Alea iacta est!

Luni dimineata, ora 9.00. 14 septembrie. Deschiderea anului scolar. In curtea gradinitei, forfota mare. Copii, parinti, bunici sau bone s-au adunat cu totii si asteapta discursul doamnei directoare. Care, cu o mica intarziere, apare, vorbeste cateva minute si pofteste copiii in clase. Nu inainte de a mentiona ca face apel la clementa parintilor, ca sunt 240 de locuri la gradinita si 310 copii inscrisi.Sau 210 locuri si 340 de copii. Nici nu mai conteaza, deja parintii susotesc ingrijorati. Ce o insemna asta?De ce au fost inscrisi atatia copii? Ce se poate face acum?
Listele incep cu grupa mica, prima clasa. Nu suntem acolo. Asteptam rabdatori sa fim strigati. Atenti sa nu rupem florile.

Se striga si a doua grupa. Aici figuram si noi, asa ca ne indreptam catre clasa. Intram. Doua educatoare tinere ne asteapta zambitoare, impreuna cu ingrijitoarea care are responsabilitatea a 30 de copii.
Incepe sa vorbeasca si doamna educatoare, si printre primele lucruri importante pe care ni le spune este ca sunt 31 de copii in grupa si 22 de patuturi.Si ca nu se pot adauga alte paturi in camera, din lipsa de spatiu. Asa ca 9 copii trebuie sa renunte. La programul prelungit macar. Dar asta nu e tot. S-au facut cateva sponsorizari, asa ca unii copii au pat garantat.Se aud vocile unor parinti ingrijorati ca nu si-au auzit numele pe liste de sponsori, in ciuda faptului ca exista un anume cont la banca ce nu le era necunoscut.
Ne pare rau, asta e lista, nu se poate face nimic. Cine vrea, deci, sa renunte?Trebuie sa ne intelegem omeneste. Nu avem ce face. repeta educatoarele mecanic.
Vreo doi parinti admit cu glasul stins ca ar putea trimite bunicii dupa copii la pranz.Cei doi plus inca vreo 2-3 absenti inseamna ca mai avem vreo 4 copii care ar trebui sa se mai gandeasca daca intr-adevar programul prelungit este cea mai buna solutie. Cativa parinti se retrag incet incet spre biroul directoarei.Vor incerca sa rezolve problema cumva. Intalnirea se incheie cu vorbele educatoarei:"Maine dimineata va vom spune la ce ora sa veniti dupa copil. Daca trebuie sa veniti la pranz sau nu"


..................................................................................


Marti dimineata. Ne trezim destul de greu. Mai vreau sa stau un minutel,mami. Mi-e somn.
Incerc sa imi infranez emotiile sa nu ii transmit si lui, pentru ca stiu ca orice semn de slabiciune din partea mea il va da peste cap.Si-asa inca nu sunt sigura de cum va reactiona. Ajungem la gradinita, curiosi de ce se va intampla cu patuturile. Doamna ne intampina amabil si ne arata unde este vestiarul, asa ca mergem sa ne schimbam. Cand intram in clasa, doamna explica unei mamici ingrijorate:" O sa incercam sa ii culcam pe toti, sa vedem ce va fi. O rezolvam cumva, nu e problema."
Zambesc. Ma uit pe foaia de prezenta a doamnei si vad puncte in dreptul multor copii.Puncte de sponsorizare.:) Adica patuturi.Cumva, peste noapte s-a rezolvat o problema care ieri parea imposibil de descifrat.
Un copil plange in timp ce mama lui incearca sa il impinga usor catre clasa. Razvan il priveste usor speriat. Ii cer repede un pup, sa ii distrag atentia si sa putem pleca mai repede, pentru ca deja spiritele se incing, pe masura ce vin tot mai multi copii si incep sa planga. Ne da pup, apoi o doamna ingrijitoare il ia de mana si in indruma catre clasa. Stati!Inca unul! si vine dupa noi. Ne zambeste, un pic trist, dar mai mult curios.Ne pupa si se indeparteaza usor, asa ca plecam si noi. Pfiu! Nu a plans!A fost tare! Sa vedem maine, cand o sa stie exact despre ce e vorba.:)

Gata! Zarurile au fost aruncate. Baiatul meu a inceput gradinita...