So..anyway..

Cand vad ca pe blogul asta imi intra uneori mai multi oameni decat pe ala culinar ma apuca toate intrebarile(da,si dracii :D) Pe ala scriu la fiecare doua zile, il promovez cat pot eu de intens pe vestitul feisbuc,ma strofoc sa il fac macar un picut cunoscut,si abia abia obligat fortat din rusine mai intra cate o ruda, si aici pac! Nu scriu cu anii, cand o fac scriu numai prostii :D, nu pun poze si nu barfesc mondenitati, si totusi intra lumili ca in gara. uatevaaa...
Nu vreau sa cred ca scriu mai bine decat gatesc,pentru ca ar insemna ca gatesc execrabil..:)))) Si am o famelie de hranit..atatea si-atatea guri...
Oricum, aberatia zilei nu este subiectul expus mai sus,ci vroiam sa va vorbesc(daca tot intrati aici si nu aici :D )despre entuziasmul meu debordant,mai ales cand si unde nu trebuie musai.
Primul exemplu: ma indragostesc numaidecat de locuri. Si pentru ca in ultimul timp,respectiv de cand ne-am mutat in Wonderland, avem ocazia sa vedem numai si numai minunatii de locuri,mi se invarte capul mai ceva ca girofarul. Ajungem...in Germania,sa zicem,da?(celmai recent exemplu). Si nu in Germania..nu stiu..vreun oras mare,ci un satuc de munte, medieval, curat si asezat, tacut si prietenos,cu magazinase de suveniruri, cu buticuri de antichitati, cu brutarii apetisante..POC! Mi se pune pata!Simt ca il iubesc,pe el,pe oraselul asta ne-uitat de lume,si mi se pare ca as putea sa vorbesc ore in sir despre el.Si imi vine sa alerg pe strazi,sa ma pierd printre localnici,sa intru in vorba cu lumea si sa cant si sa dansez.Bine,poate nu chiar pe strada,dar macar acum,cand va povestesc,as face un efort.Si asa patesc la orice parc,la orice colt de verdeata de fapt,la orice oras mai deosebit,la orice mall mai mare :)). Pasionala,bata-ma vina!
Asta ar fi o buba. A doua,cand vad ceva care imi place,respectiv un obiect de care pana atunci ori nu stiam ori nu imi pasa,dar il vad pus in valoare intr-un anume fel si mi se pare ca viata mea fara el de acum incolo ar fi pustiu. Si plang si ma zbat(inauntrul meu) pana imi iau si eu.Ca altfel ma simt descompletata. Mai nasol cand nu pot sa fac rost de "marfa"..sufar tare de tot,ma sting incet inside me..fara sa imi piara insa,din pacate,pofta de mancare,asa cum ar sade bine intr-o depresie...
Si am si aici exemplu: am vazut la Edith pe blog o stampila pentru biscuiti, cu Home made.mama,cat de misto eeee!!!TREBUIE sa o am.NU! O sa o am!!! Deci cum as putea eu sa mai privesc vreun biscuite in ochi fara stampila aia?Cum?Cum?Daca as face biscuiti si nu i-as marca Home made ar fi ca si cum as trimite copiii la scoala in fundul gol..ar rade toata lumea de ei,s-ar face de rusine,nu? Asa si de bietii mei biscuiti...ar rade biscuitii ceilalti,mai ales ingamfatii aia ai lui Edith..:D ca ei au,ca ai mei nu...Nu se cade!!
Asa ca am cautat aseara ca nebuna tot netul dupa ea si desigur ca am dibuit-o chiar aici,in minunatul oras in care avem resedinta permanenta.:D Si la un pret infim...in comparatie cu  pretul pe care l-ar plati fericirea mea fara ea...vreo 13 euro...:D  Da,dar o ai toata viata,stampilezi biscuiti for ever and ever.Amin!
Deci,stampiluta,here I come, biscuiti -pregatiti-va sa fiti unicizati,si ...hubbie...citeste postul asta si gandeste-te ca putea sa coste..nu stiu..100 de euro!!! 13 euro pare putin pe langa asta,nu? :)

Pe scurt,asa..

Mai am vazut un baietel intr-o dimineata la Razvan la scoala...asa ce m-a emotionat..Prima data pentru ca venea singur la scoala,cu toate ca nu era mai mare decat fii-miu(cel mare:D)
Mi s-a facut mila,ma gandeam ca poate ar vrea si el sa se tina de manuta cu mamica sau taticul lui,sa ii vorbeasca despre orice,sa intrebe cate-n luna si stele,dar...era singurel..si parea trist.
Apoi,ne-a depasit,si cum era cu doi pasi in fata noastra pe scari am putut sa il observ mai bine: avea un rucsac,mititelul, al carui maner(daca asa s-ar numi chestia aia de care il tii) era legat cu o sarma. O sarma simpla,rigida,care il tinea sa nu cada si sa mai poata fi folosit rucsacul, asa ponosit cum era...Apoi...avea niste incaltari,saracutul,cred ca ii erau cu 3 numere mai mari...se chinuia abia abia sa le tina in picioare...noroc ca avea in fipte in ele niste pantaloni de ski lungi..mult prea lungi pentru statura lui micuta...In maini avea niste manusi care erau de barbat, infipte destoinic pana la cot, si pe care se chinuia,de asemena,sa le tina in manutele probabil inghetate...Geaca era ponosita si avea manecile suflecate...Imi amintea cumva din personajul din Iarna pe ulita...
Asa ca mi s-a facut o mila de el, gandindu-ma cat de amarat pare si ce viata chinuita o avea,si cum vine el  mititelul la scoala,si probabil ca invata si bine...Offf..va jur ca imi venea sa il iau acasa ,sa il imbrac si sa ii dau de mancare...
Cateodata nu apreciem cum trebuie ce avem, ni se par toate firesti si cuvenite...si sunt atatia copii amarati care nu stiu bucurii simple...

