ce puteti sa faceti? Sa nu mai intrati mereu sa vedeti daca am scris sau nu. E o optiune pe undeva prin blog de abonare, si primiti mail cand scriu. Astfel reducem stresul.Al meu, desigur.:)
Ce-am mai facut...torturi. Multe. Dragute.Planuri. Multe. Dragute.Treaba. Multa. Deloc draguta.Si cam atat.
Nu ne merge liftul de vreo..7639 de zile?Nu stiu. De cateva saptamani. Ca il schimba astia. Si ma distrez la maxim urcand cu Eduard(13.300 kg) in brate, de cateva ori pe zi. Mai ales ca cica am inceput si kine pentru bratul stang. A fost bine, ma simteam bine. Apoi mi s-a blocat bratul drept. Asa ca probabil o sa renunt de tot. Nu la brate, la kine. Ca daca ma apuc si de stangul ma apuca vreun picior, stiu eu. E un fel de lantul slabiciunilor.
Si urc pe scari, ziceam. 4 etaje. Noi stam la 3, dar de obicei cobor la garaj, inca un etaj.Si n-ar fi asta, dar scara noastra e ca o cochilie miiica micuta, de melc bolnav de meningita, care nici n-a mers la scoala, ca era mic si bolnav.
Si tine-te, frate, de copil cu un brat, de bara cu altul, de geanta si/sau cumparaturi cu ...altceva. Si da-I, si urca, neicusorule..pana simti ingerii din ceruri cum iti respira in ureche. Categoric sportul nu e punctul meu forte.
Si urcam injurand zilele trecute, si ma intalnesc cu baba de la 7. Stiti voi de ea, aia cu Alzeihmer, v-am povestit de ea. Acum..eu stiam ca toata babele de la etajul 2 in sus s-au relocat la rude pentru luna in curs, din motive evidente. Ei bine, se pare ca ea nu. Ea urca duios pe scari in sus. Normal ca am belit amandoi ochii cand am vazut-o, si am intrebat-o care-I smenul...ce cauta pe acolo. A zis ca acolo locuieste(duh!) si ca..urca spre casa de la etajul 7. Si cand am intrebat-o, cu ultimile puteri, daca mai poate, a zis (fara sa gafaie at all) ca e a treia oara pe ziua aia cand urca.
uat. da. fac.