My special power

Cred ca toata lumea si-a pus la un moment dat intrebarea : daca ar fi sa am o putere speciala,care as vrea sa fie aceasta? Eu inca fac asta, periodic,si cred ca in mintea mea oprita timpuriu din dezvoltare inca mai sper sa ma descopar cu vreuna,sau sa ma trazneasca. Si,ce sa vezi? Acum ceva timp am descoperit serialul asta,Misfits, in care se intampla exact ce visez eu cand nu dorm.:D Pe unii ii loveste un fulger si capata fiecare cate o putere speciala.
Ei bine, eu mi-am dorit,inca de mica, sa fiu o musculita si sa zbor in casele oamenilor. Mica fiind,singurul scop era sa le vad mobila si cum au decorata casa,ca sunt tare preocupata de subiect,insa cand am crescut,mi-am dat seama ca nu ar strica nici sa ascult ce vorbesc. Din toata afacerea asta insa, Doamne Doamne nu m-a ascultat decat la partea cu musculita,si mi-a dat inteligenta ei.De zburat nu pot sa zbor,si deci nici sa ascult secrete de familie.
Apoi mi-am dat seama ca de fapt being a fly nu e cel mai cool, ca poate cineva da cu sprayul de insecte spre tine si s-a terminat cu toata treaba sau,si mai violent,cu un plici,iar daca intamplator esti in casa lui Prigoana sansele cresc considerabil. Asa ca am renuntat la ideea asta si mi-am ales alta super putere: sa fiu invizibila.
Fiind invizibila tot apucam sa ascult pe cele de neascultat insa aveam si sansa sa ma feresc de sprayuri de muste. Sau cel putin sa nu ma afecteze.
Si am tot fost invizibila cativa ani (in mintea mea si poate in ochii unora),si trebuie sa recunosc, nu a fost rau deloc. Luam parte la comploturi, surprindeam aspecte necunoscute de nimeni, aveam parte de actiune,ce sa mai...
Dar apoi m-a lovit! Nu,nu fulgerul..ideea.Ideea ca acum am crescut,sunt destul de voluminoasa,si daca nu ma dau la timp din calea oamenilor in casa carora sunt autoinvitata abuziv s-ar putea sa ne ciocnim.Si m-am speriat,si de frica mea,si de sperietura lor.Va dati seama,stai ca omul in bucataria ta,vrei sa iti iei o caisa confiata din dulap si poc! Te lovesti de cineva invizibil...Nu se cade..
Asa ca am renuntat si la asta... Am fost trista o perioada,trebuie sa recunosc...Nu mai erau cine stie ce puteri pe care sa mi le doresc...pana am gasit una noua si aparent interesanta: sa citesc mintile oamenilor...ta-daam!
Ei,asta da putere,nenica..si de oameni mari,adica adaptata varstei mele considerabile,si ceva serios,frate,sa poti sa faci ceva in sensul asta,ma intelegeti? Asa ca m-am instalat comod langa puterea asta noua,ea in mintea mea(da,doar in mintea mea)si am inceput sa exploram creierele umane.
Si tin-te pe experiente...Zicea cineva ceva,eu pac!vedeam dincolo de cuvinte...-Baaai,fraiere!Crezi ca nu stiu ce vrei sa spui de fapt?Cuvintele din spatele cuvintelor...Si uite-asa tecu o zi,trecura cinci,dar parca am inceput sa obosesc,zau! Nu e usor sa porti pe umeri povara gandurilor omenirii...
A trebuit sa renunt si la asta..varsta,deh!
Si ajungem la prezent..o vreme,fiind ocupata cu sarcina si alte alea,am stat pe uscat...ma concentram pe puterea de a ma cara de la punctul A la punctul B..nu-mi iesea intotdeauna...
Si s-a nascut Eduard,si a avut si niste mici probleme(au trecut cu bine,slava Domnului),si uite cum eram eu asa intr-o zi in deplinatatea facultatilor mele mintale(ce,pare greu de crezut?) mi-am dat seama de cea mai noua super putere si ultima, de data asta,ca imbatranesc si nu mai fac fata schimbarilor: sa pot sa iau durerea celor dragi! Asta imi doresc,i-am scris si lui Mos Craciun deja..astept vorba prin Iepuras...Vreau ca atunci cand unul din copiii mei este bolnav sa pot sa ii iau eu durerea. Vreau ca daca sotul meu are o problema sa i-o pot alina. Vreau ca daca pe Bubu o dor picioarele sa o ajut eu. Nimeni din cei dragi mie sa nu mai sufere vreodata. Stop a mea dorinta asta, stop cu ea tuturor relelor!
Si promit ca alta nu mai vreau,raman la asta toata viata mea!



Voi? ceva puteri la purtator?sau macar pe lista de dorinte?:)

Of,maica..

Sunt oameni care nu au toata viata lor in cap atata par cat mi-a cazut mie doar ieri,cand am facut baie